De câtva timp asistăm uimiţi la zvârcolirile dureroase şi sângeroase ce se derulează în Africa şi în Asia. Popoare după popoare, în general de religie musulmană, se opintesc din răsputeri să răstoarne jugurile grele ale unor dictaturi, care păreau instaurate acolo pentru o veşnicie. Până mai ieri abia dacă auzise omul de rând de anumite ţări, azi află câte ceva de la fiecare buletin de ştiri difuzat de televiziune sau radio. Aflăm, de exemplu de milioane de oameni care ies în stradă şi, cu un curaj extraordinar, înfruntă moartea şi suferinţa, gloanţele, grenadele, tunurile de apă, loviturile şi mijloacele de tortură ale poliţiei, ale puterii. Vedem tablouri de zei ai zilei arse ori călcate în picioare, însemne ale puterii dictatoriale distruse în mod ostentativ, pancarte în care populaţia cere sfârşitul unei epoci de dictatură şi teroare şi instaurarea unei epoci noi, de libertate şi progres. Aflăm, de asemenea, de la fiecare buletin de ştiri de un număr tot mai mare de morţi şi de răniţi. Este aproape de necrezut ca acele popoare să se ridice cu atâta îndârjire la luptă pe viaţă şi pe moarte pentru câştigarea libertăţii şi schimbarea regimurilor politice în propriile lor ţări. O populaţie foarte săracă, adusă în pragul deznădejdii, caută soluţii cu preţul vieţii.
Privind ce se întâmplă în capitalele şi marile oraşe ale popoarelor africane şi asiatice, gândul ne duce cu uşurinţă la anul 1989, la acel decembrie sângeros şi luminos din propria noastră istorie. Desigur, că fiecare popor îşi are revendicările lui proprii, specifice, dar toate au idealuri comune: răsturnarea regimurilor dictatoriale, instaurarea unor state de drept, în care legea adevărată să troneze, ci nu legea bunului plac, creerea unui climat de pace, de libertate, de prosperitate, descătuşarea gândului şi a cuvântului. Aceleaşi idealuri au avut românii în 1989, aceleaşi idealuri au făcut să se prăbuşească imperiul sovietic, regimurile totalitare din statele comuniste europene. Parcă o scânteie a declanşat o explozie în lanţ, care n-a mai putut fi oprită de nimeni şi de nimic. Duhul Libertăţii bântuia atunci în Europa, astăzi în Africa şi în Asia. Poate este acelaşi duh, care a inflamat spiritele în Europa în urmă cu douăzeci de ani. Două decenii înseamnă mult pentru viaţa unui om, dar nu înseamnă mare lucru în istorie, în viaţa unor popoare.
Privind cele ce se întâmplă în lume de câteva decenii încoace, gândul mă duce cu mai bine de două sute de ani în urmă. La 1789 izbucnea Revoluţia Franceză la Paris. Ea răsturna un regim, o orânduire, o lume învechită şi punea bazele unui nou mod de gândire şi de simţire. Scânteia declanşată de poporul francez a bântuit multă vreme prin Europa, ridicând popoarele la luptă unul câte unul, fie sub formă de revoluţii, fie sub formă de răscoale. Însăşi Revoluţia de la 1848 din ţările europene nu este decât fiica Revoluţiei franceze. Ce-i drept, la vremea aceea valurile se propagau cu greutate, de-a lungul multor decenii, fiindcă mijloacele de propagare a informaţiei era incomparabil mai greoaie faţă de cele de azi. Atunci era vremea când informaţia se propaga prin poştalionul cu cai, azi se propagă cu iuţeala gândului prin radio, televiziune, telefonie, internet. Şi atunci tinerii din ţările sud-est europene studiau în Apus şi acolo s-au intoxicat de ideile noi, reformatoare ale vremii; şi azi tinerii musulmani au împânzit Europa, America, la studii sau la muncă, au văzut şi au înţeles că se poate trăi şi altfel decât robind orbeşte pe domeniul feudal. Astăzi se ridică la luptă cu un entuziasm greu de descris şi de înţeles. Tinerii noştri strigau în decembrie 1989, sub ploaia de gloanţe: ,,Vom muri şi vom fi liberi!” Astăzi tinerii musulmani şi alături de ei populaţia disperată de foamete şi teroare a ţărilor musulmane strigă la fel.
Revoluţiile sunt fenomene istorice extraordinare, asemănătoare unor avalanşe din munţi, care mătură în calea lor totul, nivelând terenul pentru a răsări o lume nouă, mai plină de speranţe, mai liberă, mai fericită, mai descătuşată. Revoluţiile se nasc greu, după o perioadă îndelungată de gestaţie, se hrănesc cu mult sânge şi cu multe vieţi, dar marchează răscruci în istorie, în viaţa popoarelor. Revoluţiile sunt adevărate operaţii chirurgicale, pe care istoria le face pe trupurile popoarelor, pentru a elimina cangrenele şi a reda speranţa de viaţă acelor naţiuni.
