Un festival cu diverse manifestări închinate prieteniei româno-elene va fi derulat în perioada 13-15 mai 2016 de Uniunea Elenă din România, Institutul de Studii Europene de Sud-Est al Academiei Române, Societatea Culturală Bizantină și Primăria din Ploiești, împreună cu Primăria Aspropyrgos, Asociația de Prietenie Eleno-Română Sfinții Constantin
și Elena din Aspropyrgos și Asociația Femeilor Românce din Grecia, cu sprijinul Institutului Eudoxiu Hurmuzache al Ministerului de Externe al României, al Secției Atena a Consiliului Internațional al Dansului din cadrul UNESCO, al primăriei Atena și al altor instituții și organisme culturale.
Manifestările care vor avea loc în Atena și în Aspropyrgos vor conține un bogat program cultural și educațional – simpozionul științific cu tema „Elenismul, componentă a culturii române”, expoziții, prezentări de cărți și reviste, spectacole teatrale, muzicale și de dans, precum şi semnarea Protocolului de Înfrățire între Aspropyrgos și Ploiești.
La manifestări vor participa reprezentanți ai instituțiilor culturale din ambele țări, precum și reprezentanți ai conducerii locale.
Programul amănunțit al celor trei zile de manifestări este următorul:

VINERI13.05.2016, 
ore09:30-12:00Aula de Est a Academiei din Atena,
SIMPOZION ȘTIINȚIFIC  cu tema: «ELENISMUL, COMPONENTĂ A CULTURII ROMÂNEȘTI»,
orele19:00,Biblioteca Asociației Femeilor Românce din Grecia,
«ARTIȘTI ROMÂNI PE SCENELE EUROPENE, ARTIȘTI STRĂINI PE SCENELE ROMÂNEȘTI»,Expoziţie de fotografii şi afişe din secolul al XIX lea din arhiva Muzeului Național al Literaturii Române Iaşi
Expoziţie găzduită la Atena în perioada 13 – 15 mai 2016.

SÂMBĂTĂ14.05.2016, orele18:30-20:30 Piața Monastiraki,
18:00-18:50 TEATRU DE COPII ȚĂNDĂRICĂD-ALE LUI PĂCALĂ 
19:00- 20:30 SPECTACOL DE MUZICĂ POPULARĂ ȘI DANSURI ROMÂNEȘTI ȘI GRECEȘTI-ZIUA MONDIALĂ A DANSULUI

DUMINICĂ 15.05.2016 ASPROPYRGOS
Semnarea Protocolului de Înfrățire între Aspropyrgos și Ploiești.
Spectacol de muzică populară și dansuri tradiționale românești și grecești.