Recent, buna mea prietenă Lena Åkerlund din Stockholm, devotată prietenă a poporului român, mi-a semnalat apariţia, în ziarul suedez Svenska Daglbadet din 6 octombrie 2011, a unui articol, semnat de MICHEL EKMAN şi consacrat apariţiei unei antologii colective a unor poeţi români, intitulată De n-ar trebui să vorbesc acum cuiva, precum şi a unui volum cu titlul Kontinuum, al Ninei Cassian[1], ambele în suedeză, în traducerea lui Inger Johansson, Dan Shafran şi a altor traducători. Volumul Ninei Cassian a fost tradus integral de Dan Shafran şi are 77 de pagini. Ambele volume îi au ca editori pe Eva Leonte şi Dan Shafran şi au apărut la editura Tranan.

Articolul se intitulează “Ţara poetului într-un portret complet – România”

Încă de la început, autorul suedez remarcă marea diversitate de vârstă a poeţilor români cuprinşi în antologie. El mai subliniază că: “Una din cele mai cunoscute este Nina Cassian, care apare simultan cu un volum propriu în suedeză”.

Apoi autorul mai precizează:

“Surprinzător, mulţi poeţi români au fost traduşi în suedeză în ultimele decenii. Totuşi culegerile de poezii ar putea să nu fie uşor accesibile, fiind publicate de edituri mici şi uneori cu o existenţă efemeră. Totuşi acum avem ocazia de a cunoaşte poezia română contemporană datorită excelentei antologii ” De n-ar trebui să vorbesc acum cuiva. 27 de poeţi din România”, care a apărut cu sprijinul Institutului cultural român din Stockholm şi al editurii Tranan.

Cartea este rezultatul a două proiecte literare, pe de o parte a auditoriului de poezie, unde poeţii mai cunoscuţi sunt traduşi în limba suedeză de traducători profesionişti, iar pe de alta atelierele literare unde peţii români şi suedezi se traduc reciproc prin intermediul limbii engleze.

Rezultat este unul deosebit, fapt pe care nu-l poate contesta nimeni. Cea mai în vârstă poetă, Nina Cassian, s-a născut în 1924, iar cel mai tânăr, Claudiu Komartin, în anul 1983. Asta asigură lucrării o structură foarte eterogenă în care fiecare îşi poate găsi proprii poeţi favoriţi.

Pe de altă parte e imposibil să generalizăm cu privire la poeziile din carte, cu excepţia faptului, deloc surprinzător, unei anumite mişcări peste timp în raport cu formele fragmentare şi subversive sau cu referinţele culturale mai cunoscute. Totuşi, condiţiile dure specifice societăţii româneşti ies în evidenţă din fundal.

Cu toate acestea, lipsesc referirile politice directe – ori ele sunt imposibil de detectat sau interpretat de cititorul neavizat. Majoritatea poeţilor sunt cu deschidere spre valorile internaţionale, potrivit bunei tradiţii a poeziei româneşti. Ei sunt azi activi ca traducători şi ziarişti la publicaţii de cultură, iar mulţi dintre cei cuprinşi în această carte, au emigrat şi au continuat să scrie, dar în cea mai mare parte doar în limba engleză.

Printre poeţii mai tineri se poate eventual observa un ego-centrism sporit, chiar dacă cu mijloace de autoironie şi auto-persiflare. Eşti tentat să oferi cu totul dezinteresat poeţilor tineri de zi trei sfaturi, fie că sunt români sau nu: nu scrieţi despre felul în care vă regăsiţi numele pe google, nu permiteţi ca numele voastre să apară în poemele scrise şi evitaţi să scrieţi despre felul în care consumaţi alcool. Dar vă puteţi, totuşi, bucura în ceea ce priveşte modul în care Ioana Nicolaie (născută în 1974) construieşte un poem imaginativ dar şi grav dintr-o experienţă foarte comună, starea proprie de graviditate.

Printre favoritele mele sun poemele grave, existenţiale, chiar dacă mai sumbre, semnte de Ileana Mălăncioiu (născută în 1940), poemele senzuale, clare sub aspect vizual de Daniela Crăsnaru (născută în 1950) şi “anti poemele” flecare, uşurele ale marelui romancier Mircea Cărtărescu (născut în 1956).

Una din piesele esenţiale ale antologiei de faţă este, după cum am deja menţionat, Nina Cassian, deoarece simultan s-a publicat şi o culegere separată de poezii ale acesteia. Cassian aparţine celor mai cunoscuţi creatori români[2]. Ea  fost prezetată acum câţiva ani publicului suedez cu o culegere inedită, în tip ce volumul “Kontinuum” publicat acum se bazează pe o culegere în engleză din anul 2008. Casian, cea de peste 85 de ani locuieşte de 25 de ani la New York. În poemele ei este o încăierare constantă între viaţă şi moarte.

