Filip Teodorescu, ambasadorul României în R.Moldova:

„Suntem două state, dar un singur popor!”

Ca să intri pe poarta unei ambasade din Chişinău nu este deloc o treabă uşoară. Nici chiar la Ambasada României, nu am putut pătrunde decât cu acordul domnului consilier Vasile Nanea, care ne-a aranjat o întrevedere de… maximum cinci minute cu ambasadorul ţării noastre în capitala R. Moldova, domnul Filip Teodorescu, Excelenţa sa fiind extrem de ocupat.

Delegaţia prahoveană – alcătuită din prof. Eugen Stănescu, director general adjunct al Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova, Viorel Bulgaru, reprezentant al Fundaţiei “Constantin Stere” şi subsemnatul, – a fost întâmpinată, cu o nesperată bucurie, de către domnul ambasador, care ne-a adresat un călduros Bun venit în… România din afara României!

Mă bucur foarte mult de prezenţa dumneavoastră aici, chiar dacă aţi venit aşa, incognito. Vă rog, atunci când mai ajungeţi la Chişinău sau în altă localitate din R. Moldova, daţi-ne şi nouă un semnal. Sunt convins că misiunea dumneavoastră aici este una nobilă, interesantă şi e păcat să nu apelaţi şi la ajutorul nostru, al Ambasadei. V-am putea chiar însoţi la unele acţiuni, pe care să le consemnăm: “uite, pe aici au trecut prietenii noştri din Ploieşti”. În plus, am putea cunoaşte şi noi prietenii dumneavoastră din Basarabia.

– Ideea ne surâde. De data aceasta, scopul vizitei noastre este de a merge pe urmele marelui patriot basarabean Constantin Stere, principalul promotor al Unirii Basarabiei cu România, la 27 martie 1918. Vă întrebaţi, poate, de ce atâta interes pentru Stere din partea ploieştenilor? Vă reamintim că, în comuna Bucov, aflată în imediata apropiere de Ploieşti, există o fostă moşie a familiei Stere, unde, de altfel, el şi-a petrecut ultima parte a vieţii. Prin grija autorităţilor locale, precum şi a Societăţii Cultural-Istorice “Mihai Viteazul” şi a Fundaţiei “C. Stere”, aici s-a amenajat un muzeu memorial “Constantin Stere”, iar pe Aleea Scriitorilor din Parcul Bucov tronează, falnic, “siberianul” C. Stere. Alături de el, pe alee, au mai “sosit”, deocamdată, George Topârceanu şi Octavian Goga, în aşteptare fiind încă vreo zece mari scriitori români.

– Excepţional! Ceea ce faceţi dvs. pentru Stere la Ploieşti este, într-adevăr, un gest remarcabil. În măsura posibilităţilor, am să caut şi eu materiale şi documente referitoare la Stere, pe care să vi le pun la dispoziţie cu prima ocazie. Deocamdată, vă ofer câte un excepţional manual “C. Stere – Documente politice”, apărut la Chişinău, în condiţii grafice deosebite, prin grija Fundaţiei Culturale Române. Există, aici, câţiva istorici şi cercetători, interesaţi de opera lui Stere, care au o viziune cu un anumit specific. Şi e bine de văzut, de comparat…

– Fără îndoială că e bine de ştiut tot ce s-a spus şi se spune despre această personalitate emblematică pentru istoria neamului românesc.

– Din fericire, anul acesta, şi autorităţile moldoveneşti au fost mai atente cu… memoria lui Stere, el fiind comemorat aşa cum se cuvine.

– Excelenţă, permiteţi-ne să vă oferim şi noi câteva cărţi şi albume din Prahova, ca semn al trecerii noastre prin… “Cealaltă Românie” – cum o numește cunoscutul patriot basarabean Andrei Vartic.

