MOTTO:

 „Dimitrie Cantemir, erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academicean berlinez, prinț rus, cronicar român, cunoscător al tuturor plăcerilor pe care le poate da lumea, un Lorenzo de Medici al nostru.” (George Călinescu)

Anul 2018, care a rotunjit un secol de la cel mai important eveniment istoric al românilor, de la formarea României Mari, a fost marcat de oamenii de cultură în multe şi variate moduri. Ca scriitor, am fost impresionată de studiile istorice şi de antologiile de proză şi poezie, apărute cu acest prilej la editurile din ţară. Ca fiică de veteran, cu profunde trăiri patriotice, cu străbunic căzut în „Şarja de la Prunaru”[1], mi-am aplecat atenţia asupra studiilor istorice. Prin bunăvoinţa unei vechi cunoştinţe, un slujitor al Armatei Române, patriotul teleormănean, col.(r).Viorel Ciobanu, am intrat în posesia volumului „DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII ȘI ARTICOLE DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI”, apărut la editura „Universul Academic”, 2018. Coordonatorii lui au fost col. (r). dr. Mircea Dogaru şi col. (r). Viorel Ciobanu, secretarul general al Asociaţiei Europene „Dimitrie Cantemir”, sub egida căreia a apărut cartea.

Am fost pusă în faţa unei complexe culegeri de cercetări istorice tematice, realizate de specialişti, care, fiecare sau împreună cu grupul de lucru, şi-au adus rezultatul muncii de luni şi ani, condensat în paginile de excepţie ale lucrărilor ştiinţifice publicate aici.

O carte care te trece, ca cititor, cu fiecare filă prin istoria neamului tău este interesantă şi impresionantă. Interesantă pentru că face referire la etapele fundamentale ale istoriei şi impresionantă prin faptul că scrierile sunt ale specialiştilor, ale cercetătorilor din domeniu, sunt asumate, justificate, critice, sunt conform documentelor. Personalitatea centrală a volumului este cea a cărturarului Dimitrie Cantemir.

În realizarea valoroasei culegeri de date istorice, şi-au adus contribuția membrii Asociaţiei Europene „Dimitrie Cantemir”, „O Asociație care grupează în primul rând cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, care își desfăşoară activitatea în instituții ce poartă numele marelui savant român, dar și studenți și absolvenți ai acestor instituții, muzeografi, cercetători științifici militari și civili, clerici, oameni de cultură pasionați de istorie și care consideră că, prin Dimitrie Cantemir, românii și-au afirmat la cumpăna veacurilor XVII și XVIII, dreptul de a fi considerați ctitori de cultură și civilizație, egali între egalii popoarelor Europei și lumii, care și-au adus contribuția notabilă la evoluția umanității.” (Col. ( r). dr. Mircea Dogaru – „Cuvânt către cititori”).

Cartea este o „carte a cărţilor”, fiecare capitol fiind denumit „carte”, astfel:

CARTEA ÎNTÂI – ”DESPRE UNITATEA ROMÂNILOR”;

CARTEA A DOUA – ”NOI CONTRIBUŢII LA CUNOAŞTEREA EPOCII „DIMITRIE CANTEMIR” ŞI A ROLULUI SĂU ÎN CTITORIREA UNITĂŢII ROMÂNEŞTI”;

CARTEA A TREIA – ”„POHTA CE-AM POHTIT!” MAREA UNIRE A ROMÂNILOR. TREPTE ALE ÎMPLINIRII”;

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE – „DIMITRIE CANTEMIR ŞI ŢARA ROMÂNILOR LA CEAS ANIVERSAR”;

ANEXE.

După „Cuvântul către cititori”, în pagina intitulată „Spre luare aminte”, apar înţelepciunile lui Dimitrie Cantemir din „Descrierea Moldovei”: „Iubirea de patrie insistă şi porunceşte să încărcăm cu laude acel popor, în care ne-am născut şi să recomendăm pe locuitorii unei ţări care ne-a dat viaţă. Se opune însă spiritul de adevăr şi ne opreşte să afirmăm cele ce dreapta judecată ne stăruieşte că sînt de reprobat. În adevăr va fi mai folositor pentru patrie, ca să se puie sincer sub ochii locuitorilor ei acele defecte de care sunt plini, decît să fie înşelaţi cu o linguşire măgulitoare şi cu o scuză dibace, încît să creadă că sînt împlinite de dînşii corect cele ce toată lumea de pe glob, crescută în moravuri mai fine, condamnă”.

Am citit şi recitit frazele autorilor, notându-mi spre păstrare lucruri care reprezintă informaţii ştiinţifice de excepţie, pentru mine. Fiecare dintre ei, spre înlesnirea parcurgerii cu înţelegere deplină a conţinuturilor prezentate în lucrarea sa, îi prezintă rezumatul. Fără pretenţia specialistului în domeniu, ca scriitor şi mai ales ca cititor fidel al acestui tip de scrieri, mi-am umplut inima şi mintea cu faptele prezentate, pe care le-am filtrat, inevitabil, prin propriile trăiri, devenind astfel, datorită măreţiei lor, mai mândră de locul binecuvântat al naşterii mele, de pământul românesc şi de cei pe care-i considerăm cu drag, fiecare dintre noi, proprii înaintaşi.

Am hotărât să pun pe hârtie o parte din aceste gânduri şi să vin, în acest fel, în întâmpinarea celor care vor să ştie câte ceva despre evenimentele prezentate. Să scrii despre această carte fără să cuprinzi toţi autorii, toate temele şi fără să utilizezi rezumatele lor, ar însemna să renunţi la esenţa lucrurilor.

Volumul este publicat sub un „Motto” care sintetizează gândirea unei epoci cu politicieni români patrioţi şi devotaţi: „În chestiunile cele mari, în acele de ordin moral care stăpânesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare și de naționalitate, nu pot fi motive de oportunitate ca să te hotărească a le compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt și sigur al principiilor. Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplătirii”. (I. I. C. Brătianu).

CARTEA ÎNTÂI – ”DESPRE UNITATEA ROMÂNILOR” este o culegere formată din nouă lucrări.

Colonelul în rezervă, doctor în istorie militară, specialitatea „Istorie militară antică, medievală şi arheologie”, membru în Consiliul Director al Asociaţiei Europene „Dimitrie Cantemir”, fost cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie şi Teorie Militară, Mircea Dogaru, aduce aici două lucrări: „Spaţiul românesc şi Europa” şi „Europa şi bătălia pentru România 1601-1861”.

