Dupa trei ani şi jumătate, România mi s-a părut ciudată, dar nu numai în sensul rău ci şi cu părţi bune. Am ajuns la Bucureşti într-o seară friguroasă de vineri, iar primul impact a fost cu preţurile foarte mari (comparabile cu cele din America) dintr-un supermarket, care era parcă o adunătură de produse aruncate de-a valma şi de oameni care nu ştiau să conducă cărucioarele pentru alimente. Am stat o noapte în Bucureşti iar a doua zi am plecat cu o maşină pe Valea Oltului spre Câmpia Turzii unde locuieşte mama mea. În drum mi-a rămas întipărit în memorie fumul mare şi gros (ca un orizont) de la un combinat din apropiere de Ploieşti. Dar această imagine s-a pierdut repede în faţa munţiilor noştri frumoşi care mi-au trezit amintiri plăcute. Acasă la mama, revederea cu cei dragi a fost emoţionantă şi de neuitat, iar mâncarea de acasă aş lua-o cu mine oriunbde m-aş pierde în această lume. Dacă aş avea puteri supranaturale aş aduce cu mine aici în America toată bucătăria românească. În Cluj, oraşul studenţiei mele, am ajuns după două zile, iar băncuţele şi stâlpii tricolori mi-au sărit în ochi chiar de la intrarea în oraş. Clujul a rămas tot aşa de frumos precum îl ştiam, iar oamenii mergeau pe stradă şi zâmbeau. Am văzut persoane care nu păreau să aibă grija zilei de mâine. Dar am văzut şi foarte mulţi cerşetori şi ţigani care stricau parcă toată imaginea occidentală a Clujului. Dar am încercat să trec cu vederea, gândindu-mă că mă găsesc în Romania mea după atâţea ani buni. Am revăzut prieteni şi foşti colegi, am colindat pe străzi, am văzut clădiri care-mi trezeau amintiri, şcolile mele, baruri noi ticsite cu studenţi şi tineret şi multe altele care sunt greu de deschis în câteva cuvinte. Întoarcerea în America am regretat-o din mai multe privinţe. Mi-am lăsat din nou familia în urmă şi faptul că nu voi fi acolo cu cei dragi alături cu ocazia sărbătorilor de iarnă m-a făcut trist. Dar eram conştient pe drumul la întoarcere de faptul că de acum înainte nu vor mai trece trei ani şi jumătate până voi merge iarăşi acasă la mama mea. Şi acest lucru m-a făcut să zâmbesc.
