Eugen Jebeleanu s-a născut la 24 aprilie 1911, în localitatea Câmpina ,judeţul Prahova.
A absolvit liceul la Brașov şi Facultatea de Drept la București. A debutat în 1927 cu poezii la revista “Viața literară”, condusă de I. Valerian. În anii ’30, a lucrat ca jurnalist în presa bucureșteană de stânga. Poet ermetic în perioada interbelică, realist socialist în perioada proletcultistă. El, poetul ” Armei secrete”, a publicat ca ziarist, în 1936, reportajul” Impresii” de la un proces, unde se afla ca inculpat şi Ceauşescu.
Procesele numeroase intentate comunistilor în 1936 sunt efectul confruntării din scena politică românească a celor două extreme ale stângii şi dreptei sale – comuniştii şi legionarii.Aceasta este atmosfera fierbinte în care se derulează procesele anticomuniste ale anului 1936. În anii puterii lui Ceauşescu, singurul proces despre care se va vorbi cu amănunte va fi cel de la Braşov, proces datorită căruia tânărul Ceauşescu debutează ca personaj de presă.Acuzaţiile care i se aduc lui Ceauşescu sunt “deţinere de mijloace de provocaţiune la comiterea de infracţiuni calificate, crime sau delicte; participarea la asociaţiuni secrete”. Momentul atrage atentia presei. Iar Eugen Jebeleanu îi consacră în “Cuvantul liber”, din 16 iunie 1936, un articol în care Nicolae Ceauşescu este prezentat elogios ca tânăr antifascist răzvrătit. “Ceauşescu are 19 ani (neîmpliniţi) şi este cizmar, scrie gazetarul”……..”Ceausescu e un copil. Dar un copil cu o inteligenţă de o maturitate surprinzătoare. E scund, slab, cu ochii mici şi vioi, două boabe de piper. Vorbeşte limpede, puţin prea repede, parcă voind să spună deodată tot ce ştie. Are nouasprezece ani, dar a văzut şi a păţit ca pentru nouazeci.
Bătaie? Ho-ho, şi încă cum!
Jandarmii nu se joacă.
Va trece vara, va veni toamna şi îl va prinde şi lapoviţa. Ceauşescu cu cei 19 ani ai săi, nu le va putea simţi şi nu le va vedea, ca altadată, la el, la ţară.”
După venirea comuniştilor la putere, Eugen Jebeleanu nu a mai scris niciodată despre Ceauşescu. A contat însă ca unul dintre cele mai influente personaje din breasla scriitorilor. Dupa zvonurile vremii, invitat să colaboreze la un “volum omagial”, Jebeleanu şi-ar fi motivat refuzul astfel: “Eu am scris despre el pe vremea cand nu scria nimeni, acum scriţti voi…”.
Voce profund originală în literatura română, devine cunoscut pe plan internațional odată cu aparitia volumului “Surâsul Hiroshimei”, poem tradus în numeroase limbi, recitat ori cântat și acum în amfiteatrele din America Latină și Europa.
Laureat al premiului de poezie “Etna Taormina” din Italia (1971) și al premiului Herder din Austria (1973). Membru corespondent al Academiei Române în 1955, membru titular din 1974. Poemele sale continuă să fie traduse și publicate, mai ales în SUA și America Latină, dar și în Republica Moldova. Ceva mai puțin în România. Acum, când s-a împlinit un veac de la naşterea lui Eugen Jebeleanu, merită spuse câteva lucruri despre poezia lui, care rezistă măcar sub puterea amintirii.
Eugen Jebeleanu (1911-1991) a fost un poet antifascist, un om de stânga, un intelectual care a făcut multe compromisuri în epoca stalinismului dezlăţuit, a regretat amarnic anii orbirii, a ştiut să renască, printr-o chinuitoare alchimie a expiaţiunii, drept un poet autentic, confirmând aşteptările lui E. Lovinescu din anii ´30. A susţinut de altfel eforturile Ilenei Vrancea, ale lui E. Simion şi ale lui Ion Negoiţescu de reabilitare a lui Eugen Lovinescu, în pofida opoziţiei vechilor şi noilor jandarmi ideologici. La un ceas când părea să fie condamnat la anacronism, să lase în urmă doar amintirea unuia dintre arhitecţii utopiei, preoţii a ceea ce Eugen Negrici a deconstruit exemplar ca religie politică a comunismului românesc (precum Mihai Beniuc, Marcel Breslaşu, Veronica Porumbacu ori Cicerone Theodorescu), Jebeleanu a scris poemele sale cele mai tulburătoare, cele mai durabile şi cele mai oneste. Unele dintre acestearăscumpără erorile anilor ´50 şi vor rămâne printre cele mai curate şi nobile poeme ale literaturii româneşti din ultimele decenii ale tragicului secol al XX-lea.
