IMG_0143

IMG_0143reportaj de la “târgul de turism” al României

Fără a dori să parafrazăm titlul unui roman celebru, am dorit doar să subliniem un fapt ce a putut fi constatat spre sfârșitul acestui an în România: la două decenii de la revoluția din ‘89, indiferent de promisiunile politicienilor (aflați sau nu în campanie electorală pentru prezidențiale), românii continuă să spere ca ceva fundamental se va întâmpla și în viața lor și că 2010 va însemna, de fapt, începutul unui reviriment.

Cu si­guranță că un impact deosebit, în sensul consolidării acestei spe­ranțe, l-a avut vizita la București a Vicepreședintelui S.U.A. Joe Biden, care remarcă, în discursul său, că a venit timpul ca România să joace un rol, să fie un exemplu pentru tinerele democrații din zonă.
Vizita înaltei oficialități de la Washington a avut loc la scurt timp după “Târgul de turism” de la “ROMEXPO”, în contextul în care în Europa Centrală se împlinesc 20 de ani de la “evenimentele din 1989” (când jertfa tinerilor din România a deschis un drum spre democrație și libertate, iar această jertfă nu poate fi uitată și nu trebuie să fie uitată).
Într-o scurtă trecere prin “Târgul de turism” de la “ROMEXPO” am consemnat, pe reportofon, câteva opinii ale participanților la această manifestare unde, parcă mai mult ca la nici o altă ediție, valențele agroturismului (între care și bucuria întâlnirii cu soiurile renumitelor podgorii românești) au fost bine puse în valoare.
Lucian Radu Blaga, Centrul Cultural Județean Arad: “În acest an, la “Târgul de turism”am ajuns să prezentăm produse tradi­ționale, bine și frumos meș­teșugite, ale producătorilor de vin, ale producătorilor de preparate tradiționale de brânză, pâine și brânză de Pecica, salamul de Nădlag a trecut “ca pâinea caldă”, au fost și tăiței… Vreau să vă spun că nu am transformat “Târgul de turism” într-unul de artă culinară, dar în turism arta culinară se îmbină… simțim mai bine atunci când și degustăm. Nu vreau să ne lăudam, dar se spune că “tot Banatu-i fruncea”… noi nu vrem să ne lăudam, dar vrem să spunem un gând bun: “Veniţi la Arad ca să simţiţi şi trăiţi româneşte!”
Ing. Adrian Porumb, Director General S.C. Odovitis Jariştea-Vrancea: “Zona Jariştea este o podgorie veche, de fapt un centru al Podgoriei Odobeşti. Ame­ricanilor de origine română (şi nu numai lor) le dorim să ne viziteze, nu vor regreta cu nimic vizita la noi, pentru că le oferim nişte vinuri deosebite, specifice pământului nostru căci numai acolo există o aromă specifică viei noastre.”
Ştefan Soneriu, Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (A.D.A.R.): “Busuioaca de Bohotin provine din zona cu acelaşi nume, care se află în judeţul Vaslui, între Huşi şi Iaşi. Este un soi de struguri roze, semiaromat, cu o aromă suavă de fructe de pădure şi care aminteşte de petalele de trandafir.”
Lucia Pîrvu, Vicepreşedinte Relaţii şi Imagine A.D.A.R.: “Tuturor americanilor le-aş spune că nu se poate degusta un singur vin pentru că avem o gamă de vinuri care sunt autohtone… Francusa, Fetească albă, Fetească regală, Sârba, Grasă de Cotnari, Tămâioasă românească, Busu­ioaca de Bohotin, apoi soiurile de vinuri roşii, Fetească neagră. Toate aceste vinuri sunt bogăţia României. Trebuie cunoscute în afară pentru că vinurile au început să iasă la concursuri şi să câştige medalii. Cramele sunt pregătite pentru două direcţii: pentru turismul viticol şi pentru vinurile de calitate şi-i aşteaptă pe iubitorii de turism viticol, care, în afară înseamnă o iubire pentru vin şi pentru ţara respectivă. Suntem într-un protocol cu Ministerul Turismului, vrem să ducem vinurile româneşti (“Drumul vinului”), tot ceea ce înseamnă România… spre o altă imagine a ei, viticolă.”
Marcel Mălinescu, Project Manager, Domeniile “Ostrov”: “Avem nişte vinuri ex­cepţionale, le-am împărţit in patru categorii, le-am legat de monumentele istorice (între care Cetatea Durostorum şi “Pacuiul lui Soare”). În contextul sărbătorilor de iarnă urez americanilor de origine română (şi tuturor celor care ne vor vizita) un An Nou fericit şi multă sănătate !”