Cu viziune asupra întregului fenomen istoric, autorul specifică: „Privilegiul istoriei ca ştiinţă a evoluţiei societăţii umane, abordată sine ira et studio, este acela de a opera cu date exacte, independente de realităţile politice ale prezentului, date care pot fi ignorate de factorii politici conjuncturali o perioadă de timp oarecare, dar nu eludate.” Legat de prima lucrare, Mircea Dogaru rezumă: „Studiul prezintă – folosind date statistice – teritoriul de stat și național al României, arealul și spațiul spiritual românesc, precum și drama poporului nostru care „a trăit asediat” (Simion Mehedinți) și „în calea răotăților” (Grigore Ureche) sute de ani.”( pag. 17).

Al doilea studiu „relevă cu argumente istorice lupta pentru unitatea politică a românilor, declanșată în secolul XVI, al Renașterii Românești, dar nefinalizată in integrum nici astăzi, evidențiind Planul Unirii, elaborat de generația lui Mihai Viteazul și apoi de generația domnilor moldo-munteni și a principilor transilvăneni. Se evidențiază constituirea Partidei Naționale și lupta dârză a românilor la 1848, 1859 și 1918 pentru întregirea României „hotărâți și uniți sub marele și nobilul steag al Unirii.” (pag.62).

Trei lucrări din această parte a cărţii abordează „unitatea, comuniunea, comunicarea, conştiinţa unităţii româneşti”, făcând trimitere la Dimitrie Cantemir. Acestea sunt :

– „Matricea de unitate a românilor la Dimitrie Cantemir”, de prof. univ. dr.  Octavia  Costea[2] şi  Conf. univ. dr. Conona Petrescu[3], „Lucrarea abordează viziunea lui Cantemir asupra unității romano-moldo-vlahilor, argumentând cu instrumente științifice formarea conștiinței colective de sine a locuitorilor din spațiul carpato-danubiano-pontic și responsabilitatea față de viitorime a acestora.

Această unitate istorică, de conștiință de neam, având ca vectori:  jertfa pentru apărarea gliei străbune, legea şi norma de vieţuire, limba, cultura, obiceiurile şi tradiţiile constituie Matricea unității românilor.” (pag.24). –  „Unitatea, comuniunea şi comunicarea la Dimitrie Cantemir” de Marius Resceanu[4].

Studiul ne propune o fascinantă călătorie în universul personalităţii enciclopedice Dimitrie Cantemir, autorul unei opere de excepţie, elaborate în cei 50 de ani de viaţă. Cantemir este definit sintetic de autor prin şase caracteristici esenţiale: „poliglot, istoric, scriitor, orientalist, filosof, om politic.”  „Unitatea, comuniunea şi comunicarea la Dimitrie Cantemir gravitează în jurul aspiraţiilor sale pentru libertate a tuturor românilor, cea care oferă unitate şi bună comunicare. Un erudit ca Dimitrie Cantemir nu poate să nu înţeleagă forţa unirii dintre neamuri, el ca fiu al poporului român cel greu încercat de vremuri.” (pag.24).

– „Dimitrie Cantemir şi conștiința unității românești” de Valentin- Stelian Bădescu[5].

Cercetătorul Valentin-Stelian Bădescu îşi deschide opera cu nemuritoarele cuvinte ale lui Max Planck puse în Motto-ul: „Oricine este implicat serios în munca ştiinţifică de orice fel, realizează că, deasupra porţilor de intrare în templul ştiinţei, sunt scrise cuvintele: trebuie să ai credinţă. Este o calitate de care un om de ştiinţă nu se poate dispensa.”

Ideile lucrării apar astfel: „În contextul denigrării istoriei și vieții românilor, aniversările cu sens înalt simbolic solicită mai intens atenţia istoriografiei, disciplină mereu sensibilă la schimbările socio-politice, la idei şi mentalităţi. Ca un Ianus bifrons din mitologie, scrutând concomitent trecutul şi viitorul, ele obligă la o reflecţie continuă, aşa cum ne sfătuia la vremea sa Dimitrie Cantemir, unul dintre ctitorii culturii noastre moderne. Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente când un popor nu poate să tacă. Există momente în Istorie când conştiinţa naţională a celor care conduc vremelnic destinele unei naţiuni scade sub cota de alarmă. Sunt acele momente în care totul pare de vânzare, totul se negociază, totul se relativizează, tot ce e sfânt şi intangibil devine simplă marfă pe taraba politică. În aceste momente, este datoria tuturor celor care trebuie să vorbească, să iasă în faţă şi să spună lucrurilor pe nume. Conştiinţa naţională a unui popor are nevoie să se exprime prin instituţiile sale. Acesta este sentimentul istoriei cantemirene!” (pag. 34). Lucrarea se încheie cu „Concluzii” deosebit de valoroase.

Sub numele Bogdan Cuza[6] este prezentat studiul „Identificarea operei cantemiriene în spațiul filosofic, juridic și religios al culturii europene medievale”. Despre el, autorul specifică: „Studiul argumentează strădania lui Cantemir pentru recunoașterea identității românești la sfârșitul sec. XVII și începutul sec. XVIII, în conexiune cu operele lui Dante Alighieri, Voltaire, Goethe. Divanul…, apărut la 377 de ani distanță de scrierea dantescă DIVINA COMEDIE și cu 110 ani mai devreme de FAUST-ul goethian reia și prefațează disputa cosmologică a două lumi diferite ”cea de aici și cea de dincolo”, făcând distincția între ce este bine și ce este rău, efemer și statornic, veșnic și trecător. Prin concepțiile filosofice cantemiriene se vede încercarea unui român de a evidenția aspectele de ordin identitar, juridic și creștinesc specifice perioadei medievale în care acesta a scris și a trăit.” (pag. 49).

