Am primit anul acesta, din România, două volume de poezie semnate de poetul vâlcean Dumitru Găleșanu. Alese cu grijă, editate impecabil de editura Tracus Arte și strânse, atât la propriu cât și la figurat, între coperțile tari ale unui corset literar construit cu mare finețe, poemele lui Dumitru Găleșeanu respiră o ascendență dinspre arhaic spre modernism, sub incidența temporalității, iar uneori a nostalgiei. Poezia sa este o emoție perpetuuă, este o stare de veghe, este sfințenia dată literei, este suflarea ruptă de pe buzele poetului. Nu întâmplător, Dumitru Găleșanu și-a intitulat primul său volum biling de poezie „Emoții în multivers”. Așa cum se autoprotretizează într-unul din poemele sale, Dumitru Găleșanu s-a lăsat „sedus / de un dor aromitor” pentru ca asemeni unui „zeu călător” să ajungă, „ingenuu și pur” la multivers. Poetul privește într-u sine ca într-o fântână a „focului veșnic viu”, un abis ontologic în care „n-am fost și nu voi fi nimic altceva / decât un mișcător / punct arhimedic / oglindind la infinit Multiversul”…
Cel de al doilea volum transcede prin luminozitatea versului care, deși vibrează semantici uneori ciudate, transpare în muzica sferelor ale căror linie melodică este mereu aceeași: iubirea! Concept cu valoare universală, iubirea la Dumitru Găleșanu trece dincolo de bariele imanentului, fără teama unui eșec al detașării de greutatea lutnică, pentru a străluci peste „străvezimea zilelor”. „Dumitru Găleșanu scrie o poezie cosmică (Theodor Damian), în mare parte dedicată iubirii și lumilor transcedentale ale acesteia. În același timp, „Dumitru Găleșanu se arată… a fi un pot evocator ale «veșnicului răsărit fără sfârșit al materiei»… și… al marelui declic inaugural” (Dan Cristea).
Felicitări poetului Dumitru Găleșanu pentru eforturile sale de a aduna cuvintele în matricea sacră a poeziei, alăturându-le celor care, al fel ca și el, zidesc temeinicia culturii române din aceste timpuri.
