Nicholas Buda: Ați disputat, prin urmare, ipoteza că la Dealul Grădiștii nu a fost capitala politică, militară și administrativă a Daciei, ci un fel de proto-patriarhie zamolxiană. Este o expresie generată de lectura cărții dvs., „KOGAION”… Vorbiți acolo despre „sanctuarele rotunde” și despre „Nordul Cosmic”. De ce nu „Nordul Geografic”? Ați putea dezvolta această idee? De unde aveau geto-dacii această noțiune de nord cosmic? Timotei Ursu: Inainte de toate, aflăm de la Iordanes că sacerdoții Marelui Preot Deceneu practicau o avansată astronomie și o surprinzatoare geodezie, cunoscând inclusiv mișcările globului terestru. Pământul nu numai că se rotește, dar în această mișcare e „perturbat” oarecum de o… aberație provocată de precesie. Ce este precesia? Datorita unor factori cosmici pe care n-o să-i înșirăm acum, polii Pământului desenează ei înșiși o rotire, parcă ar aluneca pe marginea bazei unui con, un con situat cu vârful în centrul globului terestru. Pe acest „cerc” (de fapt: o elipsă), polii alunecă treptat, ca pe marginea unei pâlnii (amintiți-vă mișcarea oarecum similară a titirezului!). Precesia influențează înclinația Pământului, modifică poziția a diferite puncte de pe suprafața sa în raport cu suprafața Soarelui, determină o lentă rotire, reușind s-o încheie în circa 26.000 de ani. Așa se explică, de pildă, că Soarele „răsare la aceleași echinocții” (ca timp, ca dată), dar în puncte diferite: „mai la stânga” sau „mai la dreapta”. Intuitiv vorbind, dacă pe vremea lui Burebista (anul 50 BC), privit din punctul „x” Soarele răsărea la echinoxul de primavară (indicând Estul) să zicem: exact pe varful muntelui Omul, astăzi – după 2.000 de ani, privit exact din același punct x, el va răsări cu… 1 grad și 0,6 minute mai spre… Sud-Est! Știm ca Pământul, în rotirea sa în jurul Soarelui, se deplasează aplecat, înclinat cu un unghi (teoretic) de 24.3 grade. În realitate, această înclinare este mai redusă sau mai avansată, în funcție de când și unde „Nordul nostru Geografic” – (indicat de „axa teroidului”) – se află pe „marginea pâlniei” precesiei!.. El rămâne, mereu, Nordul nostru geografic, referențial, important pentru orientare. Dar din punct de vedere al poziției cosmice, nu variația rotirii e regula, ci centrul acestei zone încercuită de rotirea extremității axei Pământului. Pe acolo „trece” (sau „ar trece”, cel puțin teoretic!) – axa acestuia, dacă n-ar fi sub influența precesiei. Astronomii pot aprecia și măsura aceasta direcție „ideală”, convenită ca Nord Cosmic, raportată nu numai la Soare, dar și la alte „stele fixe”. Așadar, un „Nord” întrucâtva diferit decât NORDUL GEOGRAFIC (și, cu atât mai mult, diferitde NORDUL MAGNETIC care prezintă la rândul lui abateri mai mari și încă variabile!)… Evident, am simplificat mult explicația, ca să mă fac mai repede înțeles!
Nicholas Buda: Aceștia sunt termeni frecvent pomeniți în volumul „KOGAION”, când vă referiți și la axele de orientare ale sanctuarelor. Cele vizibile sau, tehnic, recognoscibile. Dar vorbiți acolo și de un „MERIDIAN G” și de o… tulburatoare „CIRCUMFERINȚĂ K”. Ce sunt, de fapt, aceste două noțiuni?