Gl. Bg. Dr., Gheorghe Văduva[7], prezintă studiul „Spațiul românesc – avanpost al convergenţei civilizaţiilor, pentru Dimitrie Cantemir”, în care aduce aspecte nemuritoare ale operei lui Dimitrie Cantemir: „Marele cărturar aparține unui timp al conflictelor, conexiunilor și renașterilor, dar, prin opera sa vastă, el nu numai că s-a ridicat deasupra vremurilor, ci a generat şi o paradigmă cu totul nouă pentru acele timpuri, o paradigmă a convergenței intercivilizaționale. Această paradigmă îl menține pe Cantemir în actualitate și, în același timp, regenerează, prin modernitatea și ubicuitatea operei sale, un orizont de așteptare deosebit de important, într-o epocă în care, iată, faliile intercivilizaționale se redeschid. Acest lucru ajută oamenii de azi să redescopere trebuința de confluență civilizațională, într-o cheie lăsată cândva de marele cărturar român, printr-o vastă operă enciclopedică de valoare universală.” (pag. 57).

Lect. univ. dr. Camelia Brîncoveanu[8] şi Conf. univ. dr. Marin Badea[9], prezintă lucrarea „Conştiinţa istorică la români şi inamicii ei contemporani”. Cititorul este pus în faţa unor pagini consistente de istorie care-i îmbogăţesc universul cultural. În rezumat, autorii justifică: „Lucrarea abordează istoria prin prisma argumentelor științifice, validate în timp și rolul cercetărilor istoriografice în societățile de până acum, în vederea reconstituirii imaginilor trecutului și învățămintelor necesare pentru prezent. Argumentează, de asemenea, că memoria trecutului pentru orice popor determină conștiința istorică a acestuia, particularizând pe ceea ce se numește conștiința istorică românească și rolul acesteia de salvare de la uitare a amintirii străbunilor, a personalităților politice, militare și culturale ale națiunii române. Conștiința istorică, având un rol generator, a servit procesului de cristalizare a conştiinţei noastre naționale, ecartul temporal fiind de 419 ani de la intrarea lui Mihai Viteazul în cetatea Albei Iulia (1599) și Marea Unire a Românilor de la aceeași Alba-Iulia (1918).

Conștiința istorică este totodată și un filtru pentru înlăturarea pericolelor reale ale dezrădăcinării, îndemnând la acțiuni de regăsire a identității proprii, de revenire la izvoarele primordiale, înlăturând astfel, presiunea generată de tehnologia modernă și globalizarea tot mai agresivă din prezent și, probabil, din viitor.” (pag. 70).

Ana-Irina Iorga[10] realizează finalul primei părţi a cărţii cu „Ritmurile sacre ale culturii unitare românești”. „Studiul analizează formarea, structura și devenirea culturii românești, glisând pe axa timpului, din trecut până în prezent și prefigurând viitorul acesteia, prin ritmicitatea manifestării sacralității în viața poporului nostru. În acest sens, autoarea identifică o mișcare întreită, determinată de trei vectori: ocultare, epifanare, sacrificare și analizând componentele și caracteristicile fiecărui astfel de vector, caracterizează ritmurile sacre ale culturii române.” (pag.75).

„NOI CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA EPOCII „DIMITRIE CANTEMIR” constituie „CARTEA A DOUA”  și relevă rolul său în ctitorirea unității românești”.

Aceasta are în deschidere lucrarea „Dimitrie Cantemir – militarul și diplomatul, în viziunea cunoscuților cantemirologi Andrei Eșanu și Pavel Parasca’’- de Viorel Ciobanu şi Ionel Cantaragiu[11] .

Autorii basarabeni Andrei Eşanu şi Pavel Parasca au publicat pe site-ul Asociației Europene „Dimitrie Cantemir” rezultatele ştiinţifice ale cercetărilor întreprinse. Pe baza lor a fost elaborată această lucrare, despre care autorii menţionează: „(…) se prezintă succint situația geopolitică a statelor din estul Europei la începutul secolului al XVIII-lea și devenirea întru diplomație și politică a lui Dimitrie Cantemir, în acest context al vremurilor. De asemenea, se evidențiază cutumele pentru numirea domnitorilor în Moldova și Munteniei. Odată ajuns domn, Cantemir ia măsuri pentru pregătirea terenului, a resurselor de forțe și mijloace în eventualitatea desfășurării unor operații militare ruso-otomane, fie în apropierea Moldovei, fie pe teritoriul acesteia. Se relevă rolul domnitorului-cărturar ca mediator între Imperiul Otoman și Rusia, precum și luarea unor decizii de mare responsabilitate politică în primăvara și vara anului 1711 – Diploma (tratatul) de la Luțk și campania militară de la Prut.” (pag. 87).

 „Situația românilor din afara granițelor în „Descriptio Moldaviae” și în „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”” de Cosmin Cosmuța[12] pune cititorul în faţa unei analize a tradiţiilor, obiceiurilor străvechi, bazată pe dovezi de ordin etnografic, istoric şi de limbă. Paginile lucrării vorbesc în limba istoriei naţionale. Autorul specifică în rezumatul operei: „Se evidențiază argumentele și ipotezele domnitorului-cărurar validate de timp, precum și erorile și criticile lui Cantemir asupra unor surse istorice fals-pozitive, acesta punând mult preț pe calitatea informației istorice. Din lucrările cantemiriene analizate se desprinde foarte clar ideea unității românilor de peste tot, aceasta fiind și un pas important în procesul istoric de formare a unei conștiințe naționale, pasul către ceea ce s-a petrecut cu neamul românesc la 1918, când a reușit să-și realizeze unitatea națională.” (pag. 93).

„Hronicul lui Dimitrie Cantemir și argumentele științifice în favoarea unității românești” de Victor Gabriel Osăceanu[13] completează volumul. Lucrarea autorului Osăceanu este o dovadă în plus că, aşa cum specifică Dimitrie Bantîş–Kamenski, „Principele Dimitrie Cantemir (a fost) cel mai învăţat om de pe timpurile lui Petru cel Mare”.

Punctul de vedere al autorului este sintetizat astfel: „Dimitrie Cantemir a fost acea personalitate deosebită pe care a avut-o poporul român într-o epocă a barbariei stăpânirilor care l-au apăsat, care și-a propus să scoată neamul românesc la lumină, la cunoașterea sa de către străini, să-l cinstească prin a-i afirma originea latină, vechimea, continuitatea de existență, și, ca finalitate, să afirme unitatea națională a tuturor românilor, indiferent de regiunea geografică sau țara din care au făcut parte.” (pag.103).

