ROMANY MARIE – UN SUFLET ROMÂNESC AL BOEMEI AMERICANE
(fragment din volumul în curs de apariție O Istorie Sentimentală a Boemei)
Moda vremii practicată de către o mare parte a literaților Bucureștiului secolului al XIX-lea, era formarea culturală la Paris. La fel ca și poetul Ion Minulescu, găsim mulți alți tineri intelectuali români pe malurile Senei, la porțile Sorbonei, în atelierele de pictură sau sculptură din Montmartre, în saloanele de muzică aristocrate, la șuetele boemice din Montparnasse, sau la momentele de inspirație poetică în grădinile Luxembourg, care deși au fost terminate în anul 1627, nu s-au deschis accesului public decât numai în sec. al XIX-lea (!). Refugii sociale se găseau cu generozitate și în Le Cartier Latin, apoi în Montmartre, care a devenit foarte căutat de către artiștii români, datorită locației sale considerată „oficial” în afara perimetrului orașului vechi. Astfel vinul era comercializat la prețuri mai mici decât cele dintre zidurile medievale ale Parisului. Artiștii autoexilați din lumina marilor bulevarde unde tronau statuile imperiale franceze, ajungeau în umbra lampioanelor minuscule ce le acopereau tainele, din cartierele mărginașe, fiind urmați de alți petrecăreți de ocazie, atrași de atmosfera tavernele pitorești și de șarmul rustic al cartierului. După Commune du Paris, acest cartier și-a pierdut din veselia stradală, dar în 1890 a fost revitalizat cu taverne noi, baruri și cabareturi, săli de concerte pentru clasa muncitoare, deasupra cărora trona faimosul Moulin Rouge.
Parisul, ajuns la extravaganța de a fi eminamente orașul artelor, l-a găzduit și pe sculptorul Constatin Brâncuși (1876-1957). Poate că ar trebui să se vorbească mai mult despre faptul că și el a fost un mare boem: atât la Paris, dar mai ales la New York, unde artistul vizita străzile cartierelor Greenwich Village și Soho, fără îndoială în compania d-nei Dorothy Miller (1904-2003) și a pictorului Henri Matisse (1869-1954), delectându-se cu faimoasa Chorba (Ciorba) de la taverna româncei Mariei Marchand (sau Romany Marie), după care cânta la chitară alături de ceilalți artiști din Village. Dorothy Miller a fost primul și cel mai longeviv curator al Muzeului de Artă Modernă (MoMa) din New York, pentru aproape o jumătate de secol. Din comentariile ei aflăm că a vorbit întotdeauna la superlativ despre boemul Brâncuși. „Mama MoMa” cum era numită de către toți artiștii și iubitorii de artă, îl cunoștea foarte bine pe sculptorul român de la Hobița, care se stabilise la Paris, deoarece îi organiza expozițiile în America. Una dintre cele mai importante expoziții a fost organizată la 30 noiembrie 1956, cu un an înainte de moartea marelui artist, de către aceeași Dorothy Miller în asistența domnului Alfred Barr, la Metropolitan Museum of New York. Legătura dintre Constantin Brâncuși și Dorothy Miller a început discret, ca o colaborare à la artist – colecționar/curator, dar în timp a generat o prietenie durabilă și un respect reciproc. D-na Miller se afirmase de multă vreme ca o pionieră a expozițiilor avangardiste, o susținătoare a unor talente care începeau a se defini în arta modernă americană dar și europeană. Îi promovează astfel pe pictorii Jackson Pollock (1912-1956), Frank Stella (1936- ) și Jasper Johns (1930- ), pe sculptorii Isamu Noguchi (1904-1988) și Constantin Brâncuși. Afinitățile d-nei Miller față de arta românească nu erau doar o curiozitate de arhivar sau pendanterii mofturoase de salon aristocrat. Aceasta descoperise universul creației de sorginte românească, tocmai pe străzile boemice din jurul Washinghton Square (Piața Washinghton), din Manhattan, New York, încă de când începuse să lucreze la muzeu. Locuia cu soțui ei, Cahil Holger, și el un pasionat al artei dar novelist de profesie, pe 8th Street din Greenwich Village. Chiriile foarte mici, atrăgătoare, din această zonă a orașului i-a adunat pe foarte mulți dintre prietenii ei artiști, care își găsiseră astfel un colțișor pentru a respira și a crea. 8th Street sau Strada a opta, din cartierul boemilor – stradă care mai este cunoscută și sub numele de St. Mark’s Place și care a rămas faimoasă până astăzi – îi găzduia generoasă pe toți, adunând o comunitate a artiștilor aflați încă în anonimat. „Era minunat”! își amintea d-na Miller. „Știi spuneai doar, în fiecare dimineață, cu regularitate Hello, Hans Hofmann… când ajungeai afară în stradă”!
