După ani şi ani de corespondenţă scrisă sau electronică prin care am schimbat idei şi informaţii, reviste şi cărţi s-a împlinit vremea să ne cunoaştem personal, pentru că între mine şi istoricul şi publicistul Sebastian Doreanu s-a format o puntea de cordialitate. Întâlnirea s-a stabilit la Denver – Colorado cu ocazia festivalului anual al românilor de acolo. Am fost interesat şi bucuros să cunosc această comunitate românească şi activitatea ei în menţinerea tradiţiei româneşti din frumosul stat american Colorado, ai căror cetăţeni afişează şi pe numerele de înmatriculare a maşinilor lor frumuseţea Munţilor Stâncoşi ce se află şi în statul lor. Munţii Stâncoşi cum zicem noi românii sunt Rocky Mountains, o parte din coloana vertebrală muntoasă continentală ce se întinde din Alaska până în Patagonia. Eu urmam să-mi continuu raliul meu nord american de toamnă din cunoscutele parcuri naţionale canadiene Banff-Jasper, pe care le tot colind şi admit de treizeci de ani, în Colorado.
Când a trecut din Canada în Satele Unite, eram în timpul stabilit pe graficul raliului, pe urmă am început să rămân constant în urma graficului de parcă autostrăzile americane s-au mai lungit între timp sau am căscat eu prea mult gura prin Montana cea unică , de nu am mai ajuns până în Yellowstone National Park conform graficului meu. A doua zi, splendidă zi de început de toamnă în cel mai frumos parc nord american, cum să nu rămân şi mai mult în urma programului. Abia în a treia zi, spre seară am intrat în marele Denver pe Autostrada 25 care m-a prins într-un ambuteiaj, că într-o cursă de şoricei, în care am făcut 15 kilometri într-o oră şi jumătate ! În acest timp captiv, în tensiunea frânelor fără sfârşit şi a gazelor de eşapament mă des-stresam mulţumind Celui Mare că m-a fixat în vestul sălbatic canadian, unde nu avem aşa ceva şi încercam să-i lămuresc pe cei de sus, sugerându-le introducerea ambuteiajul şi în iad, ca cea mai modernă formă de tortură. Am folosit engleza fiindcă mi s-a spus ca şi acolo, sus la ei, s-a trecut de la limba poporului ales la prozaica engleză în care ambuteiajul din circulaţie se numeşte: tarffic jam. Închipuie-ţi să-ţi petreci eternitatea blocat în Denver pe Autostrada 25, mai mare pedeapsa nu există !! S-a lăsat noaptea când am ajuns, în sfârşit, la Familia Sebastian Doreanu care m-au primit cu braţele deschise şi multă bucurie. Eram cu toţii bucuroşi să ne întâlnim şi să ne cunoaştem direct, iar eu aveam un motive în plus; scăpasem de iadul traficului şi astfel puneam şi capăt aşteptărilor amfitrionilor mei. Şi creştineşte ne-am aşezat la o masă românească, bogat pregătită de Doamna Profesoară Monica Doreanu.
A doua zi, Sâmbătă 15 septembrie, era ziua festivalului românesc organizat de ’’Romanian American Freedom Alliance’’ cum se numeşte asociaţia românească, înfiinţată de profesorul universitar Mircea Fotino cu foarte mulţi ani în urmă, când aici erau doar o mână de români. Festivalul are loc în oraşul satelit al Denver-ului, Boulder, oraşul cu o universitate bine cunoscută în toată America. Oraşul este frumos, curat şi are în centru un pietonal larg încărcat de pomi decorativi şi flori, străjuit de magazine de tot felul cu vitrine atrăgătoare şi restaurante cu terase. Cum Familia Doreanu face parte din comitetul de organizare, am fost printre primii care am ajuns pe pietonal unde sub două corturi foarte mari, dar deschise, urma să se va desfăşure festivalul. Mi s-a făcut cunoştinţă cu preşedintele asociaţiei Domnul Adrian Ionescu , inima dinamică care a ridicat, împreună cu alţi români, cele două corturi şi au arborat tricolorul romanesc. Sub unul dintre corturi se vor servii mâncăruri tradiţionale româneşti, pregătite ca la mama acasă iar sub celălalt era pentru muzică şi dansuri romaneşti.
