S-au împlinit 20 de ani de când am iesit în stradă ca să ne cerem de Crăciun “raţia de libertate”. Aveam 19 ani şi mă săturasem până în gât de comunism şi de toate “binefacerile” lui măreţe. Părinţii şi bunicii mei erau atât de sătui încât se resemnaseră şi nu mai aveau puterea să reacţioneze. Auzisem despre evenimentele de la Timişoara. În blocul meu locuiau mulţi studenţi. Cei din Timişoara veniseră acasă speriaţi de gloanţe şi de întorsătura primejdioasă pe care o luaseră evenimentele de acolo. Povesteau întâmplări greu de crezut. În ziua aceea, pe 21 decembrie 1989, a mai venit cineva din Sibiu, moşia lui Nicu Ceauşescu, fiul dictatorului. Eram un grup de tineri oarecare. Ne ştiam din copilărie, crescusem împreună “printre blocurile gri”. Am decis că e momentul să facem ceva ca să-i susţinem pe tinerii din Timişoara şi din Sibiu, dar ce anume? Cum să procedăm?
Grupul nostru de tineri, care nu aveau nimic de pierdut, avea nevoie de un lider. A apărut în seara aceleiaşi zile. Se formase un alt grup de tineri în cartier care avea un conducător şi părea să ştie cum trebuie să acţionăm. Era un fost coleg de liceu care ieşise în stradă împreună cu tatăl lui. Se numea Ingo Babiţchi. Acum este cetăţean canadian. Îl ştiam de trei ani, de când sosise în oraş. Ştiam puţine despre el, deşi fusese colegul meu de clasă în liceu; un băiat inteligent dar foarte tăcut, circumspect şi retras. Gurile rele spuneau că nu are mamă şi că tatăl lui a fost deţinut politic. Era un zvon. Veniseră de la Bistriţa şi primiseră domiciliu forţat la noi în oraş. În aceeaşi clasă de liceu era şi fiica şefului securităţii, aşa că nu vorbeam în pauze despre deţinuti politici.
În noaptea aceea de 21 decembrie 1989, am aflat că zvonurile despre colegul meu şi tatăl lui erau adevărate. Am început să batem străzile pe la ora nouă seara, strigând “Jos Ceauşescu! Jos comunismul! Vrem libertate!” Tot mai mulţi oameni ni s-au alăturat, zeci, apoi sute de oameni; au apărut steaguri şi pancarte. Mulţimea defila pe străzi unită de acelaşi ideal – dorinţa de libertate. Mulţimea defila prin oraş unită de aceeaşi ură – ura împotriva comunismului.
Pe la miezul nopţii au pornit spre prefectură, redacţia ziarului local şi sediul poliţiei, pe care voiau să le cucerească şi sa proclame libertatea oraşului şi solidaritatea cu tinerii împuşcaţi la Timişoara. Pentru mine seara s-a încheiat aici. Îmi era frig şi sete. Am plecat acasă. Deja erau sute de oameni în acea coloană a libertăţii, oameni de toate vârstele, o mulţime ameninţătoare. În noaptea aceea de 21 spre 22 decembrie, au murit împuşcaţi şase oameni din acea mulţime. Nu se ştie cu precizie cine i-a împuşcat. Ceea ce contează este tinereţea lor şi idealurile – libertate, o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor.
În dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, Alba Iulia era un oraş liber, iar Mihai Babiţchi liderul revoluţiei de la Alba Iulia. O zi mai târziu, pe 23 decembrie 1989, elicopterul IAR 330 cu nr. 72, a căzut lângă Alba Iulia, iar echipajul a decedat. La bord se aflau generalii Nuţă si Mihalea.
După 20 de ani, pe 21 decembrie 2009, Mihai Babiţchi lansa volumul “Revoltă în labirint. Decembrie ‘89” în care spunea că: „Revoluţia din Decembrie 1989 a fost pentru România la fel de importantă ca şi Marea Unire din 1918. Pentru că dacă Unirea a însemnat reîntregirea neamului românesc, Revoluţia a însemnat redobândirea demnităţii acestui neam. Iar în ambele momente istorice Alba Iulia s-a aflat în frunte”. Mi-am amintit toate aceste întâmplări astăzi, citind prin ziare articole despre comunism şi Revoluţia din 1989. Citind am rămas cu un gust amar. O mulţime de nostalgici ai comunismului acuza tinerii care au ieşit pe străzi în 1989 de situaţia actuală a României. Mi-am amintit de acuzaţiile din 6 decembrie 2009, după alegerile prezidenţiale, în care diaspora era vinovată că a ieşit preşedinte Băsescu şi ei voiau să iasă Geoană. Nostalgici de toate vârstele care au trăit acele decenii de “împliniri măreţe” plâng după Ceauşescu? E absurd! Singura lor scuză plauzibilă ar putea fi o boală psihică – amnezie, Alzheimer ş.a.m.d. Măi fraţilor ce-i cu voi? V-aţi pierdut minţile? Coborâţi pe pământ! Sunteţi nomenclaturişti sau sunteţi prea tineri şi nu ştiţi despre ce vorbiţi? În urmă cu 20 de ani, pe 6 decembrie 1989 studenţii din Iaşi au fost urcaţi în mijloace de transport de securişti şi scoşi afară din oraş ca să nu facă revoluţie. Pe 14 decembrie 1989 securiştii au arestat muncitori la Fortus Iaşi ca să nu facă revoluţie. Pe 16 – 17 decembrie 1989 securiştii au împuşcat oameni pe străzi în Timişoara. Pe 18 – 21 decembrie 1989 securiştii au omorât oameni la Cluj-Napoca, Arad, Sibiu, Alba Iulia etc.
