A devenit o tradiție pentru membrii Fundației culturale HESPERUS ca, din când în când, atunci când la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” au loc manifestări deosebite, să primim un telefon din partea domnului cercetător etnolog Dr. Rusalin Ișfănoni, Secretar General al fundației. Recent am dat curs unei asemenea invitații care, ca denumire oficială, s-a numit Ziua Crucii. Cârstovul Viilor (dar Rusalin ne-a spus pur și simplu simplu că suntem invitati la o manifestare care este dedicată       D R U M U L U I     V I N U L U I).        

      Dintre membrii Fundației culturale HESPERUS care au venit recent la  Muzeul Satului, pentru a participa la ediția din acest an a „Zilei Crucii”, numită în popor și Cârstovul Viilor, sărbătoare ce marchează începutul culesului viilor și prepararea mustului, am aminti, între alții, pe Dr. Ing. Ileana Tipuriță, pe Ing. Mihaela Epure și pe poetul Ion Nistor.   

     După excepționalul program oferit de Ansamblul folcloric Țara Vrancei din Focșani,condus de către renumita interpretă și Manager Maria Murgoci (program inedit, în care spectatorii au fost îmbiați cu pâine de casă și cu must „preparat prin zdrobire” sub ochii spectatorilor, răsfățați cu cantece și jocuri populare care i-au săltat de pe scaune pe mulți dintre cei prezenți), domnul Dr. Rusalin Ișfănoni  ne-a fost ghid pe DRUMUL VINULUI, oferindu-ne informații interesante despre tradițiile românești legate de vie și vin, dar și șansa să cunoaștem unul din cele mai vechi exponate din Muzeul Satului, un teasc săsesc din zona Bistrița-Năsăud, din 1793. 

      Și fiindcă era o sărbătoare dedicată viei și vinului, nu am refuzat șansa de a degusta din sortimentele unui producător (domnul   Neacșu), care deține multe hectare de vie ecologică și este producător de vinuri bio.

     Programul nostru pe DRUMUL VINULUI de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”   s-a încheiat la standul constructorului de instrumente muzicale Marin Predușel, zis nea Marin,  ultimul rapsod popular de la Troianul, județul Telorman. Așa cum consemna presa de specialitate, „toți cei care mai știau să cânte la fluier sau cimpoi au plecat de mult de pe lumea aceasta. Iar, in afara de el,  nu mai este nimeni in sat care sa duca mai departe tradiția cântatului la instrumentele atât de îndrăgite altădată de locuitorii zonei.” Cu excepția celor doi băieți ai săi… unul care cântă în Ansamblul Doina, iar celalalt care este absolvent de conservator. Despre fii săi Maestrul Marin Predușel ne-a vorbit cu mândrie și ne-a oferit un veritabil recital la instrumentele sale de suflat.

    Fusese o zi excepțională,  am plecat de la Muzeul Satului mulțumindu-i domnului Dr. Rusalin Ișfănoni pentru șansa de a cunoaște lucruri extraordinar de interesante din istoria viei și vinului românesc, de a cunoaște oameni și interpreți deosebiți (precum Ansamblul Țara Vrancei ) și gândul nostru zbura deja la viitoarea manifestare la care, cine știe când,  vom fi din nou invitați. 

    Am realizat – sub soarele „din miere de toamnă” – că Muzeul Satului însemna pentru noi poate una din puținele șanse de a ne întoarce la rădăcini și la frumusețea și autenticitatea tradițiilor românești. Și am închinat un pahar de must gândindu-ne cu drag și la cititorii acestui reportaj.

                                                                                     Ioan Iacob                      

1 COMENTARIU

Comments are closed.