25-bani-monede-romanesti-19171

25-bani-monede-romanesti-19171Astăzi aproape că am uitat faptul că a existat o vreme când valoarea monedei româneşti era comparabilă cu a valutelor occidentale, leul fiind acceptat ca atare în tranzacţiile comerciale sau în cazinourile de pe litoralul mediteranean al Franţei. Fără îndoială că au existat momente când preţurile încercau să o ia din loc, dar, aşa cum credem că va reieşi din exemplul următor, erau modalităţi de a le ţine în frâu.

În ziarul bucureştean „Seara” de marţi 16 mai 1916 găsim publicată o ordonanţă a Primăriei Capitalei prin care se stabileau preţuri maximale pentru o categorie de bunuri de primă necesitate. Se preciza în acest document că: „Începând de la 5 mai curent [1916], se vor aplica cu stricteţe următoarele preţuri maxime de vânzare pentru obiectele şi articolele de consumațiune de primă necesitate:

• carnea de vită calitatea I – 1,30 lei kg

• carnea de vită calitatea a II-a – 1,20 lei kg

• muşchi de vacă – 2 lei kg

• antricotul – 1,80 lei kg

• carnea de porc – 1,80 lei kg

• muşchi de porc – 2,20 lei kg

• untul – 6 lei kg.”

Se cuvine precizat faptul că Primăria Bucureştilor a fost nevoită să emită o asemenea ordonanţă deoarece, datorită războiului care începuse cu aproape doi ani în urmă, în Europa, mulţi comercianți erau tentaţi să exporte produsele solicitate pe piaţa europeană, ceea ce crease condiţii de speculă pe piaţa internă. După cum se observă, în urmă cu aproape un secol se practica în Bucureşti o anumită formă de protecţie socială a cumpărătorilor.

În continuare, în ordonanţa respectivă erau enumerate preţurile maximale la alte categorii de produse. Astfel: „Pâinea şi jimbla puse în consumațiune se vor vinde cu următoarele preţuri:

• jimbla făcută din făină de calitatea I – 0,35 bani kg

• pîinea albă făcută din făină de calitatea a II-a – 0,25 bani kg

• pâinea neagră făcută din făină de calitatea a III-a – 0,20 bani kg.”

Alte prețuri menţionate în ordonanţa Primăriei Bucureştilor se refereau la: zahăr, 1,25 bani kg; lapte, 0,50 bani kg; brânza sărată, 2 lei kg; ceapa, 0,40 lei kg; cartofii, 0,15 bani kg; ouă, 6 lei suta şi enumerarea ar putea continua.

În finalul acestui document se preciză că: „Prețurile de mai sus sunt obligatorii şi ele se vor aplica tuturor comercianţilor, atât angrosişti cât şi detailişti, trebuind a fi afişate la vedere în toate localurile sau prăvăliile unde se vând asemenea mărfuri.

Vânzările se vor constata prin note emise dintr-un chitanţier cu cotor, în care se va indica felul și cantitatea mărfii vândute şi preţul cu care s-a vândut și vor purta numele şi firma magazinului iar jos data și semnătura citeaţă a vânzătorului sau ştampila magazinului.”

Să nu se creadă, pe baza prețurilor amintite mai sus, că bucureştenii o duceau pe roze în primăvara anului 1916. Și atunci veniturile majorităţii populaţiei erau foarte mici, de aceea fusese nevoie ca Primăria Capitalei să stabilească prețuri maxime. Un muncitor necalificat putea câştiga până la 2 lei pe zi, un profesor avea între 175–300 de lei pe lună, la fel şi un maistru sau un tehnician. Chiar în ziarul amintit, „Seara”, care costa pe atunci doar 5 bani, găsim un anunţ în care se preciza că: „Adunarea generală a Societăţii de asistență fizică şi morală a strâns un fond de 1605 lei și 35 de bani, cu care a cumpărat haine cu care au fost îmbrăcaţi 128 de elevi săraci.”

Conform datelor documentare, în primăvara lui 1916, un gram de aur echivala cu trei lei. Fără comentarii.