Apăsă un simplu buton și întreg canalul de înregistrări video se șterse într-o clipă. În mai puțin de o secundă se topiră în neant sute de ore de muncă desfășurate pe parcursul ultimilor cinci ani. Artistul își șterse broboane mari de transpirație de pe față. Emoția îl copleși. Toate creațiile sale audiovizuale dispărură fără urmă în abisul cosmic al nimicului. Privea ecranul gol și nu îi venea să creadă cât de ușor i-a fost să apese pe acel fatidic buton, deși în trecut își dorise nespus de mult să ajungă cunoscut prin intermediul înregistrărilor sale.
Cu tenacitate, studiase cele mai moderne manuale de înregistrare și prelucrare a imaginilor. Citise mii de pagini din lucrări de specialitate privind producția video. Alte sute de ore le dedicase însușirii metodelor de captare și menținere a atenției publicului. Cu mult sârg, realizase nenumărate clipuri pe care le răspândise cu generozitate pe cd-uri, dvd-uri și direct pe Internet. Credea că va schimba lumea sau cel puțin, o parte a ei, că va aduce bucuria și pacea în sufletele oamenilor.
Dar acum totul dispăruse și straniu, nu îi părea rău. Dimpotrivă, un sentiment de eliberare îi străbătu sufletul, similar celui trăit la încheierea liceului. Încă o etapă fusese depășită în straniul joc al iluziei. Își aduse aminte de clipele când pășise afară din incinta campusului în care îi rămase prizonieră adolescența. Emoția i-a fost atât de puternică, încât până și lacrimile i-au înghețat în ochii săi întunecați de revoltă și neputință.
La acea dată eliberarea de o perioadă în care fusese supus unor privațiuni fără sens, conferea un nou sens vieții sale. Schilodit sentimental în cei patru ani de internat cazon, totuși, ieșise învingător, fiindcă ființa sa interioară îi devenise mai oțelită ca niciodată. Dobândise acel straniu curaj de a-și privi fără ocoliș temerile și de a nu fugi din calea lor.
Așa era și în clipa de față. Ani de zile trudise în promovarea unui ideal, pe care ulterior descoperise că nimeni nu îl împărtășea. Zile și nopți gândise și visase la un orizont luminos, pe care mai târziu își dădu seama că nimeni nu și-l dorea. Zădărnicia efortului depus îl îngenunchease în repetate rânduri până când realiză că de fapt, se afla într-un alt gen de spațiu al însingurării, asemănător celui din timpul adolescenței.
Se întoarse către ecranul strălucitor al calculatorului și privi din nou confirmarea ștergerii cu bucuria lucrului bine făcut și încheiat cu succes. Răsplata consta în munca depusă prin care învățase răbdarea și perseverența. Lupta cu anonimatul îl călise. Ignorarea publicului îl transformase într-un artist care nu mai privea decât la propria sa creație.
Își aduse aminte de sutele de articole pe care le alcătuise și le dăduse drumul pe apele tulburi ale Internetului. Ele completaseră partea audiovizuală, dar în timp se dovediseră mai eficiente în captarea interesului publicului cititor. Fiindcă scrisul diferea radical de vorbitul în fața unei camere de luat vederi sau a unui reportofon. Așezarea ordonată a cuvintelor pe portativul hârtiei sau al documentului electronic genera o reflexivitate similară privitului în oglindă, când aveai impresia că persoana ți se dedubla între un original și o copie.
Deschise un nou document și începu să scrie în timp ce privea prin fereastra larg deschisă din dreapta sa. Observă albastrul infinit al cerului brăzdat de formele pufoase ale norilor și zâmbi. Sosise clipa unui nou început. Urma să pășească într-o altă lume, populată de litere, cuvinte și simboluri. Cutele feței i se neteziră imediat. Bucuria luă locul întristării. Emoția deveni luminoasă dobândind culori de curcubeu.
Nu știa exact titlul povestirii pe care o alcătuia, dar era convins că el va veni undeva, spre final. Se lăsă în brațele inspirației, care îl călăuzi pas cu pas printr-o pădure deasă formată din propoziții, fraze și paragrafe. Universul se rotea cu repeziciune în jurul său născocind forme și înțelesuri noi. Povestirea dobândea cu repeziciune dimensiuni nebănuite.
Cuvântul scris se rostogolea pe suprafața documentului electronic înlănțuind efemerul în tiparul eternității. Amintiri felurite veneau dinspre copilărie, adolescență și tinerețe pentru a se uni cu impresii ale prezentului și proiecții ale viitorului. Abstractul devenea concret dobândind culoare, sunet, gust, miros și formă.
În imaginație vedea mii de cititori stând în fața calculatorului sau cu telefonul mobil în mână citind gândurile pe care el le răspândea pe suprafața imaculată a ecranelor electronice. Un elan neștiut de multă vreme îi veni în ajutor pe măsură ce se apropia de apogeul povestirii. Personajele dobândeau contururi clare mișcându-se cu vigoare și energie. Tastele calculatorului se auzeau ascuțit pe măsură ce rupeau tăcerea încăperii. Doar ele mai vorbeau deslușit sub formă de sunete ce mimau cuvintele proaspăt scrise.
Glasul lor se înălța ca un discurs bine alcătuit, ce se întrețesea muzical cu zgomotul străzii și uruitul ascensorului aflat nu departe de camera în care se afla artistul. Prin tonalități ce alternau ca intensitate, zgomotul clapelor atinse de către degetele nerăbdătoare ale artistului îmbogățea atmosfera ce îl înconjura cu blândețe din toate părțile.
Emoția îl copleși iarăși. Lacrimi îi apărură în colțurile ochilor, dar imediat înghețară sub intensitatea sentimentului aflat în adâncul sufletului. Cuvinte translatate în limbajul calculatorului se întorceau către autor cizelând înțelesuri noi din exprimări străvechi, uitate de generația prezentă. Dinamica schimbului de idei dintre artist și propria sa creație continua asemenea unui joc în care fiecare parte încerca să nu se lase mai prejos. Acest lucru îl bucura, fiindcă avea în față un partener care îi răspundea prin ecouri profunde la propriile sale cuvinte.
Oglinda exprimărilor încifrate prin litere reda fidel starea sa de spirit și dorința pe care o avea de a schimba cursul lucrurilor. De data aceasta știa că avea să reușească. Lumea scrisului îl primea cu generozitate pe artist dezvăluindu-i fațetele nebănuite ale realului și imaginarului. Emoția primordială a nașterii pe un nou tărâm îi reveni din memoria sufletului. Lacrimile stăteau să înceapă, dar se opriră imediat sub intensitatea extremă a surprizei că în față avea larg desfășurat spre nesfârșit orizontul nemărginit al bucuriei. Și atunci, titlul povestirii veni de la sine asemenea unei trăiri extreme ce topea treptat, dar sigur, gheața întunecată a nefericirii.
Octavian Lupu
București
09 iunie 2016