O temă frecvent prezentă este iubirea în raport cu amintirea şi îmbătrânirea fizică. Mişările trupului şi sufletului se estompează în natura înconjurătoare, aşa cum e ea descrisă metaforic în poezia  “Ianuarie”.

Sărută-mă, iubito,

buzele tale în ale mele.

Sub îndepărtatele stele

se pare că ninge.

Luna ţine discursuri caste

în piaţa publică.

Braţele tale nu vor

să mă ţină strâns, ca să nu-mi fie frig …

Flacăra doarme în adâncul cremenei.

Ianuarie rămâne imobil.

Tot Lena Åkerlund îmi mai semnalează  un eveniment cultural, respectiv o seară literară, programată în data de 25 octombrie a.c.,  la Institutul Cultural Român din Stockholm. Iniţiatorii invită publicul interesat din capitala suedeză pentru a face cunoştinţă cu “Ţara fetelor[3]”. Evenimentul este consacrat, în principal, recentei apariţii a antologiei lirice iontitulată De n-ar trebui să vorbesc acum cuiva (editura Tranan), care cuprinde 27 poeţi români contemporani, în majoritatea lor femei. Institutul Cultural Român consacră întreaga seară cunoaşterii de către publicul suedez a peisajului liricii feminine a României de azi.

Din România vor participa efectiv poetele Rita Chirian, Denisa Comănescu şi Adela Greceanu, dar vor fi prezente, prin intermediul creaţiilor lor, şi  poetele Nina Cassian, Ana Blandiana, Daniela Crăsnaru şi Elena Vlădăreanu, ale căror poeme în suedeză vor fi prezentate publicului de Stina Ekblad şi Basia Frydman. Amfitrionul acestei seri literare este Jonas Ellerström – cunoscut poet, translator şi editor suedez.

De n-ar trebui să vorbesc acum cuiva s-a bucurat deja de o bună primire în presa suedeză, care a descris cartea ca fiind “magistrală”  (Michel Ekman în Svenska Dagbladet), “atent scrisă şi vie” (Thomas Kjellgren în Kristianstadsbladet) şi “o realizare excepţională unde s-a făcut totul – de la copertă la prefaţă – pentru a crea totalitatea şi contextul” (Athena Farrokhzad în Aftonbladet).

Organizatorii au anunţat că pot să participe la acestă seară de poezie românească toţi iubitorii de poezie, toţi cei care doresc să cunoască starea liricii feminine româneşti contemporane.

[1] Nina Cassian, în pofida procesului de năpârlire petrecut după 1989, rămâne, totuşi, pentru totdeauna, chiar dacă actualmene trăieşte a New York, unul din cele mai importante nume ale literaturii comuniste din România. În vreme ce mari personalităţi ale literaturii române, de incontestabil talent literar, dar şi cu merite excepţionale în domeniul academic, al filosofiei, culturii sau ştiinţei, au fost aruncate şi şi-au găsit sfârşitul în mod tragic în temniţele noului regim poltic, instaurat în România cu ajutorul forţelor armate sovietice şi al emisarilor lor autohtoni alogeni, personaje mediocre, asemenea Ninei Cassian, susţinătoare fără rezerve a ideologiei comuniste, au încercat să ocupe vidul cultural şi de gândire creat în cultura şi literatura română. Fără şanse de izbândă, însă. Este surprinzăor cum Institutul Cultural Român găseşte fonduri considerabile pentru astfel de opere şi autori, cu trecut comunist, dar nu şi pentru traducerea şi publicarea valorilor reprezentative, autentice ale literaturii şi culturii noastre naţionale. Lucrul este cu atât mai grav cu cât actualul şef al Statului Român, printr-o declaraţie în Parlament, a condamnat vehement comunismul. Iată, însă, că în schimb, Institutul Cultural Român nu doar că-i submineazăpe faţă declaraţiile, dar şi găseşte fonduri, de la bugetul de stat, pentru promovarea în lumea întreagă a imaginii unor fosile literare de sorginte comunistă. Cui servesc astfel de demersuri? Culturii româneşti în mai mică măsură, oricum.

[2] Pentru respectarea adevărului istoric, trebuie să arătăm că, dacă ave în vedere perioada realismului socialist, Nina Cassian este posibil a fi considerată unul din reprezentanţii de marcă ai acestuia. Dar nu doar pentru că atunci când a simţit că se apopia sfârşitul regimului comunist, pe care l-a susţinut nu doar prin scrisul ei, cu ajutorul unor forţe obscure a fost “salvată” şi dusă la New York, ar însemna un afront la adresa lteraturii române, inclusiv al celei feminine, caea să fie în continuare considerată un nume de referinţă al acesteia.

[3] Aluzie la titlul unui volum al poetei Maria Banuş.