„Discursul unirii” din Istoria Ieroglifică (1705) și identitatea românilor în Europa” de drd. Ștefan Şuteu[14]. Citind paginile semnate de Ştefan Şuteu, te afli în faţa unui studiu amplu, structurat după câteva idei valoroase, pe care autorul le urmăreşte, le dezvoltă pe baze justificate:

„Studiul analizează:

(1) „Integrarea românilor în context european conform lui Cantemir: schiță istorică”, unde se utilizează detaliile furnizate de Descrierea Moldovei și Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor ș.a.;

(2) „Istoria ieroglifică: rezumat”, unde se trec în revistă cele 12 părți ale cărții lui Dimitrie Cantemir, și se insistă asupra primelor două părți, deoarece, în partea a II-a, apare celebrul „Discurs…”;

(3) „«Discursul Unirii»: transcriere actuală”, în care se „decupează” textele originale cantemiriene și se transcriu în limbaj actual; în final, prin

(4) „«Discursul Unirii»: scurte note explicative” se extrag câteva principii despre unitatea noastră națională, care transpar din paginile romanului marelui enciclopedist român.” (pag. 112).

Volumul conţine un studiu sub titlul: „Cantemir, personalitatea, ideile şi opera în Transilvania” deGrigore Ploeșteanu[15] „Lucrarea relevă receptarea operei istorice a lui Dimitrie Cantemir în spațiul cultural transilvănean și rolul acesteia în conturarea conștiinței unității naționale a poporului român, operă ale cărei argumente istorice vor susține doctrina politico-națională, progresistă a tuturor locuitorilor din spațiul carpato- danubiano-pontic. Personalitățile clericale și culturale ale Transilvaniei, învățații Școlii Ardelene au asimilat ideile Hronicului… (drepturi egale pentru români, originea, vechimea și conviețuirea neîntreruptă pe acest teritoriu, de pe timpul lui Traian) și au inițiat acțiuni de redeșteptare națională, realizând într-o operă monumentală, proiectul lui Cantemir de a alcătui istoria românilor din cele trei provincii.

Pentru aceștia, opera cantemiriană a reprezentat un izvor de referință, utilizat în lupta pentru combaterea scrierii chirilice, pentru recunoașterea latinității originare a culturii române și pentru cristalizarea unei culturi naționale, pe aceleași temeiuri umaniste și europene. Opera tipărită a domnitorului-cărturar și difuzată în bibliotecile din Sibiu, Oradea, Târgu-Mureș, Arad, s-a transferat și în conținutul ideologiei pașoptiste, care a asimilat moștenirea cantemiriană și, alături de creaţiile altor oameni de cultură patrioți (Miron Costin, Petru Maior, Simion Bărnuțiu, Nicolae Bălcescu), au pregătit conștiințele românești pentru Unirea cea Mare din 1918.” (pag. 120).

Sub Motto-ul: „Cel mai sacru dintre toate tribunalele să fie acela pe care Părțile și-l vor fi creat ele însele, și pe care îl vor fi ales prin bună înțelegere” (Platon) este prezentată lucrarea: „Empirism, cutume și proceduri juridice specifice epocilor cantemiriană și brâncovenească” – de Mihail Țăpârlea. [16]

În ea sunt evidenţiate „aspecte premergătoare apariției arbitrajului ad- hoc, specific epocii medievale din Țara Românească și Moldova, constituirea filonului arbitral, precum și tradițiile, cutumele și „obiceiurile pământului” epocilor cantemiriană și brâncovenească, de aplicare a procedurilor arbitrale în rezolvarea multor litigii în relațiile interumane, ce au dus, ulterior, la apariția în sistemul juridic românesc a unor elemente precursoare arbitrajului instituționalizat, social, comercial și economic.” ( pag.124).

Nicolae Iorga scria despre Dimitrie Cantemir: „Atîta învăţătură poliglotă nu răpusese firea lui cea dintîi, moştenită, firea de om de ţară, de drept molodovean”. Calităţile evidenţiate de Iorga sunt prezentate în lucrarea intitulată: „Domnitorul Dimitrie Cantemir – jurist al epocii sale” de Iosif Friedmann- Nicolescu.[17]

Autorul îşi sintetizează opera astfel: „Într-o viziune unică asupra operei scrise de către Domnitorul DIMITRIE CANTEMIR, lucrarea relevă aspecte încă neexplorate în scrierile savantului. Analiza majorității lucrărilor Domnitorului îl situează pe acesta şi în rândul juriștilor, iar lucrările analizate fac parte din domeniul științific al cărților de Drept Public. Niciodată exegeții operei Domnitorului savant nu au analizat lucrările din această perspectivă.” (pag. 130).

O analiză deosebit de interesantă privind conexiunile dintre conceptele şi atitudinile cantemirene şi spiritul contemporan al cunoaşterii juridice este prezentată în lucrarea: „De la idei și acțiuni cantemiriene la spiritul contemporan al cunoașterii juridice” de Ion Craiovan. [18]

Autorul rezumă: „Spiritul cunoașterii juridice contemporane este instituit de vectori dezirabili cum ar fi: complexitatea obiectului cercetat, multitudinea de perspective, dimensiunea filosofică inerentă, raționalitatea multidimensională sau abordarea integrativă. Acești factori au fost decantați din teoria și practica dreptului, din experiența epistemologică generală, din întreaga gândire umană.

Având în vedere postura lui Dimitrie Cantemir de gânditor al unei epoci, am încercat în această lucrare să conectăm, să raportăm unii dintre acești factori la ideile și acțiunile sale. Acest dialog în timp a avut ca ipoteză generică și unificatoare existența ideilor și a contribuțiilor cantemiriene și în domeniul configurației contemporane a fenomenului juridic, ipostază mai puțin cercetată și care trebuie abordată mai pregnant. Sunt invocate argumente care legitimează perenitatea contribuțiilor cantemirene în acest domeniu.” (pag. 136). Sextil Puşcariu apreciază opera fundamentală a învăţatului Dimitrie Cantemir astfel: „Descrierea Moldovei” va rămânea pururea unul dintre cele mai preţioase izvoare pentru cunoaşterea vieţii politice şi sociale a moldovenilor din acel timp. Ea e, înainte de toate, o dovadă strălucită despre spiritul larg şi aptitudinile lui Cantemir ca om de ştiinţă. Acel spirit ştiinţific se vădeşte, de altfel, din cuvintele sale: „Sufletul odihnă nu poate afla, până când nu găseşte adevărul, care îl cearcă oricât de departe şi oricât de cu trudă i-ar fi a-l nimeri”.

