Festivalul-Concurs Internaţional de Creaţie Literară “Titel Constantinescu”, ediţia a V-a, organizat de Editura RAFET şi Asociaţia “Renaşterea Râmniceană”, îşi propune în fiecare an sprijinirea creatorilor literari din România şi din Diaspora. Concursul de literatură cuprinde mai multe genuri literare, la care concurenţii pot lua parte (poezie, proză scurtă, eseu, teatru, critic, traducere). În acest an, numãrul celor înscrisi a fost cu 101% mai mare decât anul trecut: 529 de manuscrise primite, ne-a marturist Constantin Marafet, organizatorul festivalului-concurs.
Creatorii literari pot participa la concurs la unul sau la mai multe genuri literare, cu un singur volum. Premiile constau în publicarea volumelor.
Anul acesta printre câsşigători s-au numărat nume celebre ale literaturii române: D.R. POPESCU, câştigător al Marelui Premiu (secţiunea teatru) „Titel Constantinescu”, cu publicarea volumului de teatru “O JUMĂTATE DE MOARTE” şi EMIL LUNGEANU căştigator al Marelui Premiu (secţiunea proză) „Titel Constantinescu”, cu publicarea volumului de proză: “ÎN OSTROV LA MAREA ALBĂ”.
Un eveniment care a transformat oraşul Râmnicu Sărat într-o adevarată capitală culturală. O gală care a reunit pe lângă autori consacaţi şi autori la început de drum, primiţi cu bucurie şi căldură de cei prezenţi. O zi de august în care au fost recitate poezii, au fost interpretate melodii de muzică folk, au fost amintiţi oameni deosebiţi ai literaturii române. Doamna Marga Labiş (sora poetului Nicoale Labiş) a oferit acestei nobile adunări, o deosebită epistolă dedicată zilei de naştere a binecunoscutului D.R. Popescu, prezent la eveniment.
Alte premii:
Premiul „Victor Frunză” – cu publicarea volumului de proză: CU TRAISTA DE BASME PRIN LUME – de TUDOR CICU
Premiul „ Octavian Moşescu ” – cu publicarea volumului de versuri: ECOUL TĂCERII-EPIFANII STELARE – de NICOLETA MILEA
Premiul ,, Alexandru Sihleanu” – cu publicarea volumului de proză: EL DESCONDOCIDO – de MARIN TRAŞCĂ (SPANIA)
Premiul ,,C.C. Datculescu ” – cu publicarea volumului de versuri: LUNA ŞI LUMINA de OLIVER ROLAND (GERMANIA) traducător MIRCEA M. POP
Premiul „Florica Cristoforeanu” – cu publicarea volumului de versuri: CELE MAI FRUMOASE POEZII – de EMILE VERHAEREN(BELGIA) traducător ION ROŞIORU
Premiul „ Dumitru Pricop” – cu publicarea volumului de critică: ANAMNEZE NECESARE – de MIRCEA DINUTZ
Premiul ,, MIRCEA MICU” – cu publicarea volumului de proză: A UNSPREZECEA PORUNCĂ – de FLORENTINA LOREDANA DALIAN
Premiul ,, Slam Râmnic” – cu publicarea volumului de eseuri: AGGREGATOR – de MIRCEA V. HOMESCU
Premiul ,, FĂNUŞ NEAGU” – cu publicarea volumului de eseuri: HĂRŢUIREA MORALĂ de MARIE-FRANCE HIRIG0YEN (FRANŢA) traducător FLORICA IONEA