Din cosmos, ni se filmează-n secret viaţa, fără să ştim,
fără flaşuri şi fără să ne-ntrebe nimeni cum şi de ce.
Cineva Transcendental, cu ochi de Argus,
ne filmează continuu zile-ntregi, ani întregi,
clipă de clipă, pas cu pas, mut sau sonor, oriunde-am merge…
Viaţa noastră este trecută-n revistă, cu toate etapele ei,
cu toate sensurile şi nonsensurile ei,
înregistrată cu toate traiectoriile ei zigzagate,
incluzând urcuşurile şi coborâşurile noastre,
realizările, bravurile cu laudele-ecou,
cu şansele şi neşansele noastre, din toate unghiurile, detaliat –
de la naştere la plecare – ziua şi noaptea,
în alb şi negru, în color, chiar mai performant decât în Super-Eastmancolor,
în plan simplu şi-n relief holografic, de parc-ar fi destinat
tuturor ecranelor normale sau larg panoramice.
Aşadar, suntem filmaţi din ascuns, bidimensional, tridimensional
şi-n cine mai ştie câte alte dimensiuni necunoscute nouă…
Toate înregistrările se fac, de fapt, după scenariul
ce ni-l compunem fiecare, singuri, sau după cum ni-l dictează destinul,
aşa că noi apărem când în prim-plan, când în plan secund,
când în plan general sau în gros-gros plan,
captându-ni-se mereu râsul, plânsul, mişcările, mizeriile
tolerabile şi intolerabile; glasul, furia, grimasele, blândeţea,
drăgălăşeniile, iubirile, urile, tandreţea, emoţiile,
fericirile şi durerile, apucăturile cele bune şi cele rele etc., etc.
Suntem, adică, un fel de unic actor, mai presus de cobai,
un erou principal, faţă-n faţă cu cosmosul fără fund
care ne găzduieşte pe gratis…
Ceilalţi apar şters, doar pe-un fundal subsidiar –
eroi episodici, oarecum decorativi, cunoscuţi sau nu,
apropiaţi sau indiferenţi –
şi nimeni, niciodată, nu poate veni în sprijinul nostru,
oricât ar vrea ei sau noi – absolut nimeni.
În cadrele racursi, ne sunt surprinse euforiile trecătoare şi tristeţile;
în traveling paralel şi-n plan apropiat – cu foarte mari detalii –
păcatele carnale, nebuniile criminale sau nu,
toate celelalte păcate grele, cele de voie şi cele fără,
dar niciodată spălate de vreun detergent atoatepurificator,
primind clemenţă şi răsplătiri mari în cazul când vrem să ni le anihilăm…
În plan depărtat – bucuriile efemere, binefacerile, ideile nevinovate,
succesele mici, victoriile de orice natură,
trecând rapid peste toate acestea, în fracţiuni de secunde,
ca şi când nici n-ar fi fost.
Oricum, totul, totul pare perfect elaborat cu mult tact şi cu divină răbdare,
într-un fel profesionist, obiectiv, absolut impecabil
şi cu o perfectă măestrie, de la un uriaş Tribunal imparţial,
aşa încât, autoprivindu-ne retrospectiv prezentul şi trecutul,
nu mai putem zice nimic şi rămânem supuşi, muţi şi plini de uimire.
Atunci conchidem că viaţa, cu mici excepţii, ne apare
ca o scurtă anecdotă stupidă, chiar efemeră,
însă cu glazuri de scene serioase,
dar şi cu multe clipe groteşti ori tragicomice, peste care se află, desigur,
şi o altă glazură de ceva mizilicuri dulci, poate picante, uneori luminoase,
însă nu lor li se acordă, la montajul final, vreo cine ştie ce mare importanţă.
Sau…aşa credem noi.
Aşadar, dintr-un spaţiu necunoscut, dintr-o dimensiune necunoscută,
teleobiectivul-spion bine ascuns şi trimis să se ţină ca o umbră de fiecare,
ne analizează la sânge totul, chiar şi interiorul invizibil al trupului nostru,
ba chiar şi gândurile pe care ni le vede tridimensional !
Desigur, acest lucru ne deranjează pe mulţi;
el poate ne înspăimântă cel mai serios şi deseori ne face să roşim
speriaţi înlăuntrul sufletului nostru, dar… asta este!
Totul se revelează clar, implacabil, fără nici o scăpare,
de sus în jos, de jos în sus – şi fără drept de apel !
De ce vă miraţi? Avertismente am avut destule.
Ca atare, într-acolo, în Zona de Nicăieri,
nimeni nu apucă să vadă Operatorul să-i pună vreo întrebare
sau să se disculpe, sau să se scuze ori să-I ceară iertare,
căci nu mai are voie şi ar încerca zadarnic, fiind prea târziu,
iar, pe deasupra, El rămâne veşnic tainic, invizibil şi de neatins,
deşi mie, pentru o clipă, mi s-a părut odată că L-am desluşit pe Acela,
dar chipul Lui dobândi pe loc o lumină solară sau de fulger
care m-a orbit pentru câteva momente, ameţindu-mă de tot…
Iar atunci când, plin de curiozitate,
am revenit asupra acelui Punct luminos,
am auzit o voce de tunet în interiorul meu care încă trepida înspăimântat :
„- Ascultă, fiinţă nesupusă şi prea curioasă,
dacă insişti să Mă ispiteşti chiar şi numai în gând,
filmul tău incendiar îl voi prezenta imediat tuturor, cu toate tainele tale,
şi-ţi pregătesc pe loc un prematur stop-cadru, să Mă pomeneşti !
Aşa că… stai cuminte la locul tău şi joacă-ţi rolul predestinat, până la capăt.
M-ai înţeles? Amin!
—————————————–
Cristian Petru BĂLAN
Glen Ellyn, Illinois, SUA
21 august 2016