Ceea ce devine extrem de interesant pentru noi, este modul în care d-na Miller ajunge să cunoască și să frecventeze, la începtul anilor ’30, Cafeneaua Romay Marie de pe 8th Street, unde se servea faimoasa Ciorbă – mâncare tipic românească – și se consuma cafeaua turcească cea mai bună din cartier. Acolo, în bistroul-cafenea, a cunoscut primele inițieri în cultura și în arta românească. Uimită de personalitatea, unicitatea și fantastica deschidere spre lumea artelor, cu preponderanță românească, necunoscute publicului american până atunci, d-na Miller s-a îndrăgostit imediat de doinele îngânate de Romany Marie, de magia albă a ghicitului în palmă, de legendele populare românești povestite în fierbințeala unei cafele tari cu final prevestitor intrigant, de filosofia de viață, aperent simplă dar atât de complexă, expusă această doamnă misterioasă din Carpați, de măiestria formelor brâncușiene și de ospitalitatea celei care avea să ajungă regina boemilor din New York. Tot aici, în atmosfera unui sentiment al spiritului liber, a întâlnit cele mai notorii figuri ale Boemei newyorkeze, printre care dramaturgul Eugene Gladstone O’Neill (1888 –1953) laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1936, de asemenea pe pictorii John French Sloan (1871 -1951), Robert Henri (1865-1929), un arhitect-vizionar precum Buckminster Fuller (1895-1983) și pe expediționarul artic Vilhjálmur Stefánsson (1879-1962). S-a întreținut cultural cu sculptorul Isamu Noguchi dar și cu alți artiști veniți din Europa, cum ar fi pictorul Henri Matisse și, tot aici, îl va cunoaște personal pe Constantin Brâncuși, un prieten vechi al Romany Mariei. Acele vorbe auzite în taverna Mariei, au fost de foarte multe ori motivele unor creații literare spontane și terapia ultimului refugiu pentru marii neînțeleși ai secolului, artiștii și vizionarii americani, care visau să schimbe fața lumii, dar eșuau captivi unui destin ce refuza să se contureze robust și imediat. Din nou, istoria boemei devine intrigantă, misterioasă, captivantă!
Cine era acea Romany Marie? Cunoscută sub numele ei adevărat, de după căsătorie, de Marie Marchand, această doamnă moldavă a spiritului artistic liber american, a fost un fel de mână aprovidenței peste lumea boemilor din metropola New York-ului, de la începutul anilor 1900 și până spre mijlocul secolului. Marie Marchand (Yuster, după tată) s-a născut într-o familie de evrei români în anul 1885, în satul Răchitele de lângă Bârlad, din legendara Moldovă. În anul 1901, când Marie avea doar șaisprezece ani, emigrează din România, venind în America, la New York. Aici se va căsători, mai târziu, cu Arnold Damon Marchand, un inventator și lingvist talentat, care o va ajuta la patronarea cafenelelor-restaurant de mai târziu. În anul 1912, așa după cum reiese din relatările lui Robert Schulman, nepotul Mariei (în volumul biografic Romany Marie: The Queen of Greenwich Village, editura Butler Books, Louisville, 2006) aceasta începe să-și formeze grupuri de oameni gânditori, adunându-i în apartamentul ei de trei camere de pe strada St. Mark’s Place, din cartierul East Village, iar mai târziu într-o casă închiriată, în afara Manhatanului, tocmai în Bronx. De aici, în 1914, se mută în cartierul Greenwich Village, ajuns atunci zona boemică absolută a metropolei de pe fluviul Hudson. În Greenwich Village va deschide prima cafenea, în același an, pe strada Washington Place, la nr. 133, aproape de Sheridan Square (Piața Sheridan). Cafeneaua era situată la etajul al treilea într-o clădire veche de patru etaje. Întregul edificiu părea o reminesciență sumbră a anilor 1800, dar inaugurarea cefenelei dedicată boemilor, i-a adus o oază de lumină și bucurie. Intrarea se făcea pe o scară metalică exterioară atașată clădirii, pe care se ajungea la etajul întâi, după care restul etajelor erau parcurse