În acest weekