Un aspect aparte din experienţa vestică îl constituie cei ce social se încadrează în grupul tinerilor, al celor care vor dicta în viitorul evoluţionar al societăţii traiectoria acesteia sau al celor care în perioada lor prezentă dictează elementele ei rebele. De multe ori, în confruntările conversaţionale cu membri ai grupurilor de anarhişti, punkeri, new-age orice denumire vă convine, m-am pomenit încercat de o abordare, involuntar aproape, dispreţuitoare în majoritatea contactelor. Nu e vorba de o desconsiderare pe bază estetică, lingvistică, manierală, ci de una care are la bază faptul că pestriţimea lor exterioară o descoperi la baza formării conceptelor care îi guvernează.
Era limpede, în majoritatea cazurilor că mulţi erau conduşi de o superficialitate în atitudinea lor rebelă care nu avea nici măcar o urmă firavă de bagaj argumentativ. Protestau prin felul lor de a fi, dispreţuitor, laliu, bolnăvicios, stins, împotriva aşa-zisei societăţi democratice care încă le îngrădeşte libertatea de exprimare şi drepturile, impunând diverse restricţii: dreptul de a purta măşti la demonstraţii, nelegalizarea drogurilor pentru reducerea criminalităţii, refuzul guvernelor de a desfiinţa penitenciarele etc. Dincolo de circumstanţele atenuante pe care am încercat să le găsesc, mi-am dat seama că foarte multe din aceste mişcări vin în mare parte din lipsa acută de probleme în ceea ce-I priveşte. Problemele existenţiale, de supravieţuire, de adaptare socială cruntă existente în estul Europei printre aceeaşi grupă socială, sunt practic inexistente aici. Rezultatul este o goană disperată după o cauză care sfârşeşte de multe ori în apropierea ridicolului pentru un est-european, handicapat în a înţelege că anumite elemente care nu prezintă o importanţă accentuată sau pur şi simplu nu există în ierarhia sistemului de valori pe care şi-l asumă, în altă societate sunt ridicate la gradul de ideologii. Şi nu de oricine, ci de grupurile rebele de tineri, cei care de regulă produc revoluţiile în mentalitate, oridine socială, etc.
E firesc pe de-o parte, o vorbă de luarea în considerare a unui mediu nou şi de înţelegerea lui, nu neapărat şi de acceptarea lui. Însă ce atârnă undeva la limita verdictului e paradoxul punctului unde mult-râvnitul regim occidental devine auto-inflictiv pe planul dezvoltării personalităţii actorului social.