pe o scară interioară, din lemn vechi aproape putred, care scârția la fiecare apăsare a pașilor. După un an, în 1915, Marie își mută cafeneaua într-o casă micuță, pipernicită, de pe strada Christopher la nr. 20, în West Village, unde va fi urmată de ceata artiștilor boemi. După opt ani, în 1923, cafeneaua se mută din nou, nu prea departe în aceeași vecinătate, pe strada Waverly Place la nr. 170, aproape de Bulevardul 6 din West Village. Pe această stradă cafeneaua va sta aproape șapte ani, pentru că în octombrie 1929 o vizitează aici sculptorul Isamu Noguchi, la sugestia prietenului său Brâncuși. Noguchi, menționat pe larg într-un articol al jurnalistului Grace Glueck (The Architect and the Sculptor: A Friendship of Ideas, în ziarul New York Times, din 19 mai, 2006) fusese la studii în Paris – ca și posesorul unei burse de studiu „Guggenheim” – unde a lucrat timp de șase luni în atelierul de sculptură al lui Brâncuși, încercând să-i înțeleagă arta. Întors la New York, Noguchi, curious, va descinde în West Village, căutând faimoasa cafenea recomandată de Brâncuși. Cafeneaua, patronată de Romany Marie, putea rivaliza atunci cu cele pe care acesta le vizitase în Montparnasse, alături de maestrul său. La mesele acestui loc atât de îndrăgit de boemi, Noguchi îi va cunoaște pe arhitectul Fuller și pe mulți alți artiști ai boemei americane. Constantin Brâncuși era într-adevăr un vechi prieten al Romany Marie Marchand, pe care a vizitat-o în cefenele sale, alături de bunul său prieten parizian, pictorul Matisse. Lui Brâncuși îi plăceau atât „chorba” de la taverna românească, dar și să se delecteze la o cafea tare, cântând la chitară, lângă șemineul cu foc, acompaniat de boemii din Village.
De-a lungul anilor care au urmat, faima Romany Marie’s Cafe a crescut, la fel și clientela care i-a rămas întotdeauna credincioasă. Dar neobosita româncă, devenită o adevărată regină a boemilor din West Village, își mută cafeneaua în aproape fiecare colț al celor două sate din Manhattan! Sunt cunoscut unsprezece locații ale cafenelei, dintre care aș dori să reamintesc pe cea din strada Grove, la nr. 49, în imediata apropiere a clădirii cu nr. 59, în care a locuit și a murit Thomas Paine (1737-1809), revoluționarul englez ajuns în coloniile britanice din America, unde va deveni unul dintre Părinții Fondatori ai Statelor Unite. O altă locație pitorească a fost cea din Washington Square South (partea de sud a Pieței Washington), la nr. 62, foarte aproape de West 4th Street (Strada 4 din partea de vest a Manhattanului). Timpurile boemiei de la Romany Marie’s Cafe deși au trecut de mult în istorie, trebuiau să fie amintite, pentru că istoria Boemei în America este la fel de interesantă ca și cea desfășurată la Paris, la București sau în alte capitale europene.
Pe Romany Marie – acest „Socrate în straie de femeie” cum a caracterizat-o poeta Doina Uricariu – „marii critici şi istorici de artă pot s-o invidieze pe bună dreptate, la fel şi dealerii de artă, căci a fost de multe ori înaintea lor în descoperirea artiştilor şi a creatorilor cu vână şi viitor. Apoi, spre deosebire de unii sau alţii, a pus mai presus de toate înţelegerea şi prietenia faţă de ceea ce reprezintă diferenţa, bunul-simţ ce lasă frâu liber valorilor, necăutând o narcisistă sau doar o încăpăţânată confirmare de sine în afirmarea celuilalt”, continua Doina Uricariu (vezi articolul „Boema între provincie și centru”, în Observator Cultural, nr. 518)
De fapt, Marie Marchand – Doamna Româncă a Boemei Americane – merită nu numai o evocare, ci necesită o atenție și o cercetare aparte pe care o voi face într-un nou volum. Am dorit doar să vă prezint o imagine de amsamblu, asupra fenomenului Bomei ca un întreg istoric, ce leagă destine de oameni de la un oraș la altul, de la o țară la alta și de la un continent la alt continent.