Timotei Ursu: Când Pământul se prezinta astfel, înclinat în raport cu direcția rotirii lui în jurul Soarelui, ne întrebăm firesc: de ce trebuie să stea Pământul „stâmb”? Aș răspunde, pentru că i-a fost dat să stea astfel, potrivit unor legi ale Cosmosului despre care încă știm destul de puțin. Cunoaștem înclinarea Pământului și calculăm exact mișcarea lui „:de precesie” la solstiții și echinoxuri; putem calcula exact unde răsărea Soarele – să zicem: pe vremea lui Burebista; unde apunea soarele pe timpul lui Decebal; unde răsărea cu 8 mii de ani înainte sau unde va apune peste 8 mii de ani de-acum încolo! Sugestiile din celebrul citat din Iordanes (69,70,71), care indică cum se desfășura activitatea în „Academia lui Deceneu” (presupusul KOGAION), descoperirea unor aliniamente și date numerice surprinzător de precise și „înscrise codificat” în sanctuarele Dealului Gradiștii, m-au condus la certitudinea că sacerdoții Kogaionului n-au ales întâmplător Muntele Godeanu ca observator astronomic al probabilului important centru cultual-stiințific, cel puțin într-o fază mai recentă, „modernă”, a studiilor lor. Știm că aveau chiar o reprezentare mult evoluată, „vedeau Globul cu ochii minții lor”, și din… exterior!. (Evident, asemenea lui Eratostene, reprezentandu-și-l ca un glob perfect și nu ca geoid sau teroid! Sau cel puțin asta credem noi despre ei..!). „Meridiane” pe imaginea globului terestru a desenat și Eratostene, ca și o mână de alți geometri și geografi antici. Mai toata lumea își amintește ce e un „meridian”: linia dreaptă – hai să-i spunem „verticală”! – care pleacă de la Polul Nord, traversează Ecuatorul intersectându-l absolut perpendicular, continuă pe cealaltă jumătate, de „jos” (sudică!), și se „oprește” la Polul Sud. S-ar putea desena, teoretic, milioane și milioane de astfel de MERIDIANE care taie Ecuatorul în unghi absolut drept. Pentru a ușura cartografierea globului, încă din Antichitate geografii perimediteranieni s-au mulțumit doar cu 360 de „meridiane majore” (câte grade cuprindea cercul sumerian), interspațiul dintre două meridiane majore fiind, la rândul său, împarțit în cate 60 de „minute”. Mai aproape de timpul nostru – (dincolo de o reîmpărțire referențială în 180 meridiane vestice și 180 meridiane estice) – pentru o navigare maritimă și terestră mai exacte fiecare „minut” a fost și el împărțit în câte 60 de „secunde”; iar Meridianul 0, ca punct de plecare înspre Est și înspre Vest, s-a convenit sa fie cel ce trece prin… observatorul astronomic din Greenwich (Marea Britanie). Această împărțire circulară pe „longitudine”, luând ca referință Ecuatorul, mai este împărțită și în dreptunghiuri (imaginare!) prin cercuri concentrice, de la Ecuator spre Poli, numite „paralele”: 90 în Emisfera Nordică și 90 în Emisfera Sudică. Ele marcheaza noțiunea de „latitudine”. Cum Pământul nu e un glob perfect ci e „turtit la poli” el are, evident, o „circumferință ecuatorială” mai mare, mai lungă decât „circumferința circumpolară”. În studiul meu, avand motive temeinice să cred că pe Culmea Godeanu (la 3 Km în linie aeriană de „sanctuarele” de la Dealul Grădiștei) se afla observatorul astronomic referențial al Kogaionului, am punctat atent curbele de nivel ale muntelui și am remarcat că în jurul punctului maxim de altitudine (1631+ m) se „desenează” un ciudat hexagon neregulat, cu o serie de alte atribuții direcționale pe care am sa le ignor, acum, în aceasta explicație inerent doar rezxumativă. Am denumit centrul geometric al acestui hexagon drept „Punctul 1631+m, G” (Godeanu); și măsurând cu exactitate poziția acestuia (cu ajutorul imaginilor-satelit furnizate de excelentul Google Earth Pro, cu care lucrez de un deceniu) am stabilit pe ce meridian se afla situat punctul (evident teoretic, dar… masurabil exact pe „longitudine”: 23° 20′ 3,39″ EST). Am denumit acest meridian, care pornește din Polul Nord, trece prin Punctul „G” al nostru și coboară spre Sud, trece Mediterana, Africa dealungul, traversează zona de rigoare a Antarcticii și se oprește la Polul Sud, drept MERIDIANUL G. Încă din 1983 am atras atenția că, urmărind atlasul, acest meridian pare a „călca” cel mai mult pământ continental, cel mai mult „uscat”- din nordul Norvegiei și până pe porțiunea de uscat ferm a Antarcticii! Și, surpriza: pe cealaltă parte a Pământului, „antimeridianul corespunzător”, echivalent (Meridianul G + 180°) calcă… aproape numai pe apă, din Pacificul de Sud, peste Pacificul Central și de Nord, până la Polul Nord!!