Impreuna, vom patrunde mai mult ca nicicand in dedesubturile unui complot, care ar fi schimbat pe veci destinul romanilor si vom smulge din uitare faptele indraznete ale femeii care l-a dejucat. O poveste in mare parte lasata nespusa.
Impreuna, s-o cunoastem pe Ecaterina Conachi (Cocuta), EROINA UNIRII de la 1859.
Impreuna, s-o cunoastem pe Ecaterina Conachi (Cocuta), EROINA UNIRII de la 1859.
Ecaterina Conachi (zisă Cocuţa), era fiica, unică a marelui logofat şi poet al Moldovei, sora vitregă, după mamă, a lui Costache Negri si a Zulniei (soţia viitorului caimacam unionist Vasile Sturdza). Astfel Ecaterina aparţinea unei familii care “se distingea printr-o mare şi însufleţită iubire de neam şi prin înflăcăratele-i convingeri unioniste” (Radu Rosetti). Cocuţa, era în contrast cu tatăl său, o înfocată partizană a Unirii.
La 2 iunie 1846, aceasta se căsătorise, (la dorinţa tatălui său), cu Nicolae Vogoride, fiul fostului caimacam al Moldovei (între 1821-1822), Ştefan Vogoride şi fidel apărător al politicii Turciei .
Această căsătorie a Cocuţei Conachi cu Vogoride, nu a fost văzută cu ochi buni de către prietenii boieroaicei, viitorii militanţi pentru unirea Principatelor . Vasile Alecsandri îl ridiculiza pe Vogoride “frumos prinţ…cu punga goală”, fiu al Fanarului, care vroia să se îmbogăţească… “printr-o căsătorie”. Costache Negri, apropiat de Cocuţa, era la rândul său iritat de această căsătorie aranjată cu “cel mai de frunte desfrânat din toţi desfrânaţii” după cum spunea el .
Ecaterina Vogoridi ca de altfel şi cele trei surori Negri (vitrege, după mamă), Catica, Zulnia şi maica Evghenia Negri şi fratele Costache Negri, au fost foarte devotate intereselor naţionale şi luptei pentru Unirea Principatelor, neezitând să-şi primejduiască onoarea de primă doamnă a Moldovei (când soţul ei ajunsese şi el în 1857 caimacan al Moldovei), trecând făţiş de partea unioniştilor. Astfel îşi înfrunta soţul şi ajuta în felurite moduri, ca de exemplu amanetându-şi bijuteriile pentru cauza Uniri,i sau mai târziu sustrăgînd documente compromiţătoare pentru pentru activitatea adversarilor intereselor naţionale ale Moldovei (Unirii).
Fusese un motiv în plus ca însoţirea ei cu Nicolae Vogoride să nu aibă sorţi de fericire, întrucât acestuia, numit caimacam, după decesul lui Teodor Balş, îi fusese promisă domnia Moldovei în caz că ar reuşi sa împiedice unirea Moldovei cu Muntenia.
Ecaterina Vogoride, devenită după moartea tatălui său din februarie 1849, posesoarea unei uriaşe moşteniri, a trecut cu vederea cheltuielile fără măsură ale soţului, dar nu a adoptat aceeaşi poziţie atunci când a fost vorba de politica antiunionistă dusă de Neculai Vogoride.
Numirea lui Vogoride, în funcţia de caimacam al Moldovei, stârnea mari nemulţumiri în Moldova. Cocuţa a încercat atunci să-i smulgă soţului promisiunea că nu îi va numi miniştri pe Costin Catargiu şi Nicolae Cantacuzino, dar nereuşind acest lucru, Cocuţa, aşa cum îşi amintea Hurmuzachi, “i-au făcut scene foarte urâte şi adusese şi caii de poştă spre a merge la ţară”. În ciuda cererilor umile ale soţului, Cocuţa condiţiona întoarcerea acasă, de demiterea ministrului de interne Catargiu, iar prin intermediul lui Alexandru Moruzzi, aceasta îi transmitea: “ea îţi iartă purtarea de până acum şi risipirea unei părţi a acestei imense averi, dar nu-ţi va ierta trădarea ţării sale, care ar fi trebuit să devină şi a dumitale”.
La 2 iunie 1846, aceasta se căsătorise, (la dorinţa tatălui său), cu Nicolae Vogoride, fiul fostului caimacam al Moldovei (între 1821-1822), Ştefan Vogoride şi fidel apărător al politicii Turciei .
Această căsătorie a Cocuţei Conachi cu Vogoride, nu a fost văzută cu ochi buni de către prietenii boieroaicei, viitorii militanţi pentru unirea Principatelor . Vasile Alecsandri îl ridiculiza pe Vogoride “frumos prinţ…cu punga goală”, fiu al Fanarului, care vroia să se îmbogăţească… “printr-o căsătorie”. Costache Negri, apropiat de Cocuţa, era la rândul său iritat de această căsătorie aranjată cu “cel mai de frunte desfrânat din toţi desfrânaţii” după cum spunea el .
