În lumea asta brăzdată de ciudăţenii, orice poveste poate părea verosimilă. Chiar şi istoriile cele mai năstruşnice şi mai incredibile. Vorbim acum de doi tineri înalţi, frumoşi, aranjaţi, fiecare la casa lui, cu maşina lui şi cu banii săi. Au totul, inclusiv dragostea. Şi totuşi, ceva între ei scârţâie, uneori mai subţire, cu glas scăzut, alteori mai tare, cu ţipete care trec dincolo de zidurile casei.
S-au cunoscut prin micul ecran, ea fiind foto-model, el fotbalist într-o echipă de rang înalt. S-au văzut de numeroase ori şi s-au plăcut. Cel care a pus primul mâna pe telefonul mobil era el, Tom. Spuse simplu că o place şi ar vrea s-o întânească. Ea, Hila, nu s-a grăbit cu răspunsul, zise că se va gândi la un eventual randevu, dar nu imediat. S-a gândit. După vreo trei săptămîni, s-au văzut la el acasă. Locuia într-un cartier rezidenţial, într-un apartament de câteva camere, mobilate de un stilist cu renume, totul respira a eleganţă şi prospeţime. Ea, intrând, a scos un „ah” şi un „oh”, apoi n-a mai ştiut ce să spună în continuare. Pur şi simplu, nu s-a aşteptat la atâta subtilitate din partea unui sportiv.
– Cum e? întrebă el, deşi cunoştea răspunsul dinainte.
– Draguţ, a zis duduia cu o voce temperată. Important e să te simţi bine.
Tom îi oferi un scaun, aduse pe o tavă de argint un pahar cu apă şi aştepta continuarea convorbirii. Ea tăcea, dar ochii ei umblau prin salon, cercetând cu luare aminte fiecare bibelou, fiecare tablou, fiecare piesă de mobilier. Se vedea personalitatea unui om de bun gust.
– Eu trăiesc mult mai modest, zise Hila, nici vorbă de un spaţiu ca acesta, nici un interior asemănător. Dar mi-e bine cum e, sunt fericită în cuibul meu particular. Deşi încă… nu mă plictisesc. Am o mulţime de prieteni şi prietene, petrecem adesea împreună, uneori în oraş, alteori la o escapadă Eilat şi nu rareori într-un loc exotic dincolo de hotare. Oricum, facem o viaţă, cum se spune. Una frumoasă, spumoasă şi exuberantă.
– La mine e tocmai invers. N-am prieteni, n-am prietene, lipsesc de acasă cu zilele, sunt fie la cantonamente, fie pe terenul de joc, n-am o viaţă particulară pe măsură apartamentului. Chiar mă gândesc să-l vând. Te interesează?
– Poate va veni ziua, nu ştiu când, să locuim aici împreună. Rîse imediat strident şi-şi ceru scuze pentru gîndul acesta rebel. El se aşeză aproape de ea, îi studie profilul, îi mângâie un umăr c dezgoit, zicând:
– Ştii, eşti o fată drăguţă şi spontană, mi-aş dori o astfel de prietenă. Am vreo şansă?
Ea se ridică, se plimbă printre fotolii, se duse la geam, privi strada, forfota de maşini, reveni lângă el .şi spuse:
– Viaţa e plină de mister. Poate drumurile noastre se vor încruţişa cândva, undeva. Nimic nu este exclus.
– Răspunsul acesta este atât de ceţos încât nu văd prin el nimic clar. Eu sunt un om practic, îmi plac deciziile sincere: „da” sau „nu”?
– Şi eu sînt o fată practică, nu-mi place să iau hotărâri pripite. Unde ne grăbim? Avem înaintea noastră toată viaţa. Paşi mici, paşi siguri, zice un proverb german. Eşti grăbit, vrei să mă iei de pe acum, facem mâine nunta, poimâine divorţăm?
– Înţeleg, zise Tom. Să lăsăm timpul să decidă. Noi vom sta cuminţi pe o bancă într-un parc şi vom aştepta ce ne va dicta destinul.
– Nu, nu m-am gândit la asta. Abia ne-am cunoscut, e prima noastră întâlnire, nu ştiu despre tine decât ceea ce am văzut la televizor, eşti un fotbalist de marcă… printre mulţi alţii. Nu mă pot împrieteni cu un tricou şi o minge, oricât ar fi ele de celebre, am nevoie de omul de dincolo de poartă.
Tom îşi povesti viaţa pe scurt, nu avea în ea nimic spectaculos, s-a bucurat de succes în profesie, câştigă bine, simte nevoia unei unei relaţii calde cu o domnişoară, care să-i dea o perspectivă nouă. Asta e tot. Propune o căsnicie de probă. O lună, două, trei. Ea să hotărască.
***
Debutul acestei prietenii a venit mult mai târziu, dar a venit. S-au mutat împreună, se simţeau bine şi chiar începură a face planuri pe termen lung: călătorii, copii, un iaht, o vilă şi dragoste, multă dragoste. Nimic din toate astea nu s-au realizat pentru că el lipsea foarte mult de acasă, iar ea murea de gelozie. Ştia din experienţa unor prietene că fotbaliştii nu-s nişte sfinţi, mai ales că sunt curtaţi de multe femei. La cantonamete se fac uneori adevărate orgii. Tom jura că e cuminte, ea mereu se îndoia. De aici au început mici discuţii, apoi certuri în toată regula. S-au despărţit, nu pentru totdeauna, doar pentru o vreme ca să vadă cum e să trăeşti singur şi să tânjeşti după celălalt. Uneori povestea asta ţinea, alteori reveneau, se reîndrăgosteau, apăreau noi planuri, chiar şi o nuntă ca-n basme.
