Tot mai des auzim în societate vorbindu-se despre voluntariat. În regimul trecut această activitate filantropică se chema „muncă patriotică”. Am fost întrebată uneori cu intenţii bune, alteori cu mai puţin bune, dacă mai lucrez în mass media. Când le spuneam că fac voluntariat la anumite reviste de cultură, citeam pe unele feţe un pic de sarcasm, o uşoară ironie, o neîncredere sau chiar un dispreţ. Parcă mă întrebau tacit cum pot să fac acest lucru fără să fiu retribuită mai ales în condiţii de şomaj fără îndemnizaţie. Dar sunt o mulţime de tineri care activează ca voluntari la diferite ONG-uri şi munca lor aduce multă bucurie şi mulţumire semenilor.
Îmi aduc aminte că în regimul trecut când lucram la o întreprindere de stat, stăteam acolo zece ore şi eram plătită zilnic doar opt. Erau duminici întregi pe care le petreceam la birou pentru a-mi putea finaliza încheierile lunare ori anumite situaţii urgente cerute de şefii ierarhici. Dar o făceam cu abnegaţie, dăruire şi puneam suflet în tot ceea ce făceam. Îmi iubeam colegii, şefii şi subalternii. Cu aceeaşi bucurie mergeam dimineaţa pe la şapte jumătate în redacţie şi mă întorceam seara pe la ora nouăsprezece de la vreun eveniment. Nimeni nu vedea şi munca voluntară care o completa pe cea de angajat. Altfel nu se putea. Desigur că niciodată nu era destul de bine, niciodată nu era suficient. Bani nu erau niciodată pentru cei care munceau din greu. Este o vorbă în popor: „nici bani fără muncă, dar nici muncă fără bani”. Dar există ceva mai presus de bani şi foloase materiale: satisfacţia sufletească ce atrage după sine armonia şi de ce nu chiar şi prosperitatea.
Voluntariatul este aşadar o modalitate în care unii compatrioţi îşi arată generozitatea, deschiderea faţă de semenii lor dorind să fie oportuni, să mai pună o cărămidă la construcţia sau la reconstrucţia unei comunităţi a căror ziduri sunt surpate puţin câte puţin şi subtil ori prea avariate de indiferenţă, ură, interese meschine, egoism acerb.
A opta pentru voluntariat înseamnă: pasiune, iubire, chemare şi dorinţă de te a dărui pe tine prin tot ce faci pentru a face pe cei din jur mai buni şi mai puţin trişti. A contribui acolo unde crezi că trebuie, ori ai convingerea interioară că îţi poţi pune în „negoţ talantul” de a câştiga mai mulţi confraţi în lupta binelui asupra răului. A face posibil ceva care din punct de vedere material nu este. A-ţi pune la încercare şi de a-ţi fortifica răbdarea perseverând în a-i ajuta pe alţii ori a fi alături de ei atunci când au nevoie. De a fi atent la nevoile celor din jur şi a le răspunde cu bunătate şi de a-ţi cheltui timpul tău pentru o cauză nobilă. Fără să aştepţi vreo răsplată, deci necondiţionat. Greu, nu-i aşa? Mai ales când tu însuţi ai nevoie să fii stimulat financiar printr-un salar. Şi totuşi să crezi cu putere că ceea ce faci este ceva ce înseamnă datorie faţă de semeni, societate şi faţă de Dumnezeu căruia îi suntem pe veci datori pentru bunătatea Lui cea mare.
Eu cred că generozitatea trebuie să ne caracterizeze chiar şi atunci când suntem angajaţii vreunei firme. Munca făcută cu conştiinciozitate implică şi mult voluntariat chiar dacă în aparenţă ea este plătită. Să fi mereu la locul potrivit şi să dai tot ce e mai bun din tine pentru a contribui la binele şi interesul general este ţinta oricărui om care are conştiinţă, inimă şi nutreşte sentimentul de altruism.
Şi pentru că vorbeam de fapte bune, în definitiv, aş vrea să închei cu ceea ce a spus Domnul Isus Hristos despre răsplata fiecăruia. El a subliniat că nu va rămânea nerăsplătit nici măcar gestul de a da unui însetat un pahar cu apă. Aşadar, atenţie atunci şi la faptele rele pe care le facem… deoarece şi acestea sunt contabilizate!