Pentru a ne transmite intentiile sau gandurile, pentru a comunica intre noi, folosim limbajul. El poate fi vizual: prin semne scrise, pin imagine sau prin gesturi; auditiv: atunci cand vorbim, ascultam muzica sau pur si simplu fosnetul padurii, olfactiv, tactil, si desigur putem continua. Felul in care ne exprimam prin orice fel de limbaj are o stransa legatura cu felul nostru de a fi si cu modul nostru de a gandi. Un bun orator are o minte agera si ordonata, un pictor este tacut fiindca ne vorbeste intr-un alt fel, un muzician renumit poate compune chiar daca e surd iar un balbait este dezordonat si nu se poate concentra la nimic.

Considerand cladirile, dar si localitatile pe care ele le compun, ca rod al gandirii unor oameni, putem considera si arhitectura ca fiind, la randul ei, un anumit fel de limbaj. Frumusetea si armonia proportiilor unei constructii reflecta o anumita cultura, stare de spirit si de echilibru a arhitectului dar si a epocii in care a creeat. Modul de a gandi si de a actiona al unui grup de oameni sau a unei societati s-a reflectat mereu in limbajul folosit, inclusiv in arhitectura. O societate profund democratica a creat spatii publice ample (agora, teatrul), larg deschise cum este Acropola Atenei dominata de minunatul Parthenon, simboluri ale echilibrului, luciditatii, prieteniei, modestiei si al aspiratiei spre perfectiune. Un alt fel de societate, bazata pe cuceriri razboinice si pe inrobirea oamenilor, a construit cetati de necucerit cocotate pe inaltimi de unde domina imprejurimile (asa cum o fac si ocupantii lor) dar si orase izolate, inconjurate cu ziduri inalte iar o dictatura a produs constructii colosale, coplesitor de mari si de inutile, in care doar aspectul opulent si nu continutul sunt menite sa transmita mesaje privitorului.

Ca si limbajul, arhitectura a suferit in diferite perioade de timp influentele civilizatiilor vecine, ale popoarelor razboinice ale culturilor cuceritorilor sau invadatorilor. Constatam ca si in zilele noastre, aceste influente asupra limbajului (arhitecturii) sunt prezente sub diferite forme:

Ni s-a spus multa vreme, cu insistenta, folosind mereu aceleasi putine cuvinte ca toti suntem egali, deci toti suntem la fel. Personalitatea si exceptia au fost excluse si inlocuite cu mediocri tatea. Ce a insemnat asta in arhitectura: tipizarea, prefabricarea, repetare (care tot un fel de balbaiala este), mai exact cartierele de blocuri. Toate apartamentele sunt la fel, toate blocurile sunt la fel, toate cartierele sunt la fel asa cum si noi trebuie sa fim la fel. Balcoanele, ferestrele, acoperisurile, strazile toate se repeta obsesiv si sunt rareori diferite, asa cum la fel se repeta si frazele pe care le auzim, fraze compuse dintr-un numar limitat de aceleasi cuvinte. Apartamentul si blocul in care locuim sunt deci lipsite de personalitate asa cum ar trebui sa ajungem si noi. Spatiile comune (scari, holuri) sau cele publice (piete, parcuri) sunt reduse la minim pentru a limita posibilitatea ca oamenii sa se intalneasca, sa discute unul cu altul, sa se cunoasca. Tot la bloc, cheltuielile se impart, grijile se impart, terenul aferent se imparte si in final se imparte si responsabilitatea in bucati atat de mici, incat in cele din urma dispare, asa cum si sentimentul de apartenenta se restrange strict la proprietatea personala (adica se opreste la usa apartamentului, mai exact la fata ei interioara) excluzand dreptul legitim de proprietate (grija, responsabilitatea) asupra intregului bloc, asupra intregului cartier si asupra intregului oras.

In imaginea pe care v-o prezint stau alaturi un bloc si o locuinta traditionala. In ambele cladiri locuiesc oameni. Prima intrebare pe care ne-o punem este ce cauta aceste cladiri una langa alta. Apare apoi evident faptul ca blocul, adica constructia mai noua, este cea care deranjaza vechea casa. Observati pe urma diferenta de marime, diferenta de grija pentru detalii si pentru frumos, diferenta de prestanta si de personalitate, diferenta de conceptie si de mentalitate si trageti dumneavoastra in locul meu cuvenitele concluzii.