Intr-o lume in care internetul ia locul tipariturilor, a investi in lumea cartilor nu pare o idee geniala. Dar accesul la cartile romaneasti, la atatea mii de kilometri departare de tara natala, ar putea sa insemne o punte de legatura intre romanii din America si ceea ce au lasat in urma, acel personal si inconfundabil “acasa” cu tot ce inseamna el pentru fiecare emigrant – copilarie, familie, cultura.
Multi copiii ai romanilor din America, nascuti sau veniti la varste fragede pe pamantul fagaduintei, pierd contactul cu Romania si nu mai stiu sa scrie si sa citeasca romaneste. Copii din Romania care au inceput scoala in Statele Unite, dar care pentru ca nu au carti romanesti, nu stiu sa scrie si sa citeasca in limba romana. In America, ei isi doresc sa invete istoria si geografia Romaniei.
Cine nu a avut, macar o data, nostalgia dupa-amiezilor petrecute in fosnetul de neconfundat al unor pagini de carte sau a zornaitului casei de marcat din libraria orasului in care ne-am nascut, am trait sau am invatat? Sa oferim si copiilor semenilor nostri aceasta sansa. La aceste lucruri ne-am gandit în 2008, atunci cand am hotarat sa aducem carti romaneasti pe Pamantul Fagaduintei. În anul 2008, agentia de presa Mondo News a initiat campania “Carti pentru romanii din SUA”. In cadrul acestui proiect, romanii din tara erau invitati sa doneze carti pentru infiintarea unei biblioteci romanesti pentru comunitatea romaneasca din SUA.
Copiii romani nascuti in America, sau veniti aici la varste fragede, vorbesc limba romana dupa ureche, pentru ca o aud vorbita in casa si la televizor (daca familia are programe romanesti la TV). Problema cea mare este ca ei nu stiu sa scrie si sa citeasca in limba romana daca n-au facut scoala deloc in Romania pentru ca nu sunt familiari cu alfabetul si pronuntia romaneasca a diferitelor sunete. Ei invata din start alfabetul si pronuntia engleza si petrec foarte mult timp in care vorbesc, scriu si citesc in engleza. Chiar si cei care au facut 2-3 clase primare in tara, dupa 8-10 ani in America au dificultati la citit si scris in limba materna si vorbesc limba romana cu un pronuntat accent englezesc.
Cu toata bunavointa, parintii nu pot face prea multe pentru copiii lor, mai ales ca unii parinti nu au talente si pregatire pedagogica. Copiii din America stau foarte mult la scoala – cate 7 sau 8 ore/zi, de la ora 8,00 AM pana la 3,00 sau 4,00 PM, iar cei care au sub 12 ani nu au voie sa stea singuri acasa sau pe strada si ca urmare, daca parintii lucreaza, ei petrec inca 3-4 ore/zi la un Day Care dupa orele de scoala sau cu un baby sitter, care le vorbeste în engleza. Temele pentru acasa le mai ocupa 2-3 ore/zi, iar pentru cele 2-3 teste saptamanale, copiii au de invatat pana la ore tarzii in noapte. Ca urmare, timpul acestor copii este extrem de limitat. In cursul saptamanii, copiii de scoala nu au timp nici sa se joace.
Ei pot citi si invata in limba romana doar in weekend, la scoala duminicala de la biserica romaneasca (daca ea exista in zona si este la o distanta rezonabila fata de casa, adica sub 100 km). De asemenea, putine biserici au spatiu suficient si profesori romani pentru a organiza o scoala de duminica. Uneori, seara tarziu sau la sfarsit de saptamana, copiii ar avea timp pentru citit, daca ar avea carti din ce sa citeasca.
