familia-curpas

familia-curpasPoveste despre un copil abia venit pe lume

 

O dimineaţă cu lumina ţesând culori minunate în ferestrele oamenilor este o zi care va rămâne mereu proaspătă în istoria unei familii fericite. Pe 19 mai, la ora 7:50 a.m. a venit pe lume micuta Janice, care cântăreşte la naştere 6 lbs şi 10 oz (3.01 kg) şi măsoară 18 3/4 inches (47.6 cm), primul copil al lui Octavian şi Roxana Curpaş din Phoenix, Arizona.

O familie binecuvântată şi care nu ar avea nimic deosebit faţă de alte milioane şi milioane de familii tinere ce locuiesc pe întregul pământ, dacă… Acest DACĂ este simbolul bucuriei, care face ca un copil să fie cel mai frumos dar pentru familie. Un copil! O rază de lumină divină care sparge gheaţa problemelor umanităţii, grăbită spre treburile de fiecare zi.
Un ţipăt de intrare în lumea asta frumoasă şi plină de întrebări, la care micuţa Janice va găsi răspunsul cu şi prin părinţii săi.
O familie tânĂrĂ Şi fericitĂ!
Octavian s-a născut la Oradea, într-o perioadă în care visul de-a vedea ce este dincolo de Ocean constituia din start un proiect utopic. Copilul de mai ieri a crescut. Vremurile s-au schimbat şi frontierele s-au estompat pentru cei care aveau inteligenţă şi curaj. Şi-a canalizat toate energiile în a se pregăti şi perfecţiona în profesia de jurna­list. A reuşit.
După trei ani, în care a lucrat ca redactor la un cotidian din România, în primăvara anului 1997 emigrează în SUA. Nu-i este uşor să se rupă de locul natal, de patrie şi de cei de care se simte legat prin dragoste şi nu doar funciar.
În primii săi opt ani pe pământ american, locuieşte în California. Un paradis spre care mulţi români privesc precum la un film ho­lly­woodian.
Datorită capacităţii sale de adaptare, inteligenţei native şi pregătirii profesionale din ţară, se integrează relativ uşor în angrenajul societăţii americane.
Riscă să se lase asimilat, dar constată că deţine ceva special, doar al lui; are rădăcini. Are o identitate pentru care merită să se ,,înroleze” în ceea ce numim pragmatic, mediatizarea, promovarea unor idealuri naţionale, umane.
Din 12 martie 2005, Octavian Curpaş locuieşte în oraşul Surprise din statul Arizona, SUA. Geografic vorbind, într-o zonă aridă, care pentru românul crescut pe malurile Crişului constituie încă o piatră de încercare, pe care Dumnezeu i-o aşează în raniţa cu care l-a trimis să mărşăluiască prin viaţă, să muncească, să iubească, să creadă şi să se bucure de oameni.
Se specializează din mers şi lucrează în domeniul afacerilor imobiliare. O profesie prin care reuşeşte să cunoască lumea ame­ricană mai îndeaproape. În timp, constată fără mirare că deşi material, viaţa sa este diferită de cea din România, deşi acelaşi Dumnezeu bun şi cu dragoste faţă de oameni îl însoţeşte în tot ceea ce face, munca depusă doar pentru o pâine mai albă nu-l mulţumeşte. Spiritul lui tânjeşte după altfel de hrană. Revine la uneltele de scris, pe care le abandonase.
Scrie pentru sine, dar şi publică în mai multe ziare si reviste de prestigiu ale diasporei româneşti. Viaţa i se arată în întregul ei implacabil. Nici o bucurie, dar nici du­rerea nu îl ocoleşte. Îi moare tatăl. Mama, rămasă singură în România, este convinsă să-şi părăsească locul natal pentru a se alătura tinerei familii, pe care Octavian şi-o formase în noua sa patrie.
Roxana. Frumos nume pentru fata care s-a născut la Timişoara. La doar câteva ore de mers cu trenul până la Oradea, unde locuia pe vremea aceea, Octavian Curpaş. Cine să ştie pe atunci că Zâna cea Bună le hotărâse soarta de-a fi împreună. Aveau să se cunoască mai târziu, în America. La fel ca multe dintre familiile din România postrevoluţionară, şi părinţii Roxanei şi-au încercat norocul în Occident. Când fetiţa avea doar cinci ani, au emigrat în Austria, de acolo, în SUA. Era în 1996. Vor locui în însorita Californie, apoi din 2005, în oraşul Surprise, Arizona.
Roxana îşi face o meserie, una pragma­tică, este asistent dentar. Octavian o cunoaşte pe Roxana. Constată că sunt “făcuţi” unul pentru celălalt. Sunt acele jumătăţi de sferă celestă care aşteaptă să se unească într-un întreg. Se căsătoresc. Nuntă de vis, în iunie 2005, în Phoenix, Arizona.
Constată că împreună sunt mai puternici, sunt gata să purceadă la lucruri la care fiecare, singur fiind, nu ar fi îndrăznit.
Se mută în Arizona, într-o zonă cu posibilităţi de investiţie pe piaţa muncii, dintre cele mai promiţătoare la vremea aceea, din SUA. Iniţiază un proiect. Încep un business împreună, în domeniul imobiliar. Afacerea, ca visul american la care visau odată, merge din start. Înfloreşte. Depun muncă şi pasiune în ceea ce fac. Se completează. Afacerea prosperă. Locuiesc cu mama lui Octavian. O orădeancă harnică şi care îşi iubeşte copiii. O familie fericită. Şi totuşi, ceva lipseşte pentru ca întregul Poveştii noastre să capete contur, aura fericirii adevărate şi complexe.
Un copil!
,,Noi ne-am dorit dintotdeauna să avem copil, spune Octavian, acum când visul acesta e gata să devină realitate.
Roxana a rămas însărcinată prima dată în luna ianuarie, 2008. Bucuria a fost mare la vremea respectivă. Din nefericire, la sfârşitul lunii martie (2008), Roxana a pierdut sarcina, o încercare la care tânăra familie a ştiut să îi facă faţă prin rugăciune şi înţelepciune.
Acum, Roxana este din nou binecuvântată. Tehnica modernă, ecograful, “spune” că vor avea o fetiţă. De fapt, ei doi nici nu aveau nevoie de imaginea virtuală, ştiau prin vocea interioară că copilul care vine pe lume este o fetiţă.
Minunea face parte din noi înşine şi numai în comuniune cu Dumnezeu se pot descrie miracolele. Miracolul Roxanei şi al lui Tavi se numeşte Janice. Ce alt nume mai potrivit, când Janice înseamnă “God is gracious”, adică… (Dumnezeu este îndurător).