La vârsta mai înaintată, călătoriile nu se mai supun tălpilor noastre ca în anii cu mai multă vigoare fizică, dar inima și gândul nu cunosc nicio opreliște. Mii de amintiri mă bântuie și mă poartă pe cărări luminate de bucuria trăirilor pe unde mi-au umblat pașii care aproape că zburau singuri, în alte etape ale vieții. Acum, la anii mai așezați, pare că se cere de la sine ca fragmente din călătoriile mele să se adune ca într-un vad într-o privire retrospectivă.
Călătoriile m-au captivat toată viața pentru că ne oferă șansa de a cunoaște nemijlocit zone ale universului în care trăim și șansa încărcată de fiori de a ajunge acolo unde ne zboară gândul. Am apreciat fiecare călătorie ca pe o nouă experiență, chiar dacă am mai fost în acele locuri. Pasiunea aceasta am transmis-o și familiei fiicei mele, în sânul căreia îmi duc zilele. Au ajuns să facă chiar și câte patru călătorii mari pe an. Pentru că nu mai pot ține ritmul lor, acum ei pleacă adesea fără mine, iar eu, cu inima strânsă, îi privesc cum își iau zborul fără mine și asemenea puiului rănit și rămas în cuibul gol, plâng în mine. Glasul rațiunii mă ajută să mă împac cu ce-mi mai poate oferi viața acum și încep apoi să mă hrănesc cu amintiri și cu noile impresii acumulate de ei.
Fiecare etapă a călătoriilor mi-a adus partea ei de bucurie. De fiecare dată trăiam o plăcută efervescență în timpul pregătirii planului de călătorie și a bagajelor, cu grija de a nu uita nimic. Trăirile atingeau culmea când se întâmpa să ne iasă în cale ceva neprevăzut, fiindcă legile firii nu pot fi controlate de nimeni, și astfel, călătoria devenea unică. Dar nici finalul călătoriei nu-mi displăcea. O parte a farmecului oricărei călătorii e ceea ce rămâne și promisiunea întrezărită a altei călătorii.
Eu cred că există un duh al călătoriilor. Privind retrospectiv, îmi întăresc convingeruile mai vechi despre călătorii, că ele sunt mai mult decât ceea ce înseamnă la prima vedere. Am considerat fiecare călătorie o lecție de viață și un prilej de meditație din care să pot trage o concluzie, o învățătură și-mi ziceam mereu în minte: ferice de cel ce-și face timp pentru călătorii și astfel să primească o minunată hrană spirituală. Călătoriile dau vieții o altă dimensiune, ne deschid calea spre un alt stil de viață, ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine comparându-ne cu diversitatea de oameni întâlniți. Călătoriile ne ajustează modestia raportându-ne mărunta, trecătoarea noastră ființă la mărețiile naturii și realizăm ce loc micuț ocupăm în lumea asta mare. Pe de altă parte, comparația cu alți semeni are și rolul benefic de a ne întări încrederea în sine, selfistim-ul, cum spun englezii. Experiențe diferite ne ajută să facem asocieri creative. Sunt întotdeauna relaxată, mă bucur de atmosferă, de oameni, de arhitectură, încerc să iau din fiecare loc ce este mai bun, văd multe lucruri altfel – într-un fel vedeam America înainte de a o vizită și foarte diferit după mai multe vizite, altfel vedeam învățământul din Canada și America, altfel văd România, fiindcă funcționează nişte tipare din care nu poți ieși decât în contact direct cu realitatea. Călătoria, oricât ar fi de obositoare, în final rămâne tot o relaxare.
Primele călătorii le-am făcut în țară, în urmă cu mai bine de o jumătate de veac, într-o perioada întocmită după criterii foarte restrictive, greu de imaginat în zilele de astăzi când prefacerile se află într-o alertă inimaginabilă. Atât de mari și multe sunt schimbările, încât mi se pare că de atunci a trecut mai mult de un secol. În acele vremuri, pășirea peste granițele țării era posibilă numai în imaginația noastră înflăcărată, fiind retezată de orice suflu al realizărilor. Pe atunci nu am scris impresii decât în vreo epistolă, când dădeau pe răscoală, dar știu că au fost scrise în adâncul fiinţei mele cu cerneala permanenței și au fost luminate cu scânteieri ale duhului călătoriilor. Am început să notez impresii din călătorie abia când mă apropiam de târziul vieții. Am scris cu aleasă bucurie și deosebit interes, văzute întotdeauna ca pe o binecuvântare pentru ochi și pentru suflet, deopotrivă. Le-am perceput ca pe niște notații ale inimii, imaginile înflorind din admirație pentru frumusețile create de Domnul pe acest pământ sau de iscusința omului înzestrat cu haruri.
Oricât timp a trecut, mi-a rămas vie în minte prima mea călătorie mai lungă, făcută cu trenul, la 18 ani, în 1952. Călătoria a avut un traseu lung, din comuna mea natală, situată nu departe de Dunăre, și până în nord-vestul țării, în orașul Oradea, unde trebuia să-mi încep cariera. Drumul străbătut în condițiile de atunci a fost costisitor și deosebit de greu de suportat, cu schimbări de trenuri și așteptări îndelungate prin gări, chiar mai mult de 24 de ore. A fost mai greu decât drumul făcut în Canada peste o jumătate de secol. Efortul acela a fost plata pentru câștigul pe care l-am avut pe alt plan. Călătoria aceea mi-a fost parcă deschiderea unei ferestre spre noi înțelesuri ale lumii în care trăiam. Atunci mirarea mea a dat pe răscoale. Pătrunsesem într-o lume în care totul era diferit. Peisajul îmi oferea măreția munților pe care-i vedeam pentru prima dată, ondulările dealurilor împădurite, aerul oxigenat de parcă mă înaripa, graiul diferit, portul, obiceiurile, tradițiile… Atunci am descoperit că mă simt atrasă de călătorii, fiindcă ele îmi oferau șansa de a remarca diferențele care dau farmec vieții și ne individualizează, egalitatea nu există decât în fața morții. Mai târziu am tras concluzia, că deși există aceste diferențe, există totuși o unitate care dă armonie și echilibru vieții, stabilitate și siguranță, unitate pe care o regăsim în lucruri universal valabile: soare, natură, lumină, aer curat, scânteia omenescului din noi, dăruită de Creator…
În concluzie, din toate beneficiile călătoriilor, la ce mi-aș arunca privirile? Înclin spre capacitatea lor de a fi o portiță deschisă spre cunoașterea lumii, dar mai important, cunoașterea de sine, așa cum spunea și Mircea Eliadea: “cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înșine”. Aș mai adăuga și faptul că ele ne încarcă cu energie pozitivă și foarte important, atunci când călătorești ești foarte plin de viață.
—————–
Elena BUICĂ
Pickering, Toronto, Canada
Ianuarie 2019
