Când vorbim despre legi, trebuie să le înţelegem şi să le aplicăm atât prin litera, dar şi spiritul lor, spun specialiştii. De asemenea, sunt foarte importante normele de aplicare ale lor, altminteri se pot face mari greşeli, regretabile uneori, ce nu se mai pot remedia. Şi asta pentru că mulţi sunt care acţionează în numele unor norme de drept, dar s-a constatat, că se poate ajunge la extreme, până la terorism.

 

Întreaga societate românească este în fierbere, privind cazul familiei Bodnariu căreia i s-au luat cei cinci copii din proprietatea personală şi au fost duşi cu scopul de a-i da altor cetăţeni spre adopţie. Motivaţia este, în primul rând, că ar fi încălcat legile norvegiene de protecţie „a copiilor care aparţin statului”. Interesant?! Nu? Deci, fără un act dat de justiţie, anumiţi reprezentanţi care „iubesc copiii extrem de tare”, au crezut de cuviinţă să-i despartă de cei care le-au dat viaţă şi care îi iubesc cu adevărat şi să-i dea altora, fără să ţină seamă de nimic. Şi asta în numele democraţiei şi al statului de drept. „Să le acorde protecţie”! Faţă de cine? Să-i apere, dar mai bine zis, să-i priveze de dragostea părintească şi de educaţia pe care le-o dă copiilor şi valorile umane pe care le lasă moştenire pentru totdeauna. Care mai târziu îi va ajuta să se apere cu adevărat de orice lucru care nu corespunde principiilor de bază ale unei societăţii umane. Şi care îi va putea face integri psihic şi fizic, oameni cu principii şi credincioşi, respectuoşi faţă de viaţă şi semeni. Vorbim de o familie cu valenţe intelectuale, o situaţie materială foarte bună, a cărei membrii s-au integrat cu dragoste, ataşament de Norvegia, promovându-i cu drag tradiţiile, iubindu-şi originile atât române cât şi norvegiene, demonstrând că dragostea nu cunoaşte graniţe de ţară. Şi cu toate acestea, spiritul confuz, hidos şi răzvrătit împotriva credinţei în Dumnezeu, a început atacurile asupra ei. De ce? Invidie? Răutate? Lipsă de înţelegere? Rea credinţă? Reacţie antipersoană sau anticristică? Practicarea greşită a legilor? Impunerea unor concepte ateiste?

 

Românii interveivaţi, în speţă ardeleni, au fost în unanimitate solidari cu soţii Bodnariu, cu excepţia unora, puţini la număr, care nu s-au implicat din neştiinţă, ori nesimţind cu cei aflaţi în disperare, spunându-mi că “nici nu-şi pot imagina o astfel de situaţie”.

 

„Noi am trăit peste patru decenii în comunism, dar acest lucru nu se putea întâmpla, fără acuzaţii probate în instanţă şi fără un verdict dat de justiţie, privind custodia copiilor. Ce protecţie e aceasta, când intri în proprietatea privată, lezezi emoţional copilul, despărţindu-l de părintele lui brusc şi violent, iar copilul îl smulgi de la sânul mamei lui şi îl traumatizeti în asemenea hal. Legea nu corespunde cu statul de drept, nici din punct de vedere literal, nici spiritual. Fără respectul proprietăţii private în primul rând şi în al doilea faţă de familia cuiva. Acest lucru se cheamă nu dictatură ci terorism. Părerea mea este că ar trebui să intervină toţi factorii determinanţi din societate, inclusiv Casa Regală. Este inadmisibil, ca funcţionarii aceia să-şi permită să facă asemenea abuzuri. Am citit în presă că unii şi-au dat demisia. Dar aceştia ar trebuie arestaţi şi judecaţi pentru terorism. Vă daţi seama de trauma psihologică a mamei care nu-şi mai poate alăpta copilul? Şi a unui tată care e neputincios să-şi apere familia? Statul de drept are la bază protecţia personalităţii umane. Copiii familiei Bodnariu erau îngrijiţi şi fericiţi, după cum susţin şi bunicii lor ”, a susţinut o familie, cu peste cincizeci de ani de căsătorie în urma căruia au rezultat cinci copii şi doisprezece nepoţi.

