O impresie personală după o analiză şi a structurii dominante în spaţiul ansamblului social vest-european e legată de omniprezenţa regulilor şi de absurditatea cu care uneori acestea sunt urmate. Lăsind la o parte chestiunea utilităţii şi necesităţii regulilor în grupul social, există un aspect oarecum îngrijorător, generat de obe­dienţa totală a individului, care de cele mai multe ori îşi lasă voluntar anulată interpretarea proprie a acestora acolo unde este cazul. Se anulează astfel un criteriu foarte important în definirea specificului individual, categoricul supremaţiei regulilor scrise devine un factor important în intimidarea şi îngrădirea personalului.
Se produce astfel o in-construcţie a perso­nalităţii, ea însăşi o variabilă atât de relativă şi indefinită ca formă încât se duce pe sine la crearea unui nivel la scară micro comportamental-locativă, dobândind accente hibride între o realitate de tipul ‘fratelui mai mare’ generalizată ce domină mediul exterior şi una personală, umbrită în dezvoltarea ei de prima, crescută într-o seră personalizată în care frustrările, nesiguranţa caracterului, indecizia apar în clipa în care liniile trasate în mediul-guvernant devin întrerupte. Fenomenul poate apărea deseori, în esenţa regulilor desemnate să ţină comportamentul social în mişcare fiind supuse inevitabil factorului inedit. Individul devine astfel incapabil de reacţie, din cauza atrofierii propriului sistem decizional care devine din nou competetnt în momentul branşării sau al continuării liniei regulative.