La această dată, se cunoaşte deja, în întreaga lume, nu numai faptul că, la sfârşitul săptămânii trecute, în apropiere de Smolensk, în Rusia, a avut loc un accident aviatic care, practic, a decapitat conducerea statului polonez, ci şi numărul foarte ridicat de demnitari morţi. În urma acestui cutremurător incident aviatic şi-a pierdut viaţa inclusiv preşedintele statului polonez, Lech Kaczynski.

De multă vreme nu ne-a fost dat să asistăm la o asemenea incredibilă dramă, datorată unor erori umane, după cum pare să rezulte din investigaţiile iniţiate de autorităţile ruse, sub conducerea personală a primului ministru Vladimir Putin.

Dispariţia unei însemnate părţi a elitei politice poloneze este o pierdere cumplită pentru această ţară cu un destin dramatic de-a lungul istoriei mai îndepărtate sau mai apropiate.

Personal, regret dispariţia neaşteptată a preşedintelui polonez faţă de care, trebuie să mărturisesc, am nutrit şi nutresc o deosebită admiraţie, considerându-l între cei mai demni şi verticali şefi de state ai Europei răsăritene, fostă comunistă. Nu spun acest lucru doar pentru că există sintagma: „De morţi numai de bine”. Am admirat, în mod cu totul deosebit, verticalitatea şi curajul excepţionale ale unei personalităţi politice est-europene demne, care nu s-a lăsat nici intimidată, nici manipulată de noile autorităţi imperiale de la Bruxelles şi care, în repetate rânduri, şi-a impus, cu fermitate punctul de vedere, nerenunţând, nici măcar cu un milimetru, la îndeplinirea mandatului propriu şi la apărarea intereselor naţionale ale statului şi poporului polonez. Chiar dacă – de multe ori – polonezii au fost singuri în faţa Europei, ei nu au făcut jocul Bruxelles-ului, dorind să promoveze puncte de vedere care subliniază demnitatea excepţională atât a defunctului preşedinte, cât şi a ţării pe care el a condus-o până de curând.

Nu am urmărit, în mod special, activitatea pe plan intern a preşedintelui Lech Kaczynski şi, deci, nu aş putea să fac aprecieri legate de justeţea unora din deciziile sale politice. E posibil, aşa cum insinuează unii dintre comentatorii evenimentului, ca anumite decizii ale sale să-i fi atras şi critici, mai mult sau mai puţin justificate, din partea întregii populaţii sau a anumitor segmente ale acesteia[1]. Pe plan extern, însă, prestaţia defunctului preşedinte a fost absolut impecabilă, dat fiind faptul că, o fostă ţară socialistă, cum era Polonia, a reuşit să-şi impună punctul de vedere şi să obţină, de fiecare dată, câştig de cauză în chestiuni fundamentale, care ţin de integrarea europeană a acesteia, dar – mai ales – de rolul ce revine statului polonez în structura noii alianţe europene.

Un alt aspect, pe care nu putem să-l trecem cu vederea, este acela că, deşi şi Polonia a fost lovită de actuala criză economică şi financiară, graţie şi politicii promovate de defunctul preşedinte, impactul asupra populaţiei şi al economiei a fost mult diminuat, în raport cu ce s-a întâmplat în alte state foste socialiste, inclusiv în România.

Aşa cum spuneam, defunctul preşedinte Lech Kaczynski a demonstrat, cu fiecare prilej, că este cu adevărat unul dintre cei mai mari oameni politici ai continentului, profund ataşat interesului ţării şi poporului său.

Spuneam că, el nu a cedat noilor autorităţi imperiale de la Bruxelles, a dovedit această verticalitate şi curaj, aproape singulare, în a-i trimite la plimbare inclusiv pe preşedintele nord-american şi ceilalţi demnitari ai S.U.A[2]., care au vrut să-i impună Poloniei acceptarea dezastruoasei politici antirachetă – în realitate un şantaj ordinar îndreptat împotriva Rusiei, dar care poate destabiliza şi raporturile politice şi diplomatice din zona central şi sud-europeană. Prin decesul, în asemenea condiţii de tensiuni sporite în această parte a Europei, a preşedintelui Lech Kaczynski, nu pierde numai poporul polonez, ci toate forţele politice est-europene, adepte ale dialogului şi colaborării, exclusiv, în condiţii de demnitate şi de interes reciproc.

Personal, regret această tragică dispariţie din scena politică europeană a unui om şi politician admirabil, care ar fi putut fi un model demn de urmat şi pentru mulţi politicieni români cu şira spinării prea plecată, atunci când „negociază” chestiuni ce privesc, nu doar interesul lor personal sau al găştilor politice din care fac parte, ci şi al unei întregi naţiuni şi ţări.

Cred că nu este întâmplător faptul că, în marea sa majoritate, poporul român a primit vestea tragicului accident care a dus la moartea unui mare număr de demnitari de stat şi  politici polonezi cu multă părere de rău şi este, în aceste clipe de grea încercare, alături cu sufletul de familiile îndoliate, dar şi de simpli cetăţeni ai Poloniei, care dovedesc o impresionantă solidaritate şi unitate naţională.

Dumnezeu să-i ierte şi să-i odihnească pe cei dispăruţi!



[1]Cu toate acestea, este impresionantă şi demnă de respect tristeţea resimţită de întreaga populaţie a ţării la aflarea tragicei pierderi. Prin aceasta, dincolo de vremelnice deosebiri politico-doctrinare, naţiunea poloneză şi-a demonstrat  solidaritatea şi unitatea, calităţi ce exprimă mai mult decât convingător şi situaţia economico-socială a acestei ţări, prima din rândul fostelor ţări satelit ale URSS, care, din câte se pare, a ieşit din pustiitoarea criză cu cele mai puţine pierderi şi suferinţă.

[2]Am în vedere refuzul categoric comunicat şi vicepreşedintelui SUA, care a încercat să convingă autorităţile poloneze să ia parte la acest proiect militar, util doar SUA şi jocurilor ei politice egoiste pe continentul european.