 

„Cum poate cineva să facă unor oameni aşa ceva? Când vorbim despre protecţia animalelor, de multe ori unii sunt mai vehemenţi şi nu sunt de acord să li se ia puii nou născuţi de la mame. Dar cum poate cineva pur şi simplu după spusele cuiva, fără achetă, să ia copiii unei familii de oameni şi să îi dea altora spre îngrijire pe motive atât de superficial probate? Nu te poţi simţi în siguranţă cu asemenea legi. Nu înţelegem de ce nu se intervine mai prompt şi mai categoric. Trebuie să fie o soluţie prin care familia să fie din nou reunită! Chiar din partea Uniunii Europene deoarece s-au încălcat dreptul omului în mod flagrant. Dacă aveau ce să le reproşeze părinţilor trebuia avertizaţi, anchetaţi şi acuzaţi. S-au făcut proteste peste tot împotriva abuzurilor făcute faţă de familia aceasta şi ar fi timpul să dea copiii familiei înainte să li se întâmple ceva, şi asta pentru că am citit în presă că unii dintre ei aveau leziuni pe corp, urme de lovituri. E inadmisibil!”, a subliniat un cetăţean, tată a doi copii.

 

„Unele state s-au dezvoltat din punct de vedere financiar, dar să ştiţi că sunt foarte decăzute din punct de vedere moral, excluzând principiile biblice şi creştine. Pe de altă parte, s-ar putea să fie vorba şi despre diferenţa de culturi, neînţelegere care poate avea asemenea repercursiuni, ori răzbunare. Am întâlnit cazuri, când unii au încercat să corupă pe cineva şi nu au reuşit, iar pe urmă l-au atacat din punct de vedere religios, s-au revoltat pe educaţia creştină, numind-o „îndoctrinare” şi aşa se nasc discordii între oameni, ura şi discriminarea religioasă. Părerea noastră este că ar trebui să intervină Casa Regală şi Uniunea Europeană, până nu va fi prea târziu. Familia asta va fi distrusă atât psihic cât şi fizic, dacă nu se urgentează dialogurile diplomatice”, şi-au exprimat opinia doi tineri părinţi români.

 

Da. Dreptatea trebuie îndeplinită. Nimeni nu trebuie privat de dreptul la viaţă, la familie, la un proces echitabil, la proprietate. Cu privire la minori, aceştia trebuie apăraţi, fără doar şi poate, dar atunci când există motive clare şi acuzaţii probate în instanţă şi aduse de procurori ca fiind fapte care prezintă pericol social. Nimeni, nicio organizaţie nu poate fi mai presus decât legea statului ori cea internaţională, chiar dacă activează în numele ei, încălcând drepturile omului, făcând abuz de drept, respectiv, de putere ori de poziţie dominantă. Aceasta organizaţie căreia nu îi scriu numele, se pare că e un „goliat” care s-a ridicat împotriva celei mai sacre instituţii: familia, care reprezintă celula de bază a societăţii chiar şi a celei moderne aflată în mileniul al treilea. Dorinţa de a trăi în necredinţă şi în rebeliule faţă de divinitate, după cum arată istoria, ca în Sodoma şi Gomora, atrage după sine pedepsa lui Dumnezeu. Lupta dintre Bine şi rău este foarte înverşunată şi deci este una spirituală.

 

Orice fenomen infracţional începe cu devianţă, apoi cazuri izolate de abuzuri nereclamate, transformându-se într-o practică cu un pericol social ridicat, respectiv infracţionalitate, împotriva vieţii, până la terorismul împotriva căruia se proclamă toţi că luptă. Însă, din păcate, acesta ia forme foarte diferite. Regretabil e însă, că asistăm la asemenea nedreptăţi şi abuzuri şi amânăm să le spunem pe nume. Oricât de mare ar fi acest „Goliat”, se ştie din istorie că a fost învins de tânărul David, care a luptat împotriva lui prin credinţa în Dumnezeul care a creat cerurile şi pământul şi cu o singură lovitură de praştie a dat izbândă poporului din care făcea parte. Tot aşa Dumnezeu ne va face dreptate şi nouă şi îi va ajuta pe toţi compatrioţii noştri români, aflaţi în necaz, să îşi recapete copiii care i-au primit din partea Lui Dumnezeu ca o binecuvântare. Doamne ajută! Doamne dă izbândă!

————————

Marina GLODICI

Cluj Napoca

28 februarie 2016