Pe 2 noiembrie 2010, în SUA au avut loc alegerile parţiale pentru Congresul american, cunoscute drept alegerile mid-term sau alegerile care dau votul de încredere (sau de blam) administraţiei prezidenţiale. Scopul lor era alegerea a 435 de membri în Camera Reprezentativilor, alegerea a 33 de senatori şi a 37 de guvernatori.
Ca în orice competiţie electorală, candidaţii au încercat, prin orice mijloace, să se impună şi să atragă atenţia alegătorilor şi voturile lor. Reclamele au invadat ecranele televizoarelor, posturile de radio au difuzat, până la saturare, mesaje electorale şi platforme program. Pe străzi, la tot pasul, oamenii candidaţilor au fluturat pancarte, au încercat să colecteze fonduri pentru cadidatul favorit, au împărţit fluturaşi electorali, au împânzit spaţiile verzi cu panouri sau şi-au lipit stickere colorate pe maşini. Unii au bătut la uşi, în căutare de susţinători şi semnături, alţii au ţinut conferinţe şi discursuri în diverse locuri publice. Nimic n-a lipsit din tabloul electoral american şi aproape că aş fi jurat că am văzut deja totul… Şi totuşi, n-am văzut nimic – lipsea esenţialul, visul american…
Săptămâna trecută, cu doar câteva zile înaintea alegerilor, colegul meu Viorel Vintilă din California a adăugat tabloului meu electoral „cireaşa din vârful tortului”. Cunoscut publicului ca realizator de emisiuni la radio „Dor de Ţară” şi, mai recent, ca gazdă a emisiunii „Vioryny şi prietenii” de la radio Românaşul din California, Viorel Vintilă a fost protagonistul unei poveşti electorale neobişnuite, pe care a avut amabilitatea să mi-o împărtăşească.
„Eram în San Francisco, în centrul oraşului, când mă opreşte un personaj pitoresc, un bătrânel slab şi ponosit, complet ieşit din tipare. Avea o hârtie şi un pix în mână. Iniţial, am crezut că era un cerşetor, dar, spre surprinderea mea, octogenarul încerca să adune semnături. Pentru ce credeţi? Pentru a candida! Deşi pare neverosimil, bătrânelul ponosit candida pentru postul de Guvernator al Californiei” – povesteşte Viorel Vintilă.
– Eşti amabil să-mi dai o semnătură? – mă întreabă cu un glas tremurând octogenarul, posibil înlocuitor în funcţie al lui Arnold Schwarzenegger.
– Sigur, dar pentru ce? – răspund eu.
– Candidez pentru postul de Guvernator – îmi replică bătrânelul extrem de serios.
A urmat un moment lung de tăcere, în care l-am măsurat cu privirea de sus până jos, surprins peste măsură – mărturiseşte Vioryny. Încercam să mă adun şi să îmi revin din buimăceală. O mulţime de gânduri mi-au trecut prin minte în acea fracţiune de secundă – despre visul american, egalitatea de şanse, diferenţa de atitudine dintre bătrânii resemnaţi ai României şi cei de aici, din USA.
Am zâmbit amabil şi m-am hotărât să-i semnez petiţia. Până şi numele bătrânului avea ceva frapant. Bătrânelul se numea James Bagley, nume identic cu al unui director executiv de la Lam Research Corporation din Fremont, California. Am privit mai atent hârtia pe care, în ciuda înfăţişării sale neobişnuite, adunase destul de multe semnături. Minutul acela s-a dilatat încă o dată, din cauza gândurilor care mi se învălmăşeau în minte.
Amabil, cu zâmbetul pe buze, i-am semnat petiţia şi i-am urat succes în alegeri.
„Guvernatorul” a dat să plece, dar l-am oprit pentru încă o întrebare de baraj:
– Îmi puteţi spune şi mie ce platformă-program aveţi?
– Vreau să unesc Mexicul cu USA, îmi explică Domnia Sa serios, în timp ce se îndrepta agale către un Ford Ranger model 1980, pick up, la fel de obosit şi prăfuit ca şi stăpânul său.
În acel moment am observat că Ranger-ul era plin de afişe electorale şi cartoane cu sloganul: „USA şi Mexic o singură ţară!”
Concluziile vă aparţin. Vioryny mi-a mai spus doar „Că aşa-i în tenis” – replica regretatului Toma Caragiu. „Guvernatorului” de California specializat în unirea principatelor, i se potriveşte mai bine „că aşa-i în USA, ţara tuturor posibilităţilor”!
