În România toate merg de-a-ndoaselea, asta deoarece țara este grav bolnavă la trup și la suflet: la trup prin neîncetatele lovituri primite în decursul timpului de la tâlharii interni și externi (decapitarea inițiativei particulare după naționalizarea bolșevică din 11 iunie 1948, lichidarea intelectualității formată în perioada interbelică și colectivizarea forțată, iar în postdecembrism prin punerea pe butuci a întregului complex economic național – fabrici și platforme industriale, șantiere navale, institute de cercetări, unități agricole, mine, păduri, ape); la suflet, atât prin atrocea distorsiune operată de marxism-leninism întru obținerea lui homo sovieticus, cât și prin unda verde primită după Decembriadă de către impostori și nelegiuți pe direcția lui homo mizerabilis.
De reținut că în această cârdășie a componentelor răului social (individual și colectiv), întâietatea cronologică îi revine trupului prin doctrine dubioase, politici ticăloase și nelipsitele cozi de topor, dar că distorsiunea sau pervertirea moral-spirituală a unei colectivități (familie, grup, popor, națiune) se dovedește – prin profunzime, perfidie și persistență – mult mai nocivă decât înaintașa ei. Da, căci sărăcia sau îmbolnăvirea trupească a unei comunități este formală și pur conjuncturală, vasăzică nu afectează în mod semnificativ demnitatea umană și temelia socială, pe când mizeria sau îmbolnăvirea sufletească este esențială, iar prin aceasta capabilă să modifice în chip radical etnicitatea unui popor și specificul său național.
Cea mai elocventă trecere de la sărăcie la mizerie este înfățișată istoriei recente de către poporul român ante și postdecembrist: crunta sărăcie și umilință a majorității românilor antedecembriști nu le-a slăbit acestora demnitatea atât de mult încât să dea uitării țara cu trecutul și tradițiile sale, pe când mizeria cauzată de cârmuitorii postdecembriști a împins peste patru milioane de români la expatriere (cel mai masiv exod din multimilenara noastră neclintire de pe aceste meleaguri, e drept un proces înlesnit de realitățile politico-sociale înjghebate pe ruinele comunismului european) și, fapt extrem de grav pentru noi toți, să rămână principala opțiune de viitor a celor mai mulți dintre tinerii noștri valoroși.
Firește, întreaga psihologie a dorului de ducă, o psihologie catastrofală pentru românism și țară, se datorează în întregime cârmuitorilor postdecembriști, care, prin sfidătoarele politici duse în folosul privilegiaților (politrucii și ciracii acestora, foști securiști și turnători, generali, magistrați), i-au convins pe oamenii onești și cu discernământ că numai o minune dumnezeiască mai poate salva România după ce noile Coduri (administrativ, penal, de procedură penală) vor intra în vigoare pentru ca păcatele trecutului să se spele și nelegiuirile viitorului să se tot adune. Adică, ce mai, trai pe vătrai pentru toți răufăcătorii cu ștaif, care – prin legile neobrăzate ale majorității pesedisto-aldiste – vor fi în continuare ce au fost, ba chiar mai mult!
Da, dar nu înainte ca Dragnea să-l vadă suspendat pe președintele Iohannis, interval de timp suficient ca toate aceste făcături legislative să fie la repezeală promulgate de presuspectul Tăriceanu. Că doar, susținea de curând vătaful teleormănean în fața gâzilor de la Antena3, unde de regulă își clamează nevinovăția, Iohannis s-a făcut vinovat de alte multe încălcări ale Constituției (a omis să le numească), inclusiv de aceea că a intervenit la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție ca el să fie pe nedrept (sic!) condamnat în prima instanță pentru banii luați de la copii și dați partidului-stat. Să vezi și să nu crezi până unde îl poate duce mintea pe un atare neom, care, așa cum se îmbățoșa cu puțin timp în urmă, nu vrea să plece prost din această viață…
N.B. Celebrul medic Pavel Chirilă continuă să bată toaca la urechea surdului (probă îndestulătoare că nu există surd mai mare ca politrucul ce nu vrea să audă): nu doar că România este țara canceroșilor și tuberculoșilor, indicator la care se situează în fruntea țărilor din Uniunea Europeană, dar românii sunt obligați, din 2002 încoace, prin sinistre acte normative să se îndoape cu sare iodată, precum și cu diverse alimente contrafăcute, intens chimizate sau modificate genetic.
De unde se vede impertinența consistentă și paradoxul grețos al politrucilor postdecembriști: România are statut de colonie atunci când ei trebuie să respecte anumite directive unionist-democratice care-i dezavantajează, precum separarea puterilor în stat și nepolitizarea justiției, dar nu mai are acest statut, drept urmare dau dovadă de grabă și slugărnicie atunci când Uniunea Europeană are nevoie de cobai pentru a experimenta ceva (ex. Codex Alimentarius). Așa ceva este de neconceput într-un stat cu cârmuitori vrednici și cârmuiți demni.
—————————–
George PETROVAI
Sighetu Marmației
17 iulie 2018