– Acest album cu Prahova, pe coperta căruia este Crucea de pe Caraiman, îmi aminteşte de copilărie. Când eram şcolar, mergeam cu regularitate într-o tabără, la Buşteni. Undeva, pe Zamora parcă, într-un palat, pe care, ulterior, l-a luat, din păcate, Ministerul de Interne. Acum mi se pare că-i revendicat. Ei bine, aici am făcut eu primele antrenamente de turist montan în devenire. Fiind un mare iubitor de natură, aveam să parcurg, la pas, cam 80% din principalele trasee din munţii României. Şi acum am în memorie Munţii Prahovei şi Crucea aceea mare de pe Caraiman. Amintiri, nu tocmai plăcute, am şi privind această carte “Războiul petrolului”, pe care mi-aţi dăruit-o. Bombardamentul acela teribil asupra Ploieştiului avea să aibă urmări şi asupra cartierului Giuleşti, unde locuiam. Ruine şi iar ruine…

– Dl Mircea Cosma, preşedintele Societăţii cultural-istorice “Mihai Viteazul”, ne-a rugat să vă dăm o carte promisă la lansarea ei, în 2003, la Hânceşti. Este vorba de un album cu toate statuile şi busturile lui Mihai Viteazul, ridicate pe teritoriul României, inclusiv în R. Moldova.

– Îi mulţumesc foarte mult! În acest context, vreau să vă spun că mi-a făcut o mare plăcere turneul unui ansamblu folcloric din România, întreprins recent la Chişinău şi Cahul, când prezentatoarea spectacolului a reamintit publicului basarabean că există un mare voievod român, Mihai Viteazul, primul unificator al provinciilor româneşti. Şi publicul a aplaudat cu frenezie. A fost o atmosferă foarte frumoasă…

– Mai dorim să vi-l aducem, lângă dumneavoastră, pe… Nichita Stănescu, înrămat.

– Splendid tablou! Cu siguranţă că o să-l punem în această încăpere de protocol, pentru a fi prezent la toate primirile şi manifestările culturale organizate de ambasadă. Vă mulţumesc foarte, foarte mult!

– Şi, ca să vă amintiţi şi mai mult de Ploieşti, vă rugăm să primiţi şi câteva numere din săptămânalul “Ploieştii”, o publicaţie care încearcă să aducă în faţa cititorilor săi cât mai multe aspecte din viaţa românilor de peste Prut, cu bune şi mai puţin bune.

– Asta e un lucru cu totul extraordinar, aş putea spune chiar de patriotism! Da, da… Chiar am remarcat că unele articole de aici sunt reluate din România. Şi cineva de la “Jurnal de Chişinău” mi-a spus: “uite şi în ziarul“Ploieştii” scrie despre Basarabia: Dabija şi un jurnalist ploieştean, Ioan Popescu…

– Pe care îl aveţi în faţă…

– Mă bucur să vă cunosc. E bine dacă o să continuaţi. Păcat că nu face acest lucru şi presa centrală din România. Eu am sesizat o situaţie deloc plăcută: media românească nu reflectă decât foarte rar informaţii despre R. Moldova. Şi atunci când se mai strecoară ştiri şi informaţii referitoare la realităţile curente de aici, ele sunt unilaterale, adică luate dintr-o singură sursă.

– Asta în condiţiile când ziarele ruseşti sau de limbă rusă sunt la toate standurile de presă, în timp ce presa românească lipseşte cu desăvârşire. Doar puţinele publicaţii de limbă română de aici încearcă să le facă faţă. Şi cu televiziunea la fel. În schimb, aproape pe toate canalele se transmit, non-stop, filme şi emisiuni în limba rusă, inclusiv buletine de ştiri…

– Aşa este! Eu îmi propun să discut şi cu alţi factori din mass media românească, pentru a le trezi interesul faţă de publicul de aici, avid de informaţii şi comentarii venite din România. Ştiu că patronii marilor ziare din ţară au posibilităţi financiare, dispun şi de tehnica electronică necesară, astfel încât nu cred că ar fi o problemă editarea unor ediţii de Chişinău a principalelor publicații din ţară. Aşa cum fac şefii multor ziare din Moscova. Situaţia de acum, când la Chişinău nu este acreditată decât o singură instituţie publică de presă din România, respectiv Radio România Actualităţi, cu un singur corespondent, Cristina Dumitrescu, nu mai poate continua. Este o problemă delicată, care mă preocupă şi care poate fi rezolvată şi sau, mai ales, cu ajutorul dvs, al ziariştilor.