Parintii lucreaza adesea zi lumina sau ajung tarziu acasa din cauza blocajelor din trafic si a distantelor foarte mari pe care le au de parcurs. Majoritatea se trezesc zilnic la 3,00 – 4,00 AM ca sa mearga la munca si se intorc acasa seara la 7,00 sau 8,00 PM. In aceste conditii e destul de greu sa-i mobilizezi pentru “lectia de limba romana” sau sa convingi copilul, la ora 9,00 PM, sa mai faca un efort sa citeasca ceva despre Romania.
Cred ca fiecare familie de romani are acasa cel putin 10 carti in limba romana, carate in geamantane la sosirea din Romania si de cate ori fac vizite in tara la rude. Dar vizitele in tara se fac destul de rar, sunt familii care n-au fost deloc in Romania in ultimii 10 -15 ani, asa ca posibilitatile de improspatare a bibliotecii personale in limba materna sunt destul de limitate. Copii se plictisesc sa tot reciteasca aceleasi carti romanesti si atunci prefera sa citeasca o carte noua in engleza, sa se joace pe computer sau sa se uite la TV.
O biblioteca romaneasca le-ar da acces acestor copii la o colectivitate 100% romaneasca, la carti romanesti diverse sau la o ocupatie placuta si utila, in timpul in care parintii lor merg la slujba de duminica la o biserica romaneasca. Cam aceasta a fost ideea donatiilor si a bibliotecii romanesti din SUA. Copiii nostri merg zilnic la biblioteca in timpul programului de la scoala. Noi putem folosi aceasta obisnuinta deprinsa din sistemului de invatamant american, daca avem ce sa le dam de citit in limba romana.
Multumesc tuturor celor care au decis sa ne ajute donand carti pentru copiii romanilor din America. Emil Cioran spunea: “Noi nu ne-am nascut intr-o tara, ne-am nascut intr-o limba”. Din pacate, au trecut doi ani si proiectul nostru nu a avut finalitate.
M-am gandit atunci la identitatea comunitatii de romani care a ales sa traiasca in afara tarii, peste ocean. Cate modalitati posibile cunoasteti de a-i ajuta si constientiza pe parinti, pe copii si pe oricare persoana sa incurajeze invatarea si folosirea limbii romane? Spun aceasta, nu doar datorita importantei sale culturale si spirituale, ci si datorita valentei practice, aceea de a cunoaste o limba “in plus”. Dialogul poate aduce idei si îndemnuri constructive pentru toti cei ce traiesc in afara tarii. Noi ne-am gandit la o biblioteca, dar poate ca exista variante mai bune.
Eu cred ca un rol strategic il joaca mediile de comunicare, fie publicatii, fie posturi de radio si/sau televiziune, si anume de a informa, dar si de “a forma”. Nu mai putin semnificativ este apelul adresat romanilor din tara de a sprijini moral diaspora. Centrele Culturale Romane din strainatate, cred ca ar trebui sa incurajeze coeziunea sociala intre romani, dar si intre romani si societatea gazda, in acelasi timp punand in relief cultura fiecarui popor ca si factor de integrare si de “imbogatire” reciproca.
Am vorbit si cu romani care locuiesc in alte tari, nu doar in SUA. Problema pastrarii limbii materne exista peste tot. Parerea unui lingvist flamand: “Cel mai important este ca parintii sa se adreseze copiilor in limba materna, chiar si in cazul in care ambii parinti vorbesc aceeasi limba (romana de exemplu) . In felul acesta comunicarea cu cei mici se poate realiza la capacitate maxima. Indiferent cat am vorbi de bine o limba straina, starea de spirit si sentimentele ni le putem exprima cel mai bine in limba materna. Cunosc cazuri de parinti romani care vorbesc olandeza sau franceza acasa cu copiii, insa din nefericire olandeza sau franceza lor este atat de proasta incat la un moment dat si copiii incep sa vorbeasca in acelasi mod. Mereu dau exemplul unei prietene romance din Belgia, casatorita cu un japonez: Cam asa este la ei: Mama le vorbeste copiilor în romana, tata le vorbeste japoneza, parintii intre ei vorbesc engleza, iar copiii invata la o scoala de limba franceza. Acum copilasii au 8 si respectiv 5 ani. Dupa dupa 3 ani de vorbit in acest stil, ghiciti ce vorbeau copilasii: le stiu pe toate, mai putin engleza, pe care doar o inteleg, nu pot sa o vorbeasca inc”.
