Horatiu Malaele

Horatiu MalaeleÎn cadrul licitaţiei de primăvară, casa “Artmark” a prezentat în luna martie colecţia de grafică a actorului şi regizorului, Horaţiu Mălăele. “Este o invitaţie flatantă pentru mine” ne marturiseste marele actor “pentru că anturajul este extraordinar de emoţionant. Este foarte greu să expui o operă fie ea şi grafică lângă un ulei de Luchian. Deci sunt extraordinar de emoţionat şi flatat la această -să spun- a 46-a expoziţie.”

Vernisajul a fost urmat de lansarea volumului de eseuri a medicului şi colecţionarului de artă, Radu Călin Georgescu, intitulat “Scurtă hermeneutică a nodului în pictura românească”. Acesta ne-a declarat: “Când ai lângă tine o personalitate de talia lui Horaţiu Mălăele, totul devine mult mai greu pentru că fiecare gest, fiecare acţiune pe care o faci se raportează la altă dimensiune adică sistemul de referinţă este cu totul altul şi atunci e foarte greu. De data asta a fost puţin mai uşor pentru ca eu am şi scris în cartea mea despre artistul-creator, Horaţiu Mălăele.”

Celebrul actor prezintă în această expoziţie cele mai noi creatii artistice; o colecţie de autoportrete, caricatură, grafică şi nuduri realizată într-o manieră tonică despre care acelaşi Radu Călin Georgescu menţioneză: “Atitudinea nudurilor sale este una de tip  sinarhic  bazată deci pe o ordine naturală aplicată acestui tip de personaje. Această sinarhie a nudurilor lui Horaţiu Mălăele se bazează pe o separare reală a celor doi poli între care gravitează femeile sale: autoritate şi putere, puterea fiind totdeauna supusă autorităţii.”

Ca o tradiţie a licitaţiilor fiecărui anotimp, “Artmark” propune pentru luna martie o selecţie de opere de patrimoniu, 101 lucrări, reunind artişti de la sfârşitul secolului al-XIX-lea până în prezent. Piaţa caselor şi a licitaţiilor de artă a devenit în ultimii ani o prezenţă din ce în ce mai serioasă în vânzările de artă din România. Publicistul, Tudor Octavian, a subliniat faptul că după anul 1945 sistemul comerţului de artă din România s-a schimbat. “Nu că nu au existat instituţii care să regleze comerţul de artă, dar nu au existat legi, nu au existat galerii care să fi preluat această muncă, adică relaţia artist-preţ-lucrare, din care cauză nici un tablou din patrimoniu naţional, cu excepţia celor cumpărate de stat, care au fost cumpărate eventual cu acte, dar întotdeauna de la autori, nu prin intermediari. Prin urmare nu există acte însoţitoare pentru nici una din lucrările care circulă, care apar  în comerţ şi se vând. Abia acum se utilizează un tip de acte.”

Expoziţia si licitaţia au avut loc la Hotel JW Mariott din Bucureşti.