magda_popeanu

magda_popeanuImigrate în Canada în urmă cu 18 ani, Magda Popeanu şi Rucsandra Călin sunt cele două românce care conduc treburile interne ale două dintre cele mai importante trei partide de pe scena politică a oraşului Montreal: Projet Montreal – pentru Magda Popeanu şi Vision Montreal – în cazul Rucsandrei Călin.
Pentru cine nu este prea fami­liarizat cu sistemul politic din Canada, trebuie să spunem că în ţara frunzei de arţar politica se desfăşoară pe trei paliere diferite: federal, provincial şi municipal, care nu au (aproape) nici o legătură între ele. Spre deosebire de România, de exemplu, unde partidele politice sunt identice la nivel central sau local, în Canada partidele politice care activează pe unul din cele trei paliere nu au corespondent pe celelalte paliere – chiar dacă, pe alocuri, numele lor poate crea această impresie, cum este cazul Partidului Liberal din Canada şi al Partidului Liberal din Quebec. În realitate, între PLC şi PLQ există tot atâta legătură câtă este între mine şi chinezul Sam Li din Vancouver, adică amândoi suntem canadieni şi amândoi vorbim, aproximativ, limba engleză.
Revenind la politica din Canada, să mai spunem că, la nivelul oraşului Montreal, există în prezent trei partide care se luptă pentru a obţine supremaţia în administraţia locală pentru următorii 4 ani. Acestea sunt Union Montreal – partidul primarului Gerald Tremblay, care conduce Montrealul de (prea?) mult timp deja, de 8 ani, Vision Montreal – al doilea partid ca forţă politică şi care reprezintă opoziţia politică din cadrul Consiliului Local al Primăriei Montreal şi Projet Montreal – un partid mai nou, dar care vine tare din urmă şi care va încerca să se bată de la egal la egal cu primele două, pentru a câştiga foto­liul de primar şi a-şi impune candidaţii în cele 64 de districte câte numără oraşul Montreal. Fiecare district înseamnă un loc în Consiliul Municipal Montreal, iar viitoarele alegeri locale vor avea loc pe 1 noiembrie 2009. Ceea ce este însă remarcabil pentru noi ca români este faptul că, la viitoarele alegeri, vom fi reprezen­taţi de două montre­a­leze de ori­gine română, Rucsandra Călin şi Magda Popeanu, chiar dacă cele două nu se prezintă la alegeri din partea comunităţii române ca atare. Însă lucrul şi mai interesant este că cele două femei nu sunt simple candidate, ci sunt liderii executivi ai partidelor din care fac parte şi pe care le vor reprezenta la alegeri.