Manuind cu succes mai toate genurile literare, scriitorul clujean Ion Constantinescu a abordat de-a lungul anilor de la proza satirica, teatru, interviu, reportaj, pîna la epigrama.
Tot dumnealui ii datorez lansarea mea in presa clujeana acum mai bine de 12 ani.
Epigramele care urmeaza fac parte din volumul “Intepaturi neletale” aparute in 2008 la editura Politera din Cluj Napoca.
Profesorului univ. ajuns cam repede în vârful piramidei profesionale
Unii cred că nu-i decât făcătură,
Alţii că aţi fi mers pe scurtătură
Motivul? Altă cale ei nicicum nu văd,
De-a deveni profesor într-un timp record.
Unui chirurg eminent
Când gangsterii la cuţit fac apel,
Totul se transformă-n cumplit măcel;
Dumneavoastră, totuşi, cum procedaţi
De apelând la cuţit, vindecaţi?
Politicianului de duzină
Pentru că la nimic nu s-a priceput,
Cu tupeu în politică s-a vârât;
Şi de-atunci, de necrezut, fârtate,
Se crede specialist în toate.
Parvenitul
Vrut-a, însă vrut-a-n zadar,
Dumnealui s-ajungă primar;
Deşi cu multă-ardoare a vrut,
Electoratul n-a cam priceput.
Prostituata către parlamentar
Recunosc, şi nu doar ca să bravez,
Aveţi dreptate, mă prostituez;
Dar şi dumneavoastră când la ordin votaţi,
La fel ca mine vă prostituaţi.
Bogatului plin de sine
E arhicunoscut sloganul:
Că omu-i cel ce face banul;
Doar tu ce pari acuma coborât din pom,
Eşti ferm convins că banul îl face pe om.