… Are cumva acest… „Meridian Geto-Dacic” vreo legătură cu teoria centrelor de masă ale Terrei ?! Te pomenești că nu este numai.. „Geto-Dacic”?! Pentru cei interesați să cunoască mai multe din amănuntele surprinzătoare ale acestui MERIDIAN G (și ale Razei Pământului la Punctul G), ele sunt pe larg expuse în volumul meu „KOGAION, CERCETARI MULTIDISCIPLINARE”. Dar tot acolo, nu mai puțin „șocantă”, apare demonstrația ipotezei că prin punctul PEAK G (care este centrul geometric al amintitului hexagon) putem trasa și o posibila… nouă circumferință a Pământului, una „oblică” și care va fi, evident, „mai mică decât circumferința Ecuatorială și mai mare decât cea Polară”. Mă rog, până aici nimic nefiresc, oricine își poate imagina câte circumferințe dorește!…. Atât numai că circumferința noastră nu e trasată arbitrar, ci prin… prelungirea axei mari a acelui hexagon. Aceasta ciudată circumferință (am denumit-o Circumferinta K, de la Kogaion!) va… înconjura Pământul, pornind de la o înclinare inițiala de 34,96° spre Nord-Est, respectiv 214,96 spre Sud-Est. (Și spun „inițiala”, deoarece – potrivit normelor măsurătorii geodezice orthodromice aceasta înclinare e mai „elastică”, adaptându-se formei geoidului). Ceea ce trebuie însă remarcat e că, pe de o parte, aceasta Circumferință K se înscrie tangent la cele doua cercuri polare; pe de altă parte, ea ne sugerează – dacă am socoti PEAK G drept un nou „pol”! – un Pământ care… n-ar mai fi „înclinat”, ci… drept (hai să zicem: „vertical”) pe planul elipsei, al drumului său în jurul Soarelui. Și, ca să apară încă și alte semne de întrebare, să mai menționam că până acum calculele par a demonstra că această circumferință K are o lungime în care se cuprinde tocmai… media de lungime dintre circumferința Ecuatorială și circumferința Polară!. (O sugestie pentru reducerea Pământului la forma de sferă perfectă?!)… Cum toate aceste date, la care se adaugă nu mai puțin uimitoare concluzii privind desenul sanctuarelor de la Dealul Grădiștii, sunt cu mult, cu mult dincolo de… ipotezele pragmatice și atât de debile ale arheologilor care s-au ocupat de construcțiile și sanctuarele dacice din Munții Orastiei, nu mă miră că unii din acestia, ridicând din umeri, le-au… taxat spontan drept „science fiction”!… În regulă: hai să verificăm exactitatea acestor date și temeiurile științifice (nu imaginare) ale ipotezelor avansate! Iar singurii îndreptățiți să opereze o astfel de verificare nu pot fi niscaiva istorici înghețați între propriile lor barbi albe și volumele în care au înghițit vreme de un secol ceea ce au mestecat alții, (alții care – sa spunem lucrurilor pe nume: NU AVEAU NICI UN INTERES să promoveze uimitoare priorități care ar putea transforma Romania într-un magnet turistic mai puternic decât piramidele din Egipt sau Mexic, decât monumentul Stonehenge, decât Zidul Chinezesc și așa mai departe!…). Apreciatorii acestor date și ipoteze nu pot fi nici arheologi, pur și simplu, pentru că – cinste excepțiilor –specializați excesiv în scormonirea de artefacte și înserierea acestora în categorii radical antecalificate, le lipsesc „uneltele” de a păși dincolo de evidența lui 1+1 = 2. Numai un foarte larg colectiv multidisciplinar format din specialiști confirmați în domenii diferite, suplimentare, aplicabile independent (de la matematică și astronomie la chimie și radiologie, de la geodezie la seismică și cartografie, de la spectrografie la istorie și așa mai departe!