În cultura populară românească, moartea e gândită ca o femeie – cea cu coasa; sau, mai modern, Doamna cu Coasa. Doamna cu Coasa este cea mai punctuală şi parolistă femeie, care nu a lipsit şi nu va lipsi de la nicio întâlnire cu niciunul dintre noi. Ei nu-i poţi trage chintă (o cacealma! sic! n.r.) ca unei femei obişnuite pentru că Doamna cu Coasa are totdeauna o mână câştigătoare… chinta royală. Doamna cu Coasa se vinde cel mai bine şi dacă nu ar fi existat, mass-media ar fi fost mult mai săracă şi ar fi trebuit să inventeze ceva care să se vândă la fel de bine. Fuga bezmetică după grobian şi după evenimente care au ca eroină moartea este un laitmotiv care ne marchează existenţa noastră efemeră.
De unde fascinaţia asta morbidă după acest personaj? Mass-media aleargă înaintea ei şi o pune pe un piedestal virtual, o preaslăvesc şi fac din dânsa un star de prim rang care monopolizează Tv-urile, Internetul şi presa scrisă. S-a ajuns până acolo încât se transmit în direct înmormântări la oră de prime time….moartea se vinde şi se va vinde cel mai bine.
Un mare scriitor german, Hans Fallada, a scris un roman intitulat „Fiecare moare singur”. Bine ar fi să fie aşa, însă unii nu sunt lăsaţi nici să moară singuri. Un ultim exemplu este cel al lui Fănuş Neagu, recent dispărut dintre noi, care a fost hăituit şi hărţuit chiar şi pe patul de moarte, de către ziarişti penibili în căutare de senzaţional cu iz macabru…
Marele scriitor Fănuş Neagu i-a pus în raftul lor pe aceşti saltimbanci ai mass-media, care butonaţi fiind de la spate de către şefii lor să aducă senzaţionalul şi macabrul în prim plan, nu-l lăsau să moară în linişte. El le-a spus doar atât: Aşteptaţi-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nici o întâlnire.