Acest izvor preţios de cultură şi identitate naţională reprezintă baza studiului „Repere semantice de identitate naţională în opera cantemiriană „Descriptio Moldaviae” ” de Octavia Costea[19]. „Lucrarea evidențiază sintetic reperele semantice de identitate românească în „Descriptio Moldaviae”, folosind ca instrumente științifice de investigație: ipoteza, premisele conceptuale, practicile sociale moldovenești de la începutul veacului XVIII și valorile identitare românești descoperite de autoare în opera menționată’’, aşa cum remarca autorul. (pag. 143).

O tematică deosebit de interesantă şi mai rar abordată este prezentată în lucrarea: „Cărţi de trigonometrie şi de geodezie din timpul lui Dimitrie şi Antioh Cantemir” de Costel Chiteș[20]. Motto-ul ei este: „Cred că strădania mea de a-i traduce pe vechii latini şi greci ar putea contribui la îmbogăţirea poporului nostru, trezindu-i măcar pasiunea pentru ştiinţă” (Antioh Cantemir, cuvinte ce însoţesc prefaţa la „Istoria universală“ a lui Iustin) Lemny Ştefan, Cantemireştii, (2013), Iaşi: Polirom, p. 280.

În rezumat se menţioneză: „În acest articol ne-am propus să evidenţiem nivelul ştiinţific necesar pentru realizarea cartografierii Moldovei şi a Rusiei de către Dimitrie Cantemir. Am evidenţiat legăturile ştiinţifice ale lui Dimitrie, şi ale fiului său, Antioh, cu personalităţi din vremea lor.” ( pag. 146).

Printre concluziile lucrării se află şi una de suflet, care apare sub forma mulţumirii aduse de către autor doamnei profesor Margareta Labiş, pentru informaţia conform căreia nemuritorul poet Nicolae Labiş, fratele său, l-a îndrăgit pe Dimitrie Cantemir pe când era copil, i-a realizat un portret când era elev în clasa a-IV-a şi l-a studiat cu pasiune mai târziu. „Epistema socială a jocului în opera cantemiriană „Descriptio Moldaviae” „de Conona Petrescu[21] conturează volumul. Despre ea, autorul scrie: „Lucrarea propune teme și metode de abordare științifică privind rolul jocului în „Descriptio Moldaviae”. (pag. 152).

„De la „Hronicul vechimei…” Cantemirian (1719) la „Declarația de autodeterminare…” de la Oradea (12 octombrie 1918)” de Vasile Creț[22], cuprinde referiri la o etapă lungă de istorie. Autorul explică: „Prezentul studiu sintetizează o perioadă istorică de 200 de ani, de la analiza cantemiriană a unității și continuității de viețuire în spațiul carpato- danubiano-pontic, făcută de marele enciclopedist în lucrarea „Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor” (1719) până la „Declarația de autoderminare națională a românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș”, (12 octombrie 1918) de la Oradea, document ce a impulsionat finalizarea și realizarea mărețului Act de Unire a Românilor de la Alba-Iulia, din 1 Decembrie 1918.” ( pag. 155). Prin studiul realizat, Vasile Creţ ne pune la dispoziţie un material valoros, amplu, interesant, asupra căruia eşti tentat să revii pentru fixarea celor prezentate. Peste tot răzbate vibrant dorinţa de a cunoaşte zestrea spirituală, culturală şi morală a neamului nostru.

„POHTA CE-AM POHTIT”! MAREA UNIRE A ROMÂNILOR. TREPTE ALE ÎMPLINIRII” reprezintă ”CARTEA A TREIA” și cuprinde 8 lucrări. Deschiderea şi încheierea acestei părţi sunt realizate de autorul Mircea Dogaru prin lucrările: „Mihai Viteazul (1593-1601). Strategia şi planurile unirii românilor” şi ”„Alba Iulia” și „Trianon”, în lumina Dreptului Internațional ”.

„Mihai Viteazul (1593-1601). Strategia şi planurile unirii românilor” este, aşa cum specifică autorul, un studiu care: „(…) aprofundează „jocurile” diplomatice și politice din secolele XVI-XVII ale Imperiilor din vecinătatea statelor românești și constituirea Planului Unirii al generației lui Mihai Viteazul, precum și proiectele de campanie, adversarii și aliații Voievodului.” Aici „se detaliază desfășurarea campaniilor din Transilvania și Moldova, în condiții primejdioase, pentru unirea celor trei Țări românești la 1600 și se arată pe bază de documente istorice – dimensiunea europeană și recunoașterea internațională a personalității lui Mihai Viteazul.” (pag.193).

Imaginile se aştern în faţa ochilor prin uşa culturii întredeschisă de autor şi prin ele se pot desluşi filmele trecutului . „Alba Iulia” și „Trianon”, în lumina Dreptului Internațional” este un studiu care emană strădania inepuizabilă a specialiştilor de a cerceta documentele istorice şi „(…) argumentează impactul principiilor democrației americane asupra Europei interbelice, constituirea statelor naționale prin destrămarea Imperiilor europene. În acest context se evidențiază și exercitarea dreptului inalienabil al poporului român, în 1918, la unitate națională.”  În el „se demonstrează caracterul de drept public al Adunării de la Alba-Iulia, admis de dreptul internațional public la Conferința de Pace de la Trianon, urmată de „bătălia frontierelor” sau a Europei împotriva României.”, aşa cum sintetizează autorul M. Dogaru. (pag.351).

Victor Gabriel Osăceanu[23] completează volumul cercetărilor cu o parcurgere sintetică a evoluţiei istorice având ca repere prima Unire a Ţărilor Române şi Marea Unire. Studiul este intitulat „Drumul către Marea Unire din 1918 a românilor”.

Autorul detaliază: „Studiul de față se dorește a fi o trecere sintetică prin istoria noastră zbuciumată și complicată redând capitolele semnificative și reprezentative ale evoluției procesului istoric derulat de-a lungul epocilor, în condiții extrem de dificile, uneori aproape imposibile, scoțând în evidență nu doar informații pur descriptive ci și elemente de analiză și logică istorică, pe alocuri supunând atenției chestiuni controversate, având ca scop înțelegerea cât mai bună a modului în care a fost posibilă constituirea statului național unitar român.