Sunt foarte multe aspecte si situatii in familiile romanesti/mixte din strainatate. Ideea de baza a proiectului nostru a fost pastrarea limbii romane, indiferent de situatie. Copiii care in primii aproximativ 8 ani de viata (numiti perioada critica) sunt expusi la 2 sau 3 limbi diferite, vor procesa sunetele si vocabularul limbilor respective in aceeasi zona a creierului, ceea ce va face ca acesti copii sa vorbeasca cele 2,3 limbi fara accent si influenta de la una la alta. In plus, ei vor putea vorbi intr-o limba cu mama, intr-una cu tatal(daca este cazul) sau pot, de asemenea “comuta” de la una la alta fara probleme.
La nastere, fiecare dintre noi este capabil, “teoretic” sa auda si sa reproduca sunete din orice limba, dar pierde aceasta capacitate pe masura ce foloseste doar sunetele unei limbi, limba materna. Cu cat un individ foloseste mai mult limba materna, cu atat aceasta preia in posesie toata aria din creier care teoretic este destinata invatarii mai multor limbi, simultan.
Un individ care incepe sa invete o limba straina la maturitate, va procesa informatiile (vocabular, scriere, citit) intr-o alta regiune a creierului decat limba materna si in plus va avea dificultati in a “auzi” si reproduce sunete din limba respectiva. Asa ca este normal ca noi sa vorbim limbi straine cu accent iar copii nostri fara. Este anormal sa nu profitam de capacitatea fantastica pe care o au copiii mici in a acumula informatii si implicit, capacitatea lor de a invata limba materna si mai multe limbi straine in acelasi timp.
Din acest motiv, insist pe efortul pe care trebuie sa-l depuna toti parintii din diaspora si organizatiile romanesti din tara si din strainatate, pentru a ajuta copiii sa invete si sa reuseasca sa pastraze zestrea culturala si limba romana ca limba materna.
Bibliotecile americane din SUA sunt impresionante. Organizează multe activităţi pentru copii, spectacole, vizionări de filme sau scenete bazate pe romane celebre. Au o bază de date computerizată foarte bine pusă la punct şi accesibilă publicului – practic, poţi să cauţi în bibliotecă orice ce ai nevoie şi să prelucrezi informaţia la faţa locului. Poţi să scanezi, să copiezi cărţi sau pasaje, să trimiţi informaţiile prin e-mail etc. Au foarte multe cărţi pe DVD sau CD şi au cărţi pentru învăţarea limbilor străine, pe care le iei din bibliotecă în format scris plus suportul audio şi CD-ul sau DVD-ul pentru PC-ul de acasă. Chiar şi bibliotecile din oraşele mici sunt la cele mai înalte standarde, au dotări de ultimă oră şi arată ca bibliotecile universitare de la noi…
În bibliotecile americane sunt cafenele literare foarte drăguţe, la fel şi în librării. În celebrele lor librării Barnes&Noble funcţionează cafenele şi ceainării; există şi locuri de joaca pentru copii. Este o ambianţă plăcuta, deosebită.
Din nefericire nu exista biblioteci româneşti în SUA (sau nu ştiu eu să existe vreuna). Nu există interes din partea autorităţilor române, a Institutului Cultural Român, iar ca iniţiativă privată este foarte greu să deschizi o bibliotecă.
Eu am avut o tentativă, în 2008, dar am renunţat. Costurile erau imense, deşi cărţile urma să fie colectate din România gratuit, printr-o campanie de presa a „Mondo News” (ziarul la care eram colaborator extern) şi „Jurnalul Naţional”. Din păcate, s-a oprit la stadiul de proiect: „Donează o carte pentru copiii din America”, fiindcă nu am găsit sponsori pentru a acoperi cheltuielile cu transportul cărţilor în SUA, închirierea şi întreţinerea unui spaţiu destinat bibliotecii, nici pentru plata unui salariu de bibliotecar ş.a.m.d.
Ar fi nevoie de cărţi, pentru că mulţi copii ai românilor din SUA nu ştiu să scrie şi să citească româneşte. Mulţi nici nu mai vorbesc limba maternă, mai ales dacă s-au născut aici şi părinţii lor lucrează amândoi, deci copiii nu au cu cine să converseze în limba română.
Singurele locuri în care se fac eforturi reale pentru păstrarea limbii materne sunt bisericile. Pe lângă bisericile româneşti din SUA, acolo unde există spaţiu (săli anexe, săli sociale), funcţionează şcoli de duminică. Practic, în timpul slujbei de duminică, preoteasa şi câteva mămici cu daruri pedagogice adună copiii românilor prezenţi la slujbă şi se străduiesc să-i înveţe câte ceva despre limba română, puţină literatură, gramatică, istoria şi geografia României. E destul de greu dacă n-ai nici măcar abecedare sau alte manuale şcolare româneşti.
Cineva din Montreal, Canada, a reuşit performanţa de a deschide o librărie, în care vinde exclusiv cărţi româneşti. Este o mare realizare pentru continentul American, dar şi aşa accesul la cărţile româneşti rămâne dificil. Dacă locuieşti la mii de mile distanţă şi nu poţi să mergi la librărie personal, librăria are nevoie de o logistică impresionantă – un site actualizat la zi; un sistem sigur şi eficient de plăţi online; un sistem de livrare a cărţilor prin poştă pentru întreg teritoriul SUA şi Canada, deci este destul de complicat şi costisitor. Ar fi bine să ştie şi cei din ţară de ce „uită” românii din diaspora limba maternă. Bieţii copii nici măcar nu au de unde şi din ce cărţi să o înveţe.
Am întâlnit un român la Detroit, anul trecut, care avea în jur de 50 de ani, nu vorbea deloc româneşte şi n-a fost niciodată în România. S-a prezentat în engleză şi mi-a spus cu mândrie că este român pentru că mama lui a fost româncă, emigrantă în SUA. Cu toate astea, nu ştia o boabă româneşte! E şi normal, într-o familie mixtă, dacă nici măcar cărţi n-a avut să înveţe să citească… Abia dacă înţelegea câte ceva din ce mai vorbeam noi româneşte, dar, de vorbit… absolut nimic!
Mai ştiu asemenea oameni. Am scris odată despre o fată, Ionela, care a fost adoptată, la vârsta de 9 ani, dintr-un orfelinat din România, de o familie americană. Trăind ani de zile ruptă total de România, a uitat aproape complet limba română. Acum s-a măritat cu un român şi reînvaţă limba română, dar deocamdată vorbeşte mai bine în engleză decât în limba maternă.
Am intalnit un domn, in varsta de 70 de ani, la Ambasada Romaniei din Washington in 2010, cu ocazia vizitei ministrului de exterene Teodor Baconschi in SUA. La acea intalnire erau prezenti doar cetateni americani de origine romana. Domnul a cerut permisiunea sa ni se adreseze in limba engleza, pentru ca locuind de 50 de ani in SUA, dintre care 30 de ani fara posibilitatea de se intoarce in tara, i-ar veni mai usor sa se exprime in engleza. A fost o situatie paradoxala, desi cei prezenti vorbeau si limba engleza. A cui este vina? De ce exista romani in strainatate, carora le este mai simplu sa se exprime in limba tarii adoptive decat in limba materna? Exista solutii? Bibliotecile si librariile romanesti in diaspora ar putea sa fie o solutie.