…) – și anume un colectiv temeinic înzestrat cu aparatura de specialitate și mijloace moderne de explorare, un colectiv structural lipsit de prejudecăți și organizat la nivel oficial superior, numai acesta ar putea – cred – să valideze sau sa infirme această sumedenie de date care ne obligă să creditam trecutul acestui Pământ și locuitorii lui, cu mult mai mult decât ne-am obișnuit s-o facem!.. În ce mă privește, după trei decenii de succesive revelații impuse de fapte demonstrabile, înclin să cred că Geto-Dacii (dar și alte etnii înconjurătoare) dețineau prin tradiție informații provenite din civilizații mult mai vechi, despre care pur și simplu nu avem suficiente date la ora actuală și care n-au trecut prin ciurul cunoașterii perimediteraniene sau asiatice pentru a fi consemnate scriptic. Cred că ei sunt, pe plan cultual-stiințific, „ecoul” îndepartat al unor astfel de civilzații, care trebuie descoperite, pentru că dovezile indirecte pe care ni le oferă sunt fundamentale. Faptul că raza Pământului la punctul Kogaion, respectiv la Muntele Godeanu, calculată după ultimele date ale sateliților internaționali, ne dă o anumită rată (să zicem „100″), și că marimea pe care ne-o propun sanctuarele dacice, pentru această rată atinge proporția de 99,9989% (adică o diferență de… numai 8 metri la o lungime de peste 6.368.000 metri!?) ar trebui sa stârnească nu zâmbete, ci încruntarea sprâncenelor și analiza datelor. Aveau Dacii, tehnologic vorbind, capacitatea de a face asemenea masurători?! Înclin să cred că, asemenea Celților și, poate, misterioșilor Sarmați, ei cunoșteau niște principii și niște unități de măsură care proveneau dintr-o cultură ce ne-a rămas încă necunoscută. Dar hai sa fim serioși: ceea ce știm noi exact, astăzi, despre proprii noștri strămoși, încape în cateva foi dintr-un maculator de școală elementară…
Nicholas Buda: La un moment dat afirmați în paginile cărții că: „istoriografia românească dincolo de inerente rezultate salutare, a fost (și încă mai este, din păcate), nu agora înfruntării de opinii constructive, cât șotronul unor îmbrânceli, care n-au purtat întotdeauna și neaparat amprenta comandamentului politic, cât amprenta vanităților personale…” Sub ce formă a fost distorsionat adevărul istoric despre daci și cultura acestora, dacă ar fi să pornesc de la afirmația anterioară?
Timotei Ursu: Cartea „Kogaion” propune un studiu continuu pentru reliefarea adevărurilor din adânc, exact cum am spus și în partea introductivă a volumului. Unii oameni și-au făcut cariere universitare și academice în baza cărților și publicațiilor scrise în urma cu 50, 60 de ani și… acolo au și rămas. La ora actuală, precum urangutanii care se țin solid de o bară laterală, ei atârna de precepte și concluzii care, în marea lor majoritate, și-au pierdut total din credibilitate. Este atât de evident că ceea ce până acum s-a susținut cu îndârjire că ar fi „capitala dacilor” din Munții Orăștiei, a fost nu numai o elucubrație, dar și dovada ne-recunoașterii propriilor erori! Din nefericire, cu grave consecințe, pentru că este văduvită Istoria Națională de un adevăr structural, iar economia contemporană de posibilitatea valorificării turistice masive, cu ecou internațional. Iar „scamatoria” e făcută… la vedere! Priviți intrarea în așa-zisa Sarmizegetusa Regia: ca să „ateste” că acolo a fost o… „cetățica” pasămite regală și nu un revelator asezământ monahal antic (KOGAION) de prodigioasă productivitate cultual-stiințifică, zidului de incintă – care marca acest perimetru „monahal” și fixa pantele împotriva alunecării printr-o construcție circulară, lungă de 700 metri, – i s-a lărgit artificial intrarea până la o deschidere de… 13 metri (!) iar blocurile rezultate au fost… clădite pe deasupra zidului real, pentru a sugera „înaltul zid de cetate”! Zidul acela nu depășește de fapt, și n-a depășit niciunde pe parcursul lui, înălțimea de… până la șold! A cui era această „cetate”?! (…care n-a existat niciodată pe Dealul Grădiștei!). Ei bine, pasămite a unui popor… dispărut din istorie, care vorbea – potrivit filologiei românești „clasice” – o „limbă traco-iranică”, desființată și ea când poporul respectiv a fost „înghițit”: ba de cohortele romane, ba de invazia slavică, ba – în cele din urmă – de năvălirile turcice și bulgaro-tătare, ca să nu mai vorbim iarăși de maghiari! Concluzie: cum „strămoșii” au pierit, și odată cu ei s-a dus pe apa sambetei și… dreptul natural la teritoriul etnic, actualul popor Român „n-are certificat de naștere”, nici „certificat de proprietate”; n-are familie, și – în ultima instanță – fiind format din „amestecuri” și „venituri”, ce naiba mai pretinde el pe acest bogat sol european-carpatin?! Ferească Dumnezeu de o reluare a unei astfel de concluzii. Ferească Dumnezeu!
Dar stiți zicala românească: „Unde pune omul mâna, mai pune și Dumnezeu mila!”
(continuare, cu ultima parte în numărul următor)