Se prezintă cititorului treptele evolutive ale realizării unității românești, după prima Unire a Țărilor Române, surprinzând geneza conștiinței naționale, în special prin operele cronicarilor din secolele XVII-XVIII, mai întâi la nivelul unei elite politice și culturale, reprezentate de boierii patrioți ai Partidei naționale și de fruntașii românilor din provinciile aflate sub stăpânire străină, cu precădere din Transilvania, și apoi sub influența luminată a acestora, la nivelul maselor de români.

Sunt scoase în evidență condițiile istorice ale pierderilor teritoriale suferite, cu consecințele nefaste asupra românilor din aceste regiunile ocupate de germani şi ruşi. Studiul descrie abnegația și lupta eroică a generației pașoptiste, a marilor patrioți români în vederea realizării Unirii Principatelor de la 1859-1861, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, apoi circumstanțele referitoare la evenimentul de referință intermediar care a fost obținerea Independenței României la 1877-18178, și care a adus și Dobrogea statului român, în timpul domniei prodigioase a lui Carol I, la 1877-1878.

Nu ar fi fost posibilă Unirea de la 1918,  fără spiritul de frăție și solidaritate, de cooperare între românii din toate teritoriile, din Regat și provinciile aflate sub stăpânire străină, iar studiul reliefează această premisă foarte importantă și absolut necesară care a pregătit unitatea statală. Primul Război Mondial este prezentat ca fundament și premisă determinantă a întregirii neamului, care, în condițiile unor suferințe și jertfe inimaginabile, a călit și a întărit spiritul de luptă și voință de unitate națională. Finalitatea acestei lupte istorice este apoteoza din 1918, când, în condiții dificile, au loc cele trei procese unioniste, Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu Țara-mamă, România și constituirea României Mari, împlinirea celui mai mare ideal românesc, împlinire recunoscută pe plan intern și internațional la Conferința de pace de la Paris (1919-1920).” (pag. 204). Acest studiu ocupă o parte remarcabilă din conţinutul volumului (72 pag.) şi se remarcă prin amploarea spaţiului istoric la care se referă, prin logica prezentării evenimentelor, argumentare, coerenţă.

Prin stilul clar, organizat, documentat, sunt scoase la iveală adevărate comori istorice. Toate acestea impun respect pentru cercetarea întreprinsă şi studiul prezentat. „Unele aspecte de natură istorică ale Bisericii Ortodoxe din Transilvania și rolul acesteia în înfăptuirea Marii Uniri a Românilor” sunt prezentate de Protosinghel dr. Atanasie Paleu[24],  Stavrofora Mina Bădilă[25] și Monahiile Maliovan Ecaterina  – Culea Iustina.

Lucrarea este introdusă sub un Motto care aparţine Părintelui Patriarh Daniel: „Biruință prin jertfă, demnitate prin unire!” Autorii ei sintetizează: „Lucrarea prezintă considerente de natură istorică și faptică ale Bisericii ortodoxe din Transilvania, ce au determinat conștientizarea unității de neam a românilor, rolul clericilor și mirenilor care au biruit prin jertfă nevolniciile vremurilor, pentru apărarea și recunoașterea credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului românesc, pentru libertatea și demnitatea poporului român.” (pag.287).

 O „unire” de evenimente istorice aşezate de timp între Unirea Principatelor şi Marea Unire este făcută în „Evoluţii economice de la Cantemir la Marea Unire a Românilor din 1918” de Pompiliu Golea[26]. „Studiul realizează un arc peste timp, legând diverse curente şi idei economice de la Dimitrie Cantemir domnul cărturar, la marii economişti care au prefaţat, prin analizele şi studiile lor, evoluţiile social–economice din perioada făuririi statului naţional (la început prin Unirea Principatelor de la 1859) şi, ulterior, după făurirea Statului Naţional Unitar (prin Marea Unire de la 1918), trecând prin anii Primului Război Mondial. Centenarul Marii Uniri constituie un bun prilej pentru a analiza comparativ realităţile momentului cu evoluţiile trecutului şi a trage concluziile necesare în vederea găsirii celor mai bune soluţii, pentru asigurarea unui cadru adecvat dezvoltării economiei româneşti pe baza de eficienţă şi competitivitate, pe baze sustenabile, folosind creator resursele sale interne, în noul context regional şi mondial. Dar, pentru asta, avem nevoie de bărbaţi de stat şi oameni de ştiinţă devotaţi naţiunii române.” ( pag. 321).

Rolul cetăţii Caransebeş în istorie este prezentat în studiul „Orașul Caransebeș – centru important al mișcării naționale din Banatul de munte, în vâltoarea evenimentelor din octombrie–decembrie 1918” de Constantin Brătescu[27]. „Studiul descrie rolul cetății Caransebeș, pe o perioadă de 600 de ani, de la atestarea documentară din anul 1289 pînă la marile evenimente ale anilor 1918- 1919, precum și rolul jucat de Biserică și personalități civile și militare, în cimentarea solidarității naționale și recunoașterea orașului Caransebeș, drept centru al mișcării politice a românilor din Banatul de munte, pentru înfăptuirea idealului visat de înaintași – MAREA UNIRE A ROMÂNILOR.” (pag. 335).

„Un om pentru Centenarul Unirii” de Ligia Antonia Mirișan[28], este o lucrare despre care autoarea face completarea: „Articolul evidențiază emoționant participarea acum 100 de ani a unui ardelean –primarul localității CHIOAG, Chișbora Gavril – la Marea Adunare a Românilor de la Alba-Iulia, trăirile acestuia și ale comunității pe care o reprezenta, făuritori de istorie nouă, descriind sentimentele de patriotism sincer, emoția puternică și trăirea intensă a evenimentelor, toți fiind conștienți de măreția actului unic, întru devenirea noastră ca națiune.” (pag.344). Un articol care prezintă detalii privind rolul Gărzilor Naţionale este întocmit de autorul Viorel Ciobanu sub titlul „Militarii români și Marea Unire de la 1 decembrie 1918”. „Articolul evidențiază jertfele românilor pentru făurirea Statului Naționl Unitar Român, precum și rolul Gărzilor Naționale, detaliind structura organizatorică, modul de compunere și de acțiune, conducerea și subordonarea acestora în vâltoarea mărețelor evenimente ale anului 1918.” (pag.347).