– Nici televiziunea română nu concurează cu cea rusească sau de limbă rusă…

– Din păcate, asta-i situaţia. Doar TVR 1 este transmis pe tot teritoriul R. Moldova, potrivit unui acord încheiat între cele două ţări. Mai este ProTV Chişinău, alte posturi de televiziune din România sunt transmise sau retransmise doar prin cablu, ele putând fi urmărite numai în Chişinău. În rest, majoritatea corespondenţelor transmise în România din Chişinău se fac sporadic, la telefon, cu imagini de arhivă…

– În aceste condiţii, după cum am observat, la TV abundă filmele ruseşti sau gata traduse din rusă, pentru că acestea au şi costuri foarte mici. Chiar şi în filmele americane se vorbeşte ruseşte! Fiind acum la Chişinău ( ultima decadă a lunii noiembrie 2005), am observat că săptămâna Filmului românesc, programată la cinematograful Odeon, a fost compromisă, deoarece s-a defectat… aparatura. Basarabenii au fost astfel privaţi să vadă filme precum “15”, “Moartea domnului Lăzărescu”, “Hotel de lux-“ Ryna” sau “Milionari în weekend”.

– Situaţia aceasta se datorează unor neconcordanţe legislative, a Legii Cinematografiei din R. Moldova– după cum am văzut din presa locală.

– Cum consideraţi actualele relaţii dintre cele două state?

– Pentru că suntem două state, dar un singur popor, relaţiile dintre ţările noastre au intrat, în ultima vreme, pe un făgaş normal. Vizita recentă în România a premierului Tarlev a confirmat şi reconfirmat colaborarea moldo-română, care, de la an la an , s-a intensificat, schimburile economice crescând practic, în ultimul an, de trei ori faţă de anul anterior. Colaborarea poate fi însă extinsă, dacă este bazată pe complementaritate şi pe acele elemente fundamentale ale patriotismului şi valorilor naţionale comune.

Acum, în pragul aderării la UE, forţele economiei de piaţă din România scot în evidenţă un potenţial real, fapt ce “obligă” într-un fel ţara noastră să-şi asume rolul de promotor de investiţii în R. Moldova, spaţiu de vecinătate direct al UE, care este foarte larg şi primitor. Şi să nu uităm că, în acest context, România va fi singurul vecin european al UE, rolul său european fiind, astfel, de mare importanţă.

– Domnule Ambasador, foarte mulţi basarabeni se plâng că mult-dorita obţinere a cetăţeniei române a devenit un calvar.

– Situaţia nu este deloc aşa cum pare. Cred că vă amintiţi cozile acelea imense din România, formate din cetăţeni moldoveni pentru depunerea dosarelor de obţinere a cetăţeniei. Începând din anul 2002, autorităţile româneşti au transferat această treabă la Chişinău, noi preluând, din păcate, şi cozile imense la poarta Ambasadei. Ca atare, am stabilit un sistem de lucru cu publicul, pornind, în primul rând, de la capacitatea noastră de lucru, încercând astfel să evităm problemele cu listele de aşteptare, care favorizau diferiţi intermediari. Aşadar, persoana care doreşte redobândirea cetăţeniei române trebuie, mai înainte de a veni cu dosarul la Ambasadă, să ne trimită o cerere în acest sens pentru a o putea programa. Noi îi răspundem, cu circa șase luni înainte, ziua şi ora când trebuie să se prezinte. În felul acesta, nimeni nu mai pierde timpul stând la coadă în faţa Ambasadei. Procedurile de verificare a unui dosar durează, practic, circa o jumătate de oră. De menţionat că un asemenea dosar conţine foarte multe documente şi ele trebuie verificate meticulos de către funcţionarul respectiv. Altfel, pentru o greşeală depistată la Bucureşti, se poate solda cu consecinţe nu tocmai plăcute pentru funcţionarul care a primit şi verificat dosarul. Din această cauză am impus o deosebită rigoare şi responsabilitate în rezolvarea corespunzătoare a cererilor. Listele de aşteptare pentru programare sunt însă foarte lungi, în raport cu capacitatea de lucru a Ambasadei şi de aici apar nemulţumirile oamenilor. Îi asigur însă pe toţi cetăţenii R. Moldova care doresc redobândirea cetăţeniei române, că Ambasada noastră tratează chestiunea cu maximă seriozitate şi cu respectul cuvenit pentru fiecare cetăţean în parte.

– Excelenţă, vă mulţumesc pentru dialogul purtat, cerându-vă scuze, totodată, pentru că am depăşit cu mult timpul prevăzut iniţial…

– Nu e cazul, eu m-am bucurat sincer de discuţiile purtate cu domniile voastre, cu speranţa unei colaborări viitoare, în interesul şi binele tuturor românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Chișinău, noiembrie 2005