Povestea câinelui Hachi, este o lecţie de dragoste, loialitate şi devotament maxim, din care animalul suprem – omul – are numai de învăţat.
Recent am vizionat filmul – Hachi; A dog’s tale – un film extraordinar care impresionează până în măduva oaselor; şi mai departe.
Hachi a fost un câine, rasa Akita, care a trăit între anii 1923-1935.
Rasa de câine Akita este o specie de câine care are ca şi caracteristică principală devotamentul şi ataşamentul extraordinar faţă de stăpân şi familia sa. Acest câine este foarte teritorial, curajos, un câine puternic, independent, care tolerează cu greu alţi câini, manifestându-se ca un adevarat pack leader şi cu greu tolerează câini de acelasi sex. Faţă de străini se manifestă rezervat şi protectiv faţă de familia sa.
Povestea lui Hachi (numărul opt, în japoneză) începe în anul 1934, când a fost găsit de un profesor de la Universitatea din Tokyo. Timp de un an şi jumătate au fost nedespărţiţi. Hachi s-a născut în noiembrie 1923 în orasul Odate şi a fost botezat Hachiko de către profesorul Eisaburo Ueno, care l-a găsit şi l-a adoptat instantaneu.
Zi de zi, timp de 18 luni, Hachi şi-a aşteptat profesorul în gară până când acesta a decedat în anul 1925, în urma unui accident cerebral. Soţia profesorului l-a dat pe Hachi unei familii, dar acesta a fugit şi zi de zi şi-a aşteptat stăpânul în gară timp de 10 ani, până când a murit.
Hachiko a devenit o senzaţie naţională. Loialitatea şi dragostea sa inalienabilă faţă de stăpânul său a devenit în Japonia un exemplu, atât pentru profesori, cât şi pentru părinţi care folosesc povestea lui Hachi drept exemplu, cu mare valoare educativă, de urmat pentru oricare copil.
În onoarea acestui câine extraordinar de loial i-a fost ridicată, în anul 1934, o statuie din bronz, chiar în prezenta lui Hachi, care încă mai era în viaţă la acea dată. Aceasta este o statuie închinată dragostei şi devotamentului fără limită. Statuia a fost distrusă şi topită, pentru muniţie de război, în timpul celui de-al doilea război mondial, şi a fost reconstruită în anul 1948. O statuie identică există şi în gara Odate, locul de naştere a lui Hachi.
Când Hachi a murit, în anul 1935, el a fost împăiat, iar corpul său poate fi văzut
la Muzeul de Ştiinţă din Ueno. Statuia lui Hachiko se află în Shybuia Station, este un monument de importanţă naţională şi reprezintă unul dintre cele mai vizitate puncte turistice din Japonia fiind foarte popular pentru întâlniri.
Statuia îl înfăţişează pe Hachi în poziţia şezând, cu faţa către Shybuia Station.
Cineva spunea că un câine îşi iubeşte stăpânul mai mult decât acesta se poate iubi pe el însuşi.
Hachi este simbolul dragostei şi loialităţii absolute, un exemplu pe care, animalul suprem, omul, ar trebui să-l copieze şi să-l multiplice la scară cosmică. Dacă ar exista mai mulţi Hachi cu faţă umană, omenirea ar fi o locaţie şi o destinaţie cu adevărat fericită.
Avem multe de învăţat de la animale, şi în special de la câine, acest unic prieten adevărat al omului, un etalon al loialităţii şi iubirii fără de margini.
Hachi este un material didactic, o lecţie dată speciei humanoide, care, deşi posedă inteligenţă superioară, la capitolul loialitate, dragoste şi devotament întâlnim lacune grave, materie la care cu toţii suntem corigenţi.
Avem nevoie să fim transplantaţi cu un suflet tip Hachi, pentru a deveni mai buni, mai toleranţi, mai iubitori, mai fideli şi mai loiali. Exemple avem, depinde de noi să le urmăm.Hachi ne-a predate, gratis, o lecţie de viaţă, ne-a învăţat ce înseamnă să iubeşti necondiţionat, ce înseamnă să fii loial şi ce înseamnă să nu renunţi niciodată.
Când toţi te părăsesc, există cineva, un patruped, care nu te va părăsi nici după moarte.