Sub numele „ÎN LOC DE ÎNCHEIERE, DIMITRIE CANTEMIR ŞI ŢARA ROMÂNILOR LA CEAS ANIVERSAR” este prezentată partea care cuprinde două studii. Primul studiu se referă la „Personalitatea și opera lui Dimitrie Cantemir reflectate în manualele școlare din învățământul preuniversitar românesc (secoleleXX-XXI)”, realizat de Carmen Alexandrache[29].

În esenţă, „studiul analizează manualele gimnaziale și liceale – alternative și unice – la disciplinele Istoria românilor și Limba și literatura română, din anii ’70 ai secolului XX până în zilele noastre, prin lupa prezentării acțiunilor politice și culturale ale lui Dimitrie Cantemir. Analizând discursul științific, evenimentele istorice prezentate și importanța politică și culturală a lui Dimitrie Cantemir, se deduc concluzii pertinente de îmbunătățire a conținutului științifico-metodic și didactic al acestor manuale.” (pag.361). Ca profesor, deşi cu altă specializare, am parcurs cu interes aparte acest studiu. Cel de-al doilea studiu apare sub Motto-ul: „Noi sîntem aici precum am fost și precum va fi să fim. Vecinii ne pot prăda, dar nimeni nu ne poate smulge rădăcina”.(Dimitrie Cantemir). Titlul său este: „Statul, în timpul și după Cantemir” de Miltiade Vasile Stanciu[30] .

Punctele de vedere ale autorului te duc cu gândul spre locuri de popas istoric. „Studiul argumentează personalitatea complexă, de om al cetății, de om- conducător a voievodului-cărturar, pentru aplicarea corectă a legilor, pentru modificări ale sistemului fiscal, schimbări în sistemul administrativ ale unor boieri compromiși și politica de alianțe pentru obținerea independenței Moldovei. În partea a patra se descrie structura organizatorică a statelor medievale românești la începutul sec. al XVIII-lea, dregătoriile aparatului de stat, protocoalele și ceremonialele de la curte, procedurile de judecată și aplicarea pedepselor aferente, precum și rolul bisericii în stat. În fina, studiul supune spre reflecție și acțiune unele idei și demersuri originale ale autorului, în vederea îmbunătățirii instituțiilor statului democratic actual, precum și luării unor măsuri pentru înlăturarea disfuncționalităților pe diferite paliere societale.” (pag.370)

Spre completarea prezentării acestui studiu voi menţiona Motto-urile celor patru părţi în care este structurat:

Contextul geopolitic din timpul lui Cantemir

Motto: „Ca să poată trăi, popoarele mici nevoite sînt a dovedi mare deșteptăciune și îndemânare, mlădiere și istețime în toate.” (Dimitrie Cantemir) Personalitatea complexă a omului-conducator Dimitrie Cantemir

Motto: „M-am născut și trăiesc într-o țară mică, între vecini mari și tot mai hărpăreți; de aceea mă strădui pentru prietenie și împăcare între oameni și noroade, pentru pace.” (Dimitrie Cantemir).

Statul în timpul și după Dimitrie Cantemir

Motto: „Eu vreau să conduc țara asta numai pentru că o iubesc.” (Dimitrie Cantemir).

Spre reflecție și acțiune

Motto: „Contăm să apropiem şcoala de popor, să o facem să fie iubită şi respectată, să fie centrul de unde să pornească curentele cele bune şi sănătoase pentru înălţarea şi întărirea neamului. Căutăm a face ca învăţământul nostru să devină un învăţământ naţional, de vreme ce ne silim a-l face să se potrivească ţării noastre, în loc de a ne mulţumi să-l luăm făcut gata, într-un timp şi nişte condiţii care nu mai sunt ale noastre.”  (Spiru Haret)

Volumul

„DIMITRIE CANTEMIR ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII ȘI ARTICOLE DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI”

are în final ANEXELE:

            – Asociaţia Europeană  „Dimitrie Cantemir”  de Ion Aurel Stanciu[31].

            – Instituţii din România şi din Europa care îl au ca patron spiritual pe Dimitrie Cantemir de Viorel Ciobanu.

– Aprecieri referitoare la Dimitrie Cantemir de Viorel Ciobanu.

– „Descriptio Moldaviae” de Dimitrie Cantemir în manuscrisul latinesc 3922 din arhivele Vaticanului  de Constantin Barbu[32].

În concluzie, Cartea „DIMITRIE CANTEMIR  ȘI CONȘTIINȚA UNITĂȚII ROMÂNILOR. STUDII  ȘI ARTICOLE DEDICATE CENTENARULUI MARII UNIRI” reprezintă o recapitulare a lecţiei de istorie, oferită românilor, în an aniversar, având o întindere de 400 de pagini și o grafică de excepție. Acesta cuprinde 35 de studii și articole semnate de 32 de autori şi oameni de cultură din domeniu: cercetători științifici, cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, laici și clerici, militari și civili, membri ai Asociației sau profesând în instituțiile care-l au ca patron spiritual pe Dimitrie Cantemir. În ansamblu, volumul surprinde nu numai fațetele multiple ale personalității marelui cărturar, într-o nouă viziune exhaustivă, ci și ideea forță a conștiinței și necesității unității românești, care transpar din întreaga operă a academicianului european și bărbatului de stat care a fost Dimitrie Cantemir. Al doilea dintr-o serie, care constituie un obiectiv central al Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir”, actualul volum constituie pentru Asociație o datorie de onoare în a-l pune la dispoziția cercetătorilor și pasionaților de cultură și istorie din țară și străinătate. Parcurgându-l, l-am perceput întocmai! Cele scrise de mine se doresc a fi o invitaţie la lecturarea acestei cărți, pentru înnobilarea intelectuală.

