Nici de Crăciun şi nici de Anul Nou nu ne-a lipsit niciodată de la masă celebra salată de boeuf. Făcutul ei cădea în sarcina noastră, adică a me şi a sorei mele, Valeria-Ana. Învăţasem la şcoală să preparăm maioneza, fără să se taie. Secretul unei maioneze fără surprize neplăcute este… muştarul. Separăm albuşul de gălbenuş. Gălbenuşului îi adăugăm o linguriţă de muştar. Se amestecă bine şi se toarnă uleiul care, spre deosebire de reţeta fără muştar, nu trebuie pus picătură cu picătură. Pot să spun cu mâna pe inimă că de atunci nu am mai păţit ruşinea să mi se taie maioneza! Eram la concurenţă cu sora mea, Valeria, care învăţase reţeta maionezei fără muştar, dar cu un gălbenuş moale şi unul fiert. Când am învăţat să prepar maioneza, am deprins şi felul în care trebuie tocate ingredientele pentru salata de boeuf. Domnişoara Aurelia Paşca este vinovata!
Desigur nu lipseau nici aiturile (răciturile) de la masa Sărbătorilor de Iarnă. Gospodinele casei le preparau din picioare, urechi şi cap de porc. Se fierbeau bine, până se desprindea piţa (carnea) de pe cioante (oase). Se sfărma aiul (usturoiul) în mojerul de lemn. Aici simt nevoia să fac o precizare. Este o mare deosebire între tocatul usturoiului în mojer şi presarea acestuia în ustensila de metal. Lemnul nu-i alterează gustul, ci dimpotrivă îi accentuează aroma. Se adaugă usturoiul pentru a fierbe împreună cu piţa. Secretul unor răcituri limpezi ca lacrima este fiertul lor pe marginea şporului (maşinii de gătit) câteva ore bune, la foc nu prea mare. În final, se strecoară şi se pun la rece.
Piroşthile (sarmalele)! Ce să mai zicem despre nemaipomenitele piroşthe?! Mamica spune mereu că nu se simte sătulă dacă duminecă de duminecă nu sunt prezente la masă şi acestea. Cu atât mai mult la Crăciun şi Anul Nou! În zilele de post ele se făceau din păsat, pthitoi (ciuperci) uscate şi ulei, compoziţie pusă în frunză de curecthi (varză). De sărbători şi mai ales după tăiatul porcului ele conţineau din abundenţă carne, slănină, şorici, unsoare (untură de porc), dar şi rişcaş (orez). Din cauza acestor ingrediente nu eram bună prietenă cu sarmalele de sărbători şi intram în conflict armat cu mamica. Dumneaei nu înţelegea aşa-numitele mofturi de domnişoară.
Leveşa (supa) pe găină de casă, carnea friptă, cu morcovi şi usturoi, pireul de cartofi cu unsoare de pe friptura de găină şi friptura de porc la tepşe (tavă) erau alte bunătăţuri. Las la urmă cărnaţul deja afumat şi călbasul caltaboşul fript în tepşe (tavă), în ler. Acritură erau pepenii moraţi (castraveţii) sau popricile (ardeii) umplute cu curethi. Am uitat ceva? Phitha de casă şi cocii copţi în cuptor, pentru copiii veniţi cu… corinda (colindul). În atare condiţii nu e de mirare că era să primesc bătaie, când sătulă de atâtea bunătăţi am cerut, între Crăciun şi Anul Nou, zupă de mazăre (fasole uscată) cu ceapă. Nu ştiam că în săptămâna dintre Crăciun şi Anul Nou era prohibiţie la… mazăre. Aşadar, să nu vă fie teamă că vă vom omeni cu… mazăre, dacă veţi veni la noi cu buhaiul !
Noi vă vom aştepta cu acele bunătăţuri pe care le ştim cu toţii din pruncie ! Vă aşteptăm… Acum… La Anul şi la Mulţi Ani!
