Premiati_MAC2Miercuri, 30 iunie, în cadrul Galei Anuale organizată de Mișcarea de Artă Contemporană din Portugalia, a avut loc, la Lisabona, decernarea Premiilor MAC 2010, aflate la cea de a XVI-a Ediție.

Mișcarea de Artă Contemporană a acordat Premiul pentru Cultură Spațiului Niram din Madrid, înființat de artistul plastic român Romeo Niram. Directorul MAC, criticul de arta Alvaro Lobato de Faria, a declarat: “Espacio Niram este un fenomen unic în Peninsula Iberica, nu numai în Spania. Acordăm acest trofeu unui Spațiu inedit, cu adevărat multicultural, pentru eforturile uriașe depuse pentru promovarea valorilor artistice din Europa. Este o mare onoare și o mare bucurie să regăsim printre artiștii și evenimentele desfășurate în Espacio Niram, în inima Madridului, arta portugheză. Fie prin expoziții, cafenele literare, dezbateri, cultura portugheză a fost mereu prezentă la Madrid și acest lucru trebuie încurajat. Sper ca în viitorul apropiat cele două țări să devină mai aproape cultural și artistic și recunoaștem astăzi contribuția adusă de Espacio Niram pentru promovarea artei portugheze în Spania.” Aflat la Lisabona, Romeo Niram a declarat: “Portugalia este țara unde am început să mă prezint publicului și unde am locuit mai mulți ani. Faptul că astăzi la, Madrid, continuăm să prezentăm arta portugheză este o urmare firească a afinității care s-a născut în urmă cu mulți ani și care nu poate fi uitată. Portugalia a dat scriitori și artiști de nivel mondial și este o onoare pentru noi să îi putem prezenta publicului din Espacio Niram”.

Printre revistele și televiziunile portugheze premiate, s-a numarat și revista spaniolă Madrid en Marco, înființată de scriitorul Héctor Martínez Sanz care a subliniat: “Portugalia este țara cea mai aproape de noi și, poate de aceea, cea mai necunoscută. Cred că este datoria noastra comună, atât a spaniolilor cât și a portughezilor să ne putem apropia și cultural, nu numai geografic, într-un adevarat spirit comun, iberic. Revista Madrid en Maco este un spațiu deschis tuturor artiștilor și scriitorilor, publicând în special despre arta și literatura spaniolă, portugheză  și românească.”

 

Premiul pentru Critică dedicat lui Mircea Eliade

Premiul Special pentru Critică a revenit jurnalistului român Fabianni Belemuski, directorul revistei Niram Art. Licențiat în Științele Comunicării la prestigioasa Universitate Complutense din Madrid, Fabianni Belemuski, autorul a numeroase studii, articole, eseuri, și-a făcut recent debutul literar. Cartea de debut  “Jurnalul Capitanului Nwo Sékke și alte povestiri” reunește o serie de nuvele și a fost lansată la Centrul Cultural Militar din Madrid. Belemuski este inițiatorul a numeroase proiecte studențești de artă și literatura și fondatorul revistei “Caiete Literare din Madrid”. “Am cunoscut Portugalia mai întâi din “Jurnalul Portughez” al lui Mircea Eliade și de abia acum am ajuns să o vizitez, mergând pe urmele lui Eliade, la Cascais, la Lisabona… Dedic acest premiu primit de la Mișcarea de Artă Contemporană lui Mircea Eliade, cel care mi-a trezit interesul pentru această țară” a declarat Fabianni Belemuski.

Marele Premiu pentru Jurnalism a revenit Agenției de Relatii Publice din domeniul cultural și artistic  Defeses Fine Arts din Madrid, pentru inovație în comunicare. Alvaro Lobato de Faria, directorul MAC a declarat: “Defeses Fine Arts este foarte greu de catalogat deoarece a inventat un limbaj singular. Am putea vorbi despre promovarea în mass-media, despre sprijinirea tinerilor artiști, despre articolele de critică de artă și traducerile în mai multe limbi, despre organizarea de evenimente culturale, creare de site-uri web și filme de promovare  și tot nu am putea cuprinde tot ce realizează această agenție. Depășind cu mult ceea ce întelegem prin PR, Defeses Fine Arts a stabilit clar un singur lucru: nu există limite în afară de cele impuse de imaginația directoarei, jurnalista Eva Defeses, când este vorba de  promovarea valorilor culturale și artistice.”

Joao Paulo Sacadura, cunoscut om de televiziune din Portugalia și realizatorul emisiunii de artă “Cartaz das artes” a felicitat în mod special agenția Defeses Fine Arts: “lucrând în televiziune, știu cât de greu este să realizezi ceva în domeniul cultural. Agenția Defeses Fine Arts reușește să ducă la capăt o serie de lucrări și proiecte care cer foartă multă muncă și să ofere mereu, în mai multe limbi, cele mai noi informații culturale și știri video.”

In cadrul Festivității, au fost premiați numeroși artiști, jurnaliști, promotori culturali, critici de artă, oameni de televiziune din Portugalia.

 

http://www.defesesfinearts.com