———————————————

 [1] A fost o acțiune militară de nivel tactic, desfășurată pe Frontul Român, în localitatea Prunaru din județul Teleorman, în timpul campaniei din anul 1916, a participării României la Primul Război Mondial. Ea s-a desfășurat în perioada 15/28 noiembrie 1916 și a avut ca rezultat victoria forțelor Puterilor Centrale, în ea fiind angajate forțe române din Regimentul 2 Roșiori Bârlad și forțe ale Puterilor Centrale din Divizia 217 Infanterie germană. A făcut parte din acțiunile militare care au avut loc în operația de pe Argeș și Neajlov. Şarja cavaleriei române în faţa mitralierelor germane poate fi comparată, păstrând desigur proporţiile, cu evenimente similare ale istoriei precum: „the charge of the light brigade” dată de armata britanică împotriva tunurilor ruse în bătălia de la Balaklava (Războiul Crimeei) sau cu asaltul ulanilor polonezi împotriva tancurilor naziste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

[2] Octavia Costea, Prof. univ. dr. la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, membră a Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[3] Conona Petrescu, Conf. univ. dr. la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, membră a Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[4] Marius Resceanu, preot drd., membru al Asociaţiei Europene „Dimitrie Cantemir”, absolvent al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii din Craiova, şi al Facultăţii de Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii Salesiene din Roma-Italia.

[5]    Stelian Bădescu, cercetător ştiinţific asociat al Institutului de Cercetări Juriidice al Academiei Române, membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[6] Bogdan Cuza, descendent al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, doctor în economie, Mülheim an der Ruhr, Germania, membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[7] Gheorghe Văduva , cercetător științific gradul I, Institutul de Studii Strategice de Securitate, București, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

 [8] Camelia Brîncoveanu, Director al Institutului de Istorie și Studii Cantemiriene, București, membră a Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[9] Marin Badea, membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[10] Ana-Irina Iorga , Prof. dr. la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași, membră a Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[11] Ionel Cantaragiu ,  Gl. Bg. R., Vicepreședinte al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[12] Cosmin Cosmuța, preot, lector univ. dr. la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca, membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

Victor Gabriel Osăceanu, Istoric, cercetător, profesor în municipiul Roșiorii-de-Vede, membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[13]  Victor Gabriel Osăceanu, Istoric, cercetător, profesor în municipiul Roșiorii-de-Vede, membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[14] Ștefan Şuteu, drd,  Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[15] Grigore Ploeșteanu -ilustru istoric și cărturar, cercetător științific, fost director al Institutului de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române „Gheorghe Șincai” din Târgu-Mureș între anii 1995-2006. A fost, de asemenea, profesor  universitar la Facultatea de Științe și Litere, din cadrul Universității „Petru Maior” din Târgu-Mureș în perioada 1998-2006, unde a susținut mai multe cursuri universitare. Articolul a fost publicat în revista Vatra III, nr. 8 din 20 august 1973, p. 15 și în vol. Grigore Ploeșteanu, ”Receptarea operei și a personalității lui Dimitrie Cantemir în Europa. Studii și articole”, editor Mariana Ploeșteanu, Tg. Mureș, Ed. Veritas, 2007, p.259.

[16] Mihail Țăpârlea, Gl. Bg. R., Vicepreședinte al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[17] Iosif Friedmann-Nicolescu, Cercetător științific asociat – Institutul de Cercetări Juridice „Academician Andrei RĂDULESCU” al Academiei Române, Departamentul de Drept Public „Vintilă DONGOROZ”; Membru în Consiliului director – Societatea Română de Criminologie și Criminalistică; Membru în Consiliul director al Asociației Române de Filosofie a Dreptului (Secția Națională a Asociației Internaționale de Filosofie a Dreptului și Filosofie Socială); Membru – Asociația Română de Drept și Afaceri Europene; Membru – Asociația Română de Științe Penale; Membru al Asociației Române de Drept Umanitar; Cercetător științific – Centrul de studii și cercetări juridice și socio-administrative al Universității Petrol și Gaze – Ploiești; Istoric al Dreptului și Istoric al profesiei de Avocat. Membru asociat – Filiala Argeș a Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii de pe lângă Academia Română; Membru al Consiliului Baroului București; Președinte al Comisiei de Etică și Disciplină a Federației Române de Șah; Membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[18] Ion Craiovan, Prof. univ. dr., licentiat în drept, licenţiat în filosofie și doctor în drept al Universității din Bucuresti. În calitate de universitar a desfășurat activități didactice la Academia de Poliție, Universitatea Ecologică şi în diverse instituții de învățământ juridic. A deținut funcțiile de decan și rector al Universității „George Barițiu” din Brasov, fiind în prezent rector onorific al acestei universități si cercetător științific onorific al Institutului de cercetări juridice „Acad. Andrei Rădulescu” al Academiei Romane; membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[19] Octavia Costea- Prof. univ. dr., Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”, membră a Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[20] Costel Chiteș- Lector dr. Facultatea de Ştiințele ale Educației, Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”,  Bucureşti,  membru  al  Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[21] Conona Petrescu – Conf. univ dr. Facultatea de Știinţe ale Educaţiei, Universitatea Creştină ”Dimitrie Cantemir”, membră a Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[22] Vasile Creț – Conf. Univ dr. la Universitatea „Agora”- Oradea, membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[23] Victor Gabriel Osăceanu, Istoric, cercetător, profesor în municipiul Roșiorii-de-Vede, membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[24] Protosinghel dr. Atanasie Paleu – Părinte duhovnic la Mânăstirea Sfintei Cruci din Oradea, membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[25] Stavrofora Mina Bădilă – Stareța Mânăstirii Sfintei Cruci din Oradea, membră a Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[26] Pompiliu Golea, Conf. Univ. dr. la Universitatea Ovidius, Constanța, membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[27] Constantin Brătescu – Fost director al Direcției Județene Caraș-Severin a Arhivelor Statului, membru al Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir”.

[28] Ligia Antonia Mirișan– Manager al Bibliotecii Județene ”Gheoghe Șincai” din Oradea, membră a Asociației Europene ”Dimitrie Cantemir”.

[29] Carmen Alexandrache – Prof.univ.dr., Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați, membră a Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[30] Miltiade Vasile Stanciu – Conf. univ. dr., Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Științe Economice, drd. în științe juridice la Academia de Studii Economice din București, membru al Asociației Europene „Dimitrie Cantemir”.

[31] Ion Aurel Stanciu – Gl. Dr. r., Vicepreşedinte al Asociaţiei Europene ,,Dimitrie Cantemir”.

[32] Constantin Barbu – Cercetător ştiinţific la Institutul de Studii Cantemirene Bucureşti, membru în Consiliul director al Asociaţiei Europene ,,Dimitrie Cantemir”.

Prof. Dr. Virginia POPESCU

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR