PENTAGONO-by-MARTINEZ-wb

PENTAGONO-by-MARTINEZ-wbInstitutul Cultural Român din Madrid

Horia Barna, director ICR Madrid, distinge cu premii şase personalităţi spaniole care au sprijinit în mod deosebit cultura şi civilizaţia română În cei trei ani de la inaugurarea ICR Madrid, numeroşi spanioli au contribuit la promovarea culturii şi civilizaţiei române în Spania. La încheierea mandatului său, directorul ICR Madrid, Horia Barna, a decis să acorde premii personalităţilor care l-au sprijinit concret şi constant pe parcursul misiunii sale diplomatice şi i-au oferit colaborarea, pentru ca instituţia să devină cunoscută în teritoritoriul spaniol.

Prin această iniţiativă, Horia Barna doreşte să îşi exprime recunoştinţa şi gratitudinea faţă de şase dintre personalitatile spaniole care au susţinut promovarea culturii româneşti în Spania. În acest sens, se organizeaza Gala de Decernare a Premiilor AMICUS ROMANIAE, care va avea loc pe 10 martie, la Centrul Cultural al Armatei – Cazino Militar din Madrid.

Pentru meritele lor deosebite sunt numiţi „Prieteni ai României”: Manuel Fuentes Cabrera, General Şef al Gărzii Reales Tercios Spania, Javier Fernández-Lasquetty y Blanc, ministrul Imigraţiei şi Cooperării din cadrul Guvernului autonom al Comunităţii Madrid, Fernando Sánchez Dragó, scriitor, critic literar, ziarist, director şi prezentator al programului cultural “Las Noches Blancas”, difuzat la postul TV Telemadrid, Héctor Martínez Sanz, scriitor, filosof, director al revistei “Madrid en Marco”, autorul cărţii “Pentágono”, Daniel Feito Becerro, director coordonator al Centrelor Hispano-Române din Alcalá de Henares şi Coslada, Agustín González Plasencia, director de imigraţie al Primăriei Coslada.

Cele şase personalităţi vor primi trofee special create pentru această ocazie de artistul plastic Bogdan Ater care a realizat, anul trecut, o operă de artă pentru prinţii de Asturias, moştenitorii coroanei regale a Spaniei. Trofeul, sculptat în piatră şi marmură, are dimensiunea de 37 de centimetri şi poarta inscripţia AMICUS ROMANIAE.

În cadrul galei de premiere, Horia Barna, în calitate de editor al Editurii Niram Art, va lansa volumul „Pentágono” („Pentagon”) de Héctor Martínez Sanz, un eveniment organizat de Editura Niram Art. „Pentagonul” reprezinta o viziune inedită despre cinci genii ale artei şi culturii universale, care s-au născut în România: Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil M. Cioran, Tristan Tzara. Volumul este publicat în limba spaniolă şi va fi distribuit şi în ţările Americii Latine.

Cu acest volum, Editura Niram Art, înfiinţată de artistul plastic Romeo Niram, iniţiază un plan editorial care cuprinde o colecţie de volume despre personalităţi româneşti, semnate de autori spanioli.

Alături de multe incursiuni similare în cultura noastră ale autorului spaniol Héctor Martínez Sanz, această carte despre cele cinci mari personalităţi ale secolului al XX-lea de origine română şi de valoare universală recunoscută, „Pentagonul”, reprezintă o notabilă contribuţie – obiectivă şi totuşi foarte nuanţată – la demersurile generale de receptare corectă a creaţiei şi spiritului românesc, atât de necesare, dar încă insuficiente.