Gelozia a răbufnit nu doar la ea, ci şi la el. I-a văzut câteva poze într-o revistă pentru bărbaţi, în care apărea goală sau aproape goală. Era provocatoare, fascinantă, seducătoare. Nu te puteai sătura văzând-o şi dorind-o. Tom se întreba câţi masculi o privesc şi o visează? Mulţi, desigur. Oare poate el dormi liniştit? Nu, nici în ruptul capului. Îi explică neliniştea lui.
– Dar asta e meseria mea, zise ea cu un orgoliu senin, ştiai de la început. Nu ţi-am ascuns nimic.
– Nu te-am văzut însă în această postură nici măcar în intimitatea noastră. Cum te poţi arăta lumii fără să roşeşti? Nu ţi-e jenă nici un pic?
– Nu, arăt doar ceea ce am mai frumos, ceea ce mi-a dărut natura. Nu fac sex. nu-mi arăt locurile intime, pozez şi pentru asta sunt plătită.
***
A urmat un nou sezon uscat. Locuiau separat, uneori schimbau impresii prin telefon, nu se vedeau. Era linişte, parcă era şi bine. Nu se gândeau unul la altul, lăsau, vorba aceea ca timpul să joace fotbal cu destinul lor. Avea şi asta o limită. Când uitau de certuri şi gelozii, se revedeau şi totul începea de la zero. El s-a mutat la ea. Nu-l interesa interiorul, nici bucătăria, nici garderoba, nici toaletele cu care se expunea în şedinţele foto. Ea era regina sufletului său şi asta conta. Au stat îămpreună trei luni. Se iubeau nebuneşte pînă-n seara când au fost invitaţi la nunta unui jucător coleg. Atmosfera era încinsă, băură amândoi ceva tare, dansau şi discutau cu cei din jur. Hila era cea mai disputată dintre cucoane. Bărbaţii, mai toţi, o sorbeau din ochi. Unii o cuprindeau de mijloc şi se frecau de pulpele ei, ea se ferea, dar nu totdeauna reuşea. Alţii simţeau nevoia să-i şoptească la ureche vorbe vulgare, îi mărturiseau de-a dreptul că o visează şi o doresc. Întrebau chiar de preţul unei nopţi de amor. Tom fierbea şi era gata să dea în clocot. Era înebunit şi realmente nu ştia cum, să reacţioneze. Nu putea suporta scenele astea în care iubita lui trecea de la un bărbat la altul şi ea zâmbea tuturor de parcă era amanta tuturor. Tom dispăru fără niciun cuvânt. Se duse acasă şi hotărî să rupă definitiv relaţia cu „stricata asta”.
De atunci au trecut multe săptămâni. Stau separat, nu ştim dacă se gândesc unul la altul, dacă vor reveni la zilele frumoase ori relaţia lor este, în adevăr, la sfârşit de sezon.
Poate e mai bine aşa, decât o căsnicie grăbită, apoi un divorţ scandalos. Totuşi, nu toată lumea trăieşte astfel Oamenii se căsătoresc, se iubesc, întemeiează o familie, se mai ceartă, se mai împacă, unii suportă jugul fără crâcnire, alţii nu, se despart cu toate riscurile şi consecinţele.
Hila şi Tom trec prin încercări, experienţe, se iubesc la nebunie, dar se şi războiesc pentru dominaţie şi exclusivitate – lucruri aberante, dar necesare, omeneşte vorbind. Apropiaţii se întreabă: de câte feluri poate fi dragsotea, viaţa de cuplu? Nimeni nu a făcut o statistică, dar evident faţetele amorului sunt infinite. Iubirea la sfârşit de sezon e ca o haină purtată un timp, apoi uitată într-o garderobă, pentru alte vremuri. Nu se ştie niciodată când revine la modă, iarăşi e îmbrăcată, arată strălucit, impresionează prin acurateţe, atrage atenţia tuturor de parcă ar fi nouă. Nimic în lumea asta nu este veşnică, nici nopţile de dragoste, nici nopţile reci, înecate în singurătate şi insomnii.
***
Hila şi Tom se revăd în special la televizor. El este în continuare fotbalistul preferat, iar ea femeia dorită şi visată de mulţi bărbaţi. Nimic nu va ţine însă o veşnicie. Viaţa are legile ei de fier şi nimeni nu scapă de rugină şi uitare. Ei ştiu asta şi mereu se gândesc la un viitor comun. Uneori, noaptea târziu, Tom o sună pe mobil şi vrea să-i audă glasul. Ea cere să fie lăsată în pace pentru că e obosită.
– Ştii, zise el într-una din aceste convorbiri nocturne, suntem nişte proşti amândoi. În fond, ne iubim şi ne dorim. Orgoliul este amicul proştilor. Cît se poate trăi în prostie?
– O viaţă, zise ea.
– Vrei să trăim împreună ca nişte proşti?
– Da, dar ce facem dacă unul din noi se se deşteaptă şi-şi dă seama că doarme alături de un idiot?
– Da, spuse Tom, nu m-am gândit că avem de-a face cu o dilema hamletiană: a iubi sau a nu iubi un prost!
– Râseră amândoi de gluma asta şi hotărâră ca a doua zi, la prânz, să ia masa împreună.
Se pare că orice istorie se poate lua de la capăt.
———————–