Ecaterina Vogoridi ca de altfel şi cele trei surori Negri (vitrege, după mamă), Catica, Zulnia şi maica Evghenia Negri şi fratele Costache Negri, au fost foarte devotate intereselor naţionale şi luptei pentru Unirea Principatelor, neezitând să-şi primejduiască onoarea de primă doamnă a Moldovei (când soţul ei ajunsese şi el în 1857 caimacan al Moldovei), trecând făţiş de partea unioniştilor. Astfel îşi înfrunta soţul şi ajuta în felurite moduri, ca de exemplu amanetându-şi bijuteriile pentru cauza Uniri,i sau mai târziu sustrăgînd documente compromiţătoare pentru pentru activitatea adversarilor intereselor naţionale ale Moldovei (Unirii).
Fusese un motiv în plus ca însoţirea ei cu Nicolae Vogoride să nu aibă sorţi de fericire, întrucât acestuia, numit caimacam, după decesul lui Teodor Balş, îi fusese promisă domnia Moldovei în caz că ar reuşi sa împiedice unirea Moldovei cu Muntenia.
Ecaterina Vogoride, devenită după moartea tatălui său din februarie 1849, posesoarea unei uriaşe moşteniri, a trecut cu vederea cheltuielile fără măsură ale soţului, dar nu a adoptat aceeaşi poziţie atunci când a fost vorba de politica antiunionistă dusă de Neculai Vogoride.
Numirea lui Vogoride, în funcţia de caimacam al Moldovei, stârnea mari nemulţumiri în Moldova. Cocuţa a încercat atunci să-i smulgă soţului promisiunea că nu îi va numi miniştri pe Costin Catargiu şi Nicolae Cantacuzino, dar nereuşind acest lucru, Cocuţa, aşa cum îşi amintea Hurmuzachi, “i-au făcut scene foarte urâte şi adusese şi caii de poştă spre a merge la ţară”. În ciuda cererilor umile ale soţului, Cocuţa condiţiona întoarcerea acasă, de demiterea ministrului de interne Catargiu, iar prin intermediul lui Alexandru Moruzzi, aceasta îi transmitea: “ea îţi iartă purtarea de până acum şi risipirea unei părţi a acestei imense averi, dar nu-ţi va ierta trădarea ţării sale, care ar fi trebuit să devină şi a dumitale”.
Rolul Ecaterinei în toiul luptelor pentru Unire este imens. Căutând prin corespondenţa secretă schimbată de soţul ei cu rudele sale din Fanar, Cocuţa a găsit şi scrisorile care dovedeau amestecul Porţii şi falsifica-rea alegerilor din Moldova, menite să formeze Divanul ad-hoc. În luna mai 1857, Ecaterina Vogoride a sustras o parte din corespondenţa secretă purtată de soţul ei cu rudele sale din Constantinopol şi cu capuchehaia Fotidiade. În acele scrisori, lui Vogoride îi era promisă domnia dacă ar fi reuşit să zădărnicească unirea Moldovei cu Muntenia, falsificând alegerile pentru Divanul ad-hoc .
Cocuţa le sustrage şi prin intermediul lui Costache Negri şi a lui Dimitrie Rallet, scrisorile compromiţătoare ajung la ambasadorul Franţei care le scoate din ţară şi face ca acestea să fie publicate în ziarul unionist “L’Etoile d’Orient” (Steaua Dunării), ce apărea la Bruxelles, creând un imens scandal diplomatic la nivel european. Apoi traduceri în limba română ale acestei corespondenţe au fost răspândite şi în Moldova, sub titlul “Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldovei de deosebite fete politice” cu menţiunea că aceste scrisori sunt traduse din Steoa Dunarii, ce apare la Brucsela (Bruxeles).
În aceste condiţii, Franţa, Rusia, Prusia şi Sardinia au rupt relaţiile diplomatice cu Poarta Otomană, obligând pe sultan sa-l destituie pe marele vizir Reşid Paşa. Austria şi Anglia, susţinând Poarta, s-a ajuns chiar la ameninţări de război. Dar întrevederea de la Osborne între Napoleon III şi regina Victoria s-a încheiat cu consimţământul reginei de a se anula alegerile făcute sub controlul lui Vogoride şi de a se organiza altele.
Rezultatul acestor noi alegeri a fost proclamarea, drept domn al Moldovei, a lui Alexandru Ioan Cuza (văr de al doilea cu Vogoride prin străbunicul lor Scanavi).
În mod cert, istoria se bazează pe documente, nu pe ipoteze. Şi totuşi, nu rezistăm tentaţiei de a ne întreba care ar fi fost cursul evenimentelor din Ţările Române, dacă divina fiică a lui Conachi nu ar fi săvârşit acest gest. Cu siguranţă, nu ar fi avut loc Unirea Mică (1859), nici momentul Cuza (1859-1866), nici Monarhia (1866-1947) şi nici Marea Unire (1918). Probabilităţi credibile? Moldova putea să ajungă, în scurtă vreme , o gubernie, iar Ţara Românescă , un paşalâc.
