Grădina Botanică este unul din locurile mele preferate. Deosebindu-se de cea din Cluj, Grădina din Iaşi are farmecul specific prin suprafaţa-i uriaşă pe care cresc plante lăsate mai ,,în sălbăticie’’.
Pe lângă numeroasele-i seri, Grădina Botanică are parcuri, statui, dealuri şi păduri, un lac şi o biserică în curtea căreia se găseşte un mic cimitir. Apa sălcie din fântâna cimitirului îmi potoleşte setea în toridele veri în care cutreier meleagurile acestea.
Existenţa Grădinii Botanice din Iaşi, prima şi cea mai mare din România, are o istorie zbuciumată, parcurgând o perioadă ce depăşeşte un secol şi jumătate…
Totul s-a întâmplat în vremea Ieşilor lui 1856, când medicul naturist Anastasie Fătu a cumpărat un teren pe care a amplasat Grădina Botanică, în apropiere de Râpa Galbenă. Grădina medicului Fătu a durat până la moartea sa din 1886, când urmaşii i-au vândut terenul şi au risipit materialul botanic adunat de Anastasie Fătu pe parcursul întregii vieţi.
Despre prima Grădină Botanică din România şi întemeietorul ei Anastasie Fătu, ne mai aminteşte astăzi denumirea a două străzi din vecinătatea fostei grădini: Strada Anastasie Fătu şi Strada Florilor, aflate în apropriere de Râpa Galbenă.
Stimulată de interesul manifestat faţă de iniţiativa naturistului Anastasie Fătu de a întemeia Grădina Botanică, ,,Societatea de Medici şi Naturalişti’’ din Iaşi, înfiinţează, în 1873, o a doua Grădină Botanică în jurul sediului acestei societăţi, actualmente ,,Muzeul de Istorie Naturală’’. În cea mai mare parte, plantele acestei Grădini au fost oferite de către Anastasie Fătu.
În 1921, Prof. Al. Popovici înfiinţează o nouă grădină botanică pe terenul din spatele noii clădiri a Universităţii pe care se construieşte un complex de sere pentru plantele tropicale. În 1964 Grădina Botanică a fost mutată în Dealul Copoului, unde se găseşte şi în zilele noastre.
