Iată ceva într-adevăr frumos, stimulant, creator care face bine sufletului: o mulţime de tineri angajaţi într-o matură analiză a unei dileme pentru mulţi sfâşietoare, împăcarea (sau neîmpăcarea) ideii frumuseţilor şi bogăţiilor României fizice şi spirituale (ca daruri) cu durererea de a vedea darurile risipite precum mărgăritarele aruncate la porci, după o metaforă biblică. Dilema este cumva ca în versurile celebre ale lui Michelangelo Buonarotti:
„Trăiesc din însăşi viaţa mea divină
Prea fericit cu-o soartă neferice
Cel ce nu înţelege cum, aş zice
În focu-n care ard şi pier, să vină.”
O asemenea binecuvântată iniţiativă nu vine în fiecare zi. Parcă anume trebuia o preoteasă pentru acest lucru, un om cu frica de Dumnezeu şi cu ruşine (şi durere) faţă de oameni, un om care să cultive bunul simţ, dragostea de Dumnezeu, de ţară şi de oameni şi celelalte valori ce decurg din acestea, azi într-o epocă a individualismului acerb unde filosofia preponderentă este parafraza unei cunoscute zicale biblice: cine are va mai avea, iar cine nu are o să intre în închisoare!
Eseurile acestor tineri care dovedesc un deosebit spirit critic, dar şi umor şi realism totodată, precum şi o necesară viziune pentru viitor, reprezintă pe toţi românii care pun ţara înainte de interesele personale, ca şi cum astfel ar fi un semnal, mult aşteptat, despre ce fel de politică şi politicieni are nevoie România.
Filosofia preponderentă aflată în substratul acestor excepţionale eseuri trimite la J.J. Rousseau care era convins că natura umană este bună în sine dar coruptibilă în realitatea şi faptul vieţii. În limbajul deschis, sincer şi dureros al tinerilor ţara e frumoasă şi bogată (fizic şi spiritual) dar într-un curs îngrijorător de dedragare.
De aici dilema: ce e de făcut?
Probabil că unul din lucrurile ce pot oferi o speranţă în situaţia de acum a ţării este să ne uităm la aceşti tineri, la generaţia lor cu drag, cu încredere şi convingerea că ei vor putea, când le va veni rândul (curând), să facă ceva pentru România.
Dar până atunci, ce facem noi pentru ei?
Dar însăşi iniţiativa aceasta a Doamnei preotese Svetlana Preoteasa, secondată de marea româncă şi apreciata interpretă a cântecului şi valorilor româneşti peste ocean, Lia Lungu, este o acţiune de temelie pe care se poate începe clădirea unei catedrale mari cât ţara din frumoasele suflete ale tinerilor, al cărei clopot să bată ca o inimă în conştiinta generaţiei lor, dar şi a celorlalte, trezind pe cei căzuţi în letargie spirituală – unii poate din necaz, alţii din îmbuibare – şi făcându-i să cânte cu generaţiile trecute, făuritoare de neam, dar şi cu celelalte de azi şi de mâine:
Deşteaptă-te române şi „Cu noi este Dumnezeu, înţelegeţi neamuri şi vă plecaţi”.
Revista Lumina Lina a cenaclului literar „M. Eminescu” din New York, cenaclu ce sădeşte în inimile românilor de aici iarba verde de acasă, va avea o pagină deschisă pentru cele mai bune creaţii ale acestor tineri minunaţi.