Din acel moment, Ecaterina Conachi va trăi mai mult despărţită de soţul ei, care a murit în 1862 singur, într-un hotel din Bucureşti, după ce cheltuise cu politica şi plăcerile o parte din averea dotală a soţiei sale, “avere uriaşă”, după memorialistul Radu Rosetti, “avere de foarte mari proporţii”, după biograful unuia din fii (italieni) ai Ecaterinei.
Ecaterina, eroină din umbră a Unirii se retrage apoi “pentru totdeauna” la conacul părintesc de la Ţigăneşti de lângă Tecuci, cu scopul de a îndeplini fapte caritabile, conform dorinţei tatălui care avea o “milă franciscană” pentru nevoiaşi şi lăsa lumea să creadă că făptaşa (cu scrisorile) ar putea fi isprava unei tinere franţuzoaice care trecea adesea nopţile prin patul caimacanului.
Ecaterina, eroină din umbră a Unirii se retrage apoi “pentru totdeauna” la conacul părintesc de la Ţigăneşti de lângă Tecuci, cu scopul de a îndeplini fapte caritabile, conform dorinţei tatălui care avea o “milă franciscană” pentru nevoiaşi şi lăsa lumea să creadă că făptaşa (cu scrisorile) ar putea fi isprava unei tinere franţuzoaice care trecea adesea nopţile prin patul caimacanului.
————————————————————————————————————-
Dar onorurile pentru Cocuţa? Au fost destul de anemice. În entuziasmul lor firesc, nici unioniştii nu au mai vorbit despre ea şi nici prea mulţi istorici de mai târziu. Faptul este consemnat totuşi în Enciclopedia României, pe wikipedia şi în alte studii temeinice.
„În altă ţară cu sentimentul recunoştinţei ,scria în 1927 istoricul gălăţean Gh.N.Munteanu, cultivat prin tradiţie, fapta Cocuţei Vogoride ar fi fost eternizată, dacă nu printr-un monument, cel puţin printr-o placă comemorativă. Şi cu ea s-ar fi mândrit femeia româncă.”
Da, nici noi, tecucenii nu am fost mai breji. Abia acum sculptorul Dan Mateescu,prin bunăvoinţa FUNDATIEI PELIN din Tecuci si a S.C. GIFARM S.R.L. au realizat un bust al Cocuţei. Dar nu este suficient. Gestul ei trebuie să ajungă în tratatele şi în manualele de istorie, în conştiinţa românilor.
Lecţia ei de demnitate şi de patriotism nu trebuie să rămână nevalorificată în plan educativ. În momentul când a descoperit scrisorile care atestau, fără tăgadă, faptul că soţul ei este un abject trădător de ţară, în mintea ei s-a declanşat o dilemă. Să-şi sacrifice Familia ori Ţara? Putea să circumscrie totul într-un banal şi trecător conflict familial. În felul acesta ajungea prima Doamnă a Moldovei,deci în centrul tuturor onorurilor. În caz contrar, rămânea fără soţ ,cu trei copii în preajmă, deci la cheremul unui destin imprevizibil. Un statut de neinvidiat, dacă ne gândim că şi averea fusese zdravăn împuţinată de Vogoride. Cocuţa însă nu a ezitat nicio clipă. A ales să-şi ajute ţara. Şi,mai ales, viitorul ei, pentru multe veacuri.
Oare cum s-ar comporta românii de astăzi în asemenea împrejurări? Ce mai înseamnă patria pentru noi? Mai nimic. Citiţi două cugetări şi meditaţi îndelung asupra lor. „Un om are o singură patrie, restul sunt ţări”(O.Paler) şi „La cuvintele patrie şi mamă nu există alternative”(Adrian Păunescu). Da, s-au deschis alte orizonturi. Ne putem stabili unde dorim în orice ţară membră UE. Aşa este, dar cu identitatea noastră izvorâtă din tradiţie, istorie, cultură cum rămâne? Să nu uităm: „Ciulinii se pot stabili unde îi duce vântul, stejarii nu”(V.G.). Ne mai interesează această ţară? Ingratitudinea noastră vine în sprijinul unor străini preocupaţi să ne-o destabilizeze cât mai repede. Oare Centenarul Marii Uniri ne va găsi tot atât de dezbinaţi şi de nepăsători?
Dacă nici acum nu vom răspunde corect la îndemnul Imnului Naţional, ne vor aştepta vremuri grele. Adevăraţii vrăjmaşi ai ţării suntem noi înşine. Să medităm, cu profunzime, la lecţia testamentară a Cocuţei.
Scriitor – prof , Vasile Ghica – Cetetean de Onoare al Mun. Tecuci
Eugen Doru Pelin – presedinte, Fundatia Pelin, Tecuci
FUNDATIA PELIN
LOC. TECUCI – JUD. GALATI
TEL/FAX: 004 0236.818212
Mobil 004 0722.404369
TEL/FAX: 004 0236.818212
Mobil 004 0722.404369
