Într-o seară, Costel îmi spuse că a văzut, pe o stradă, în apropierea internatului nostru, un cireş încărcat, mamă, mamă! Dacă stăpânul avea câini, el era pregătit, păstrase câteva feliuţe de pâine şi de salam de la masa de seară. N-o fi mare păcat dacă vom fura şi noi câteva cireşe, şi aşa o să le mănânce viermii! Copacul, destul de înalt, cu greu s-ar fi încumetat cineva să-l culeagă. Am sărit gardul căminului-internat şi pe la ora 11 noaptea, studiam pe unde ne-ar fi mai lesne să pătrundem în curtea omului. Prietenul meu, fiind un lungan de aproape doi metri, i-a fost un mizilic să sară gardul şi din trei paşi de campion republican la triplu salt era, deja, în vârful cireşului. Eu m-am învârtit pe lângă gard, dar nu reuşeam să-l escaladez nici în ruptul capului. Costel mi-a aruncat câteva crenguţe pline cu cireşe. O bunătate! Mari, cărnoase şi parfumate. Am pus mâna pe mânerul porţii, aşa, într-o doară. Poarta era deschisă…! M-a pufnit râsul, ştiind cum sărise Costel gardul. Mai greu mi-a fost să mă urc în cireş, dar nu imposibil.
Prietenul meu nu mai prididea să bage în gură, cu amândouă mâinile. Era un mare mâncăcios. Hulpav! Eu mai puneam şi în buzunare în timp ce mestecam minunatele cireşe. La un moment dat… stupoare! La etajul unu al vilei în faţa căreia se găsea cireşul s-a aprins o lumină. Am înlemnit şi eu şi Costel. Era o lună pe cer, mare, cât roata carului. A început să cânte o vioară. Cânta frumos, se simţea că arcuşul era mânuit de un artist. Ne-am revenit, liniştea era acum mângâiată de un frumos concert sub clar de lună… Mâncam cireşe pe note muzicale. Parcă erau şi mai gustoase. Dar nu ne-a tihnit multă vreme. Cum era lacom, Costel s-a întins prea mult după un smoc de cireşe şi a pocnit o creangă atât de tare, încât s-a speriat şi vioara, s-a oprit din cântat. Stăteam smirnă, nici nu mai respiram. Se auzea foşnetul frunzelor în timpanele noastre. Deodată, apare, în fereastra larg deschisă, o minune! Un înger de fată, cu un păr blond curgând în valuri peste umerii goi.
Ca nişte tonţi ce eram, în farmecul de lună, fără să vrem, am scos amândoi, într-un duet perfect, din gâtlejurile noastre strangulate de emoţie un ah! atât de neomenesc încât am impresionat şi divina apariţie:
– Ce faceţi, măi, acolo? dar ce voce avea, dacă îţi citea condamnarea la moarte şi tot rai cel mai fericit de pe pământ!
– Mâncăm nişte cireşe, articulă Costel, vorbind împleticit cu o cireaşă în gură pe care nu se îndurase să o înghită în faţa acestei domnişoare. Uimită şi ea de un răspuns atât de sincer a încercat să schiţeze un zâmbet. Cred că aşa spectatori n-a avut niciodată, în miezul nopţii şi, mai ales, în copac, aproape de geamul ei.
– Cântaţi foarte frumos, domnişoară, am sta aici, în cireş, până dimineaţă să vă ascultăm, am încercat eu să dreg busuiocul, vorbind mai mult şoptit, să nu tulbur liniştea nocturnă.
– Paganini! rosti cu dulceaţă în glas tânăra interpretă.
– Paganini? Am făcut eu pe interesatul, că habar nu aveam, cine o mai fi şi ăla?
– Da, Niccolo Paganini. Concertul nr.13 în si bemol major. Mai este cunoscut şi sub denumirea de Fiica diavolului.
Când am auzit, la acea oră din noapte, de fiica diavolului, mi-a trecut tot dorul de cireşe, mă gândeam că diavolul este atât de pervers încât, pentru a te ispiti, ia şi chip de înger!
– Dar dumneavoastră sunteţi, cu siguranţă, un înger! am vrut eu să mă conving. Când să mai zic ceva şi de fiica diavolului m-a întrerupt cu un semn din mână.
– Ssst! Plecaţi cât mai repede, vine tata! spuse minunea blondă cu palma paravan la gură, să auzim numai noi.
Să fi auzit şi să fi văzut atunci pârâituri de crengi, julituri pe picioare, buşituri. Au! Au! Nici n-am ajuns bine jos, că au şi început să latre câţiva câini, treziţi din somn.
Mamă, ce tărăboi am mai făcut! În fuga noastră n-am mai închis poarta, câinii după noi: Ham! Ham! Mare noroc am avut cu sandwici-ul lui Costel! Ne-au cam ieşit cireşele pe nas, dar măcar am văzut ceva frumos!
A trebuit să fi visat în noaptea aceea chipul acela frumos de copilă, dacă nu, mie unuia şi acum îmi gâdilă urechile acea muzică. Parcă arcuşul cânta direct pe inimă… sau pe suflet! Minunat! O fi fost, oare, fiica diavolului?