Pe rând încep să vină românii cu mâinile încărcate, în bună dispoziţie se salută, se îmbrăţişează cordial, vorbesc româneşte şi imediat se oferă să dea o mână de ajutor doamnelor de la bufet. Ceea ce m-a bucurat, simţindu-mă ca la noi acasă, undeva în Maramureş, Năsăud sau Bucovina a fost atmosfera deschisă, caldă, frăţească pot spune, a acestor români ce s-au adunat în Colorado venind din toate părţile României şi Moldovei de Est purtând astăzi ceva românesc sau costume populare în întregime, în care arătau minunat, mai ales doamnele. Familia Doreanu era ocupată cu multe, dar pe rând s-au ocupat şi de mine, prezentându-mi pe mulţi din cei de faţă . Astfel am făcut cunoştinţă cu jurnalistul Lucian Oprea editorul magazinului românesc ’’Gândacul de Colorado’’, un om tânăr luminos, dăruit publicaţiei sale pentru a cărui editare munceşte o normă şi jumătate atât dânsul cât şi soţia sa. L-am felicitat pentru publicaţie, în care m-a publicat şi i-am dorit succes în continuare. Am avut onoarea să-l cunosc şi să mă întreţin cu profesorul universitar Mircea Fotino a cărui energie, vioiciune fizică şi intelectuală este impresionantă, având în vedere ca a plecat la studii universitare la Paris în 1946 iar acum încă mai predă la universitatea din Boulder. Discutând am aflat că se pregăteşte să meargă în România şi are aranjat o săptămână în Maramureş în care doreşte să cuprindă cât mai mult. Din toată inima i-am dorit o călătorie şi o şedere plăcută. Am avut o lungă şi plăcută conversaţie cu Domnul Cosmin Mureşan şi mama dânsului, ardeleni din Alba Iulia, care cu însufleţire au vorbit oraşul lor, capitala marii uniri ce se primeneşte scrupulos pentru festivităţile împlinirii centenarului unirii. Discutând, parcă ne-am fi plimbat pe promenada istorică a Albei Iulia, în plină reamenajare ce se întinde pe mai mult de douăzeci de secole, dar marcată pe această promenadă este între castru roman şi biserica întregirii naţionale. Apoi am drumeţit cu amintirile prin Munţii Apuseni, oprindu-ne cu indignare la prădarea Roşei Montană de către Gabriel Resources.
Doamna Monica Doreanu mi-a făcut cunoştinţă cu olteanca noastră de aur Constantina Diţă , medaliată cu aur la Olimpiada din 2008 la cea mai grea probă atletica: maratonul. Am fost emoţionat strângându-i mâna şi regret ca nu am îmbrăţişat-o , pentru că merită să fie îmbrăţişată cu afecţiune şi deosebită consideraţie de toţi românii pentru ceea ce a realizat pentru gloria sportului românesc, pentru România. Cunoştinţa cu dânsa mi-a dat trăirea unui moment unic să ating şi privesc pe cea mai determinată, viguroase şi rezistentă româncă a acestor vremuri, iar ca medic rămân uimit şi mă întreb ce forţe tainice interioare a avut această frumoasă fiinţă umana de numai 48 de kilograme ca la 38 de ani să fie prima dintre toate atletele lumii în cea mai lungă şi grea probă atletică. A fost momentul ei astral ce ia răsplătit voinţa şi perseverenţa.
Festivalul începuse şi se desfăşura în ritm plăcut, voios atrăgând atenţia pietonalilor care se opreau, se interesau de comunitatea românească şi fotografiile României pitoreşti, se ospătau cu bucatele româneşti şi cu interes ascultau muzica noastră privind măiestria dansatorilor în frumoase costume populare romaneşti, despre care am aflat că o parte sunt americani originali. În dansurile noastre populare s-au prins şi dintre spectatorii pietonali dar şi foarte mulţi romani, de la copii până la mai vârstnici. Atmosfera s-a încărcat de concordie deplină în care am trăit bucuros momente frumoase, pline de emoţii. În paranteză, trebuie scris, la acest eveniment anual românesc nu a participat nimeni de la Ambasada Română din Washington …
A doua zi, Duminică am mers la biserica romanească unde Preotul Ioan Bogdan, ardelean din comuna Şapte Sate m-a atras şi dominat prin slujba şi predica ţinută, dovedind din plin că are har duhovnicesc şi românesc prin câte a împlinit şi mai vrea să împlinească împreună cu conaţionali săi. După slujbă a avut loc masa duminicală comună şi cenaclul literar artistic condus de istoricul şi publicistul Sebastian Doreanu în cadrul căruia am fost prezentat ca oaspete şi mi s-a dat cuvântul. Am ales să vorbesc despre ROŞIA MONTANĂ, fiindcă a devenit o problemă naţională: cum vom apăra aurul ei, aşa vom apăra bogăţia şi frumuseţea României.