Ştiţi ce am simţit eu când s-a tras în fraţii noştri pe străzi? Ură! Am dorit moartea lui Ceauşescu în acele zile, pentru că securiştii lui omorau pe fraţii mei timişorenii. L-am urât pe Ceauşescu pentru că a tras în fraţii mei din CLUJ, SIBIU, ARAD şi BUCUREŞTI! Îl urăsc pe Ceauşescu la fel de mult şi astăzi, după 20 de ani şi mă bucur că a murit. Regret că nu au fost împuşcaţi toţi nomenclaturiştii odată cu el! Iar cei care iubesc aşa de mult comunismul să plece in Coreea de Nord împreună cu toate mironosiţele care îşi fac procese de conştiinţă pentru că a fost omorât Ceauşescu în ziua de Crăciun.
Ceauseşcu a murit de Crăciun pentru că l-a bătut Dumnezeu! Iar Dumnezeu l-a bătut pentru că era ateu, pentru că a înfometat şi a adus în pragul disperării 23 de milioane de români. Pe 25 decembrie 1989 toată lumea dorea să moară Ceauşescu şi vedeau în moartea lui căderea comunismului. Şi eu îi doream moartea deşi aveam doar 19 ani. De ce? Iată de ce:
1. Pentru că veneam de la scoală şi nu aveam apă sa mă spăl.
2. Pentru că circulam cu un tren accelerat care se numea „Foamea” în care stăteam în picioare, în mizerie şi în frig, iar când ajungeam la cămin nu aveam apă să mă spăl, caloriferele erau reci şi curentul electric întrerupt.
3. Pentru că dormeam în trening sub plapumă din octombrie până în aprilie ca să nu mor de frig.
4. Pentru că port ochelari de la atâta citit şi învăţat la lumânare.
5. Pentru că Moş Crăciun era interzis de comunişti.
6. Pentru că venea doar Mos Gerilă căruia trebuia să-i spunem poezii patriotice. Acesta este motivul principal pentru care Ceauşescu a murit de Crăciun!
7. Pentru că de Crăciun nu aveam portocale şi Pepsi, decât dacă tata reuşea să le procure prin luptă corp la corp la cofetărie.
8. Pentru că înainte de Crăciun stăteam nopţi întregi la coadă la lapte, la unt, la zahăr, faină, ouă şi carne.
9. Pentru că aveam doar 7 ani când mama mă trezea la 5 în fiecare dimineaţă ca să stăm la coadă la 2 litri de lapte, pentru că altfel fratele meu nou născut nu avea lapte destul peste zi.
10. Pentru că priveam copiii activiştilor de partid care aveau lăzi întregi cu bunătăţuri de Crăciun.
11. Pentru că nu aveam voie să văd filme la video şi să ascult muzică străină la radio.
12. Pentru că aveam program la TV doar 2 ore pe zi, 15 minute desene animate şi în rest telejurnale şi discursuri cu şi despre Ceauşescu.
13. Pentru că vedeam doar filme indiene şi muzicaluri americane.
14. Pentru că bunicilor mei le-au luat casele, caii, vitele şi pământurile şi au suferit enorm.
15. Pentru că tatăl meu a fost dat afară din şcoală pe motiv că nu avea „origine sănătoasă”.
16. Pentru că mama mea s-a înscris cu sila in PCR ca să aibă acces o dată/lună (cu ocazia şedinţei) la cantina privilegiaţilor, să cumpere ceva de mâncare.
17. Pentru că Ion Iliescu, linia a doua comunistă, ne-a spus la TV, pe 22 decembrie 1989, că: “scăpăm de cei care au întinat idealurile comunismului într-o încercare eşuată de a păstra un comunism luminos”. Şi a ţinut-o aşa cu Perestroika până în 1996.
Prin ieşirea în stradă a românilor şi repudierea comunismului, s-a ajuns unde suntem astăzi. Datorită guvernărilor pseudo-comuniste din perioada 1990- 1996, eşalonul doi neo-comunist s-a îmbuibat, şi a format o castă politico-economico-financiară numită generic „baroni locali” sau „moguli”. Înţelegeţi odată pentru totdeauna că Ceauşescu a murit de Crăciun pentru că l-a bătut Dumnezeu. Înţelegeţi odată pentru totdeauna că românii au plecat din ţară din cauza neocomuniştilor, grupaţi în jurul PSD, care au preluat puterea în 1989 şi că diaspora nu va vota niciodată comunişti.
Acum suntem liberi. Putem comunica între noi şi ne putem certa ca proştii.
Ceauşescu trebuia să moară de Crăciun. Am un singur regret – trebuia să moară în chinuri groaznice toată burghezia roşie din România odată cu el… pentru că a tras în fraţii noştri la Timişoara, la Cluj, la Sibiu, la Arad, la Alba Iulia, la Bucureşti. Comuniştii trebuie să moară.
