MOTO:

“Dacă crezi că educaţia costă mult,

ncearcă ignoranţa şi vezi ce scump plăteşti”

(Andy Mclntyre)

 Mă doare şi mă frământă multe gânduri când citesc prin ziare că România nu poate să facă faţă la nicio competiţie de valoare, de nicio categorie căpătate prin studiu sau experienţă îndelungată. M-am pensionat de mai mulţi ani, dar tot nu-mi vine să stau pe margine şi să privesc precum nu m-ar privi nimic. Am fost profesoară şi sunt mândră de asta. Unul din principiile mele despre educaţie este transformarea oglinzilor (copii care regurgitează nedigerat ce au primit în lecţia de ieri) în ferestre (copii cu orizonturi deschise).

Nu-mi dă pace gândul că România nu poate performa, că este mereu în coada  tuturor sondajelor, mereu în coada clasamentelor. Meritul câtorva olimpici nu aparţine şcolii, se datorează orelor de meditaţii plătite de-a lungul anilor, iar succesul unor români care s-au evidenţiat în străinătate se datorează condiţiilor în care au lucrat şi pe care nu le-au găsit în România. După ce termină şcoala, tinerii noştri nu sunt pregătiţi pentru viaţă, nici pentru noile forme de muncă cerute în prezent. Degeaba ştiu ei tabla înmulţirii cu un an sau doi înaintea americanilor, dacă n-au ce să facă cu ea după ce au terminat studiile.

Mă întreb de-atâtea ori, unde sunt comorile de suflet ale atâtor dascăli minunaţi care i-au învăţat pe elevii lor lecţiile bunului simt, ale bunei-cuviinţe, ale bunăvoinţei, hărniciei şi omeniei? La ce şcoală au învăţat îmbogăţiţii vremurilor noastre să soarbă lăcomia prin toti porii, să calce în picioare pe cei cărora le-au furat traiul zilnic şi demnitatea umană? Unde să fi învăţat atât de rapid lecţia aroganţei, a valorilor întoarse cu capul în jos?

Ca să se mişte ceva în ţară, una dintre condiţii este  formarea tineretului. Cum îi învăţăm, aşa vom avea ţara. De ani de zile este o mare învălmăşeală în ideile Ministerului Invăţământului, o stare halucinantă care te dă cu capul de pereţi. Îţi pui o întrebare firească: dacă în alte ţări, învăţământul este performant, cum au reuşit? Mergem acolo să văd cum au făcut ei. Perfecţiunea nu exista nicăieri, dar din mai multe modele, cu ce avem şi noi bun, putem să plămădim o nouă şcoală, mai ales că potenţial avem. Ne trebuie organizare, iar societatea care pare paralizată, să se revigoreze şi să le impună  politicienilor care ne guvernează deschiderea căilor pentru reformă eficientă.

Mă uitam cu admiratie la felul cum se desfăşoară învăţământul în Canada, nu de puţine ori pe nedrept hulit, împreună cu cel al Americii. Ca peste tot în lume, şi aici, nu toate şcolile au acelaşi nivel. Oamenii sunt diferiţi şi capacitatea creierului diferită. De aceea, se vor găsi şi şcoli cu nivel scăzut, unii elevi chiar cu un handicap, dar acestora le dau cunoştinţe după măsura capacităţii lor, îi pregatesc cum să fie utili societăţii, să aibă un comportament civilizat, să îşi câştige singuri existenta pentru a nu trăi pe seama altora, pentru a-şi păstra încrederea în sine şi demnitatea umană clădită prin propriile puteri. Sigur că adolescenţii şi aici, ca oriunde şi oricand în lume încearcă să răstoarne ordinea lumii, dar educaţia primită în şcoală e altfel aici, decât în România. Spun toate acestea cu durere, dar critica unor neajunsuri se face dintr-o necesitate dincolo de sine. De ce să ne dăm de partea celor care doresc ca lucrurile să rămână aşa?

Am vizitat zilele acestea liceul la care fiica mea este de curând directoare. Ştiu că nu este la fel în toate liceele. Nu ştiu sigur dacă în Toronto mai este vreunul la acest nivel înalt de performanţă, dar ştiu că principiile fundamentale ale învăţământului prind viaţă în toate şcolile. Clădirea şcolii fiind întinsă pe un larg spaţiu, nu m-au ţinut puterile să vizitez decat o parte. În unele locuri am stat mai mult, ţinută acolo de acel “altceva” decât la noi.

Cu o activitate foarte intensă şi în strânsă legătură cu direcţiunea şcolii, se află “guidance and student services”, departamentul de gaidăns – aşa cum se pronunţă. S-au creat agenţii guvernamentale şi private care comunică cu şcolile prin acest departament. Aici elevii au acces confidenţial în probleme de orice natură (sănătate, consiliere psihologică, financial, legal, abuz în familie). Dacă o fată ar rămâne însărcinată şi părinţii ar maltrata-o şi ar obliga-o să întrerupă sarcina şi ea nu vrea, acest caz ar fi soluţionat aici, căci asta este Canada, ţara care îţi oferă mai multe şanse din care poţi să alegi. În acest caz, fata va obţine o locuinţă separată, ajutor material guvernamental şi va urma separat cursurile unei şcoli. Acest departament se ocupă şi de respectarea regulilor stricte în legatură cu relaţiile dintre elevi, cum ar fi umilirea cuiva pentru că este altfel sau pentru că este invidios.

Am văzut în alte săli că predau cursuri de pregătire a liderilor, pentru cei care au chemare să conducă colectivităţi umane. Mi-am amintit de cursurile de la “Ştefan Gheorghiu”, dar organizate pe alte baze.

Cel mai mult timp l-am petrecut la un departament al cărui nume m-a atras imediat: “Studii despre familie”, poate cu rădăcini în ceea ce faceau fetele în România, acum 50 de ani la “Gospodarie”, dar cu aria înformaţiei mult mai largă. Sunt cursuri foarte utile la care învaţă despre familia tradiţională sau cea a societăţii moderne, pe ce temeiuri trebuie alcătuită, atitudinea faţă de copii, de adolescenţi, de seniori, despre abuzuri, dragoste, sex, divorţ, separare, fecunditate, feminitate, rolul femeii în familie şi în societate, sarcină, homosexualitate, violentă, socializare, conflicte… Mai invaţă şi despre modă,  croitorie, gătit, unele fără corespondent în limba română ca “parenting”, în traducere liberă ar fi “ce înseamnă să fii un bun părinte”.

Scăpăram de curiozitate să aflu cat mai multe despre acest curs. Am văzut rafturi încărcate cu cărţi pe această temă. Când m-am uitat peste subiectele acestora, mi-am dat seama că ele prezintă mai mult decât jumatate din viaţa noastră. Am aflat că pentru acest aspect din învăţământ, există un institut care se ocupă cu asemenea studii “The Vanier Institute of the Family”.

La aceste ore, ca şi la altele, elevii învaţă toleranţa şi respectul pentru diversitate, pentru cultura altor popoare indiferent de culoare, rasă, vârstă, aspect, îmbrăcăminte. Se pune accent pe pregătirea pentru viaţă, începând cu cunoaşterea de sine, alegerea unei profesii, a unei cariere bazată pe cunoştinţe, aptitudini şi preferinte (Careers-Education) – (educaţie despre diferitele cariere sau meserii). Un aspect important care mi-a trezit mult interes a fost evitarea descurajării.

În toate şcolile, orele de curs se desfăşoară nu prin predare-ascultare ca in România, profesorul să turuie noile cunoştinţe şi elevul să asculte şi la ora următoare să turuie elevul pentru notă. Aici sunt concepute lecţiile pe bază practică, pe formarea gândirii prin aplicaţii care cer elevului să dezbată o idee, să construiască un sistem de argumente logice. Aici regăsesc principiul meu despre  educaţie de a transforma oglinzile în ferestre. Cu inima strânsă pentru neajunsurile din Romania, îmi păstrez totuşi încrederea că vitalitatea poporului nostru, încă în refacere, îşi va regăsi izvorul cu apă vie şi şcoala, ca şi societatea, vor fi iarăşi la înălţime.