HORA QUOTA EST
Ne place să ne localizăm în timp şi în spaţiu. Când ştim anul, luna, săptămâna, ora, minutul şi, eventual, secunda ne credem instalaţi comfortabil,...
“SOLIDARITATE CU JAPONIA”
Romania nu are posibilitatile economice ale celor mai dezvoltate tari de pe planeta Pamant. Nu are nici tehnologia avansata care exista in...
PARIS – PIAŢA LUDOVIC AL XV-LEA, A REVOLUŢIEI ŞI A CONCORDIEI
Nu este vorba de un nume lung dat celei mai mari pieţe din Paris, ci de o succesiune de denumiri pe care aceasta le-a...
Drama poloneza
La această dată, se cunoaşte deja, în întreaga lume, nu numai faptul că, la sfârşitul săptămânii trecute, în apropiere de Smolensk, în Rusia, a...
România menţionată tot mai des pe lista închisorilor secrete ale CIA
Jurnaliştii de la Associated Press au dezvăluit în exclusivitate informaţii conform cărora CIA a interogat şi torturat prizonieri de război în Guantanamo Bay cu...
România şi SUA
Ministrul român al afacerilor externe, Teodor Baconschi, şi secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, Hillary Clinton, au semnat la Washington, acordul privind...
ROMÂNIA 100 – DANIEL CIUGUREANU
Presiunea asupra Moscovei este o datorie sfântă a fiecărui român, pe toată viaţa. Noi nu trădăm România!
Dragi români din ţară şi de pretutindeni, cunoscând...
Americanii ii condamnă tăios pe scoţieni
Autoritatile federale americane au condamnat acum două zile eliberarea de către autorităţile scotiene a libianului Abdel Basset Mohamed al-Megrahi, condamnat la închisoare pe viaţă, în...
ROMÂNIA ÎNTRE SCUTUL AMERICAN ANTIRACHETĂ şi KATIUŞA RUSEASCĂ. TIMP ŞI DESTIN
Miercuri 6 Iunie 2012, în Aula Bibliotecii Academiei Române – sub înaltul patronaj al Marelui Priorat al Ordinului Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim...
America în ochii unui străin
Pe la 1841, Principatele Române nu erau nici unite şi nici independente. Abia cu dubla alegere a lui Cuza şi apoi cu independenţa din...