„…mai multe familii din Banat sosirã la Bucuresti pentru a cere pãmânturi în Dobrogea, cã aceste pãmânturi li s-au refuzat si sãrmanii emigranti s-au întors în Banat, ducându-si mortii în spinare. Ministrul de interne al Ungariei trimite o circularã românilor din Crisana, Maramures, Banat, Transilvania, în care atrage atentia asupra faptului cã ministrul de externe al României „nu permite nicidecum colonizarea strãinilor în Dobrogea”. A strãinilor, deci. Asadar, I. Brãtianu ar fi zis: „Ar dori de Lahovari sã populeze Dobrogea cu strãini de origine românã”. Rãspunde poetul: „…contradictio in adjecto”.
Asta se întâmpla în contextul în care nu existau criterii de extrãdare între Austria si România, nici pentru dezertori. „Propunerea noastrã de a nu se anexa Dobrogea fãrã consimtãmântul populatiunilor…” Din pãcate, se „…va umple provincia cu ciracii…cu netrebnicii care nu se pot îmbogãti decât pe spinarea si în paguba statului român (…) a se consulta populatia si a se vedea în ce conditii voieste sã se tinã de statul român. Sã fie o învoialã, nu o cucerire.
Departe de a voi sã deznationalizãm…sã nu repetãm noi, popor mic si necuceritor, nedreptãtile ce se fac nationalitãtii noastre chiar în tãrile vecine, sã nu impunem nimãnui limba si institutiile noastre. Nu existã o Românie transdanubianã, ci o provincie populatã în mare parte cu elemente strãine cari, alipite de tara noastrã trebuie sã se simtã în patria lor strãveche, nesupãrati întru ale religiei, limbei, dreptului. A face însã din Dobrogea o colonie de netrebnici, în care sã trimitem o pletorã de functionari fãrã stiintã de carte si lipsiti de omenie, precum umplusem Basarabia cu tot ce avea România mai inept si mai corupt, ar fi un dezastru…Administratia din România e tot ce se poate mai rãu pe pãmânt. Voim s-o dãm si acelei provincii? Voim sã sãrãceascã populatia de acolo precum cea din România? (…) Toate puterile apusene stiu cã posedãm deja înãuntrul nostru veninul descompunerii sociale. Ce îi pasã Europei de o tarã cãzutã în asemenea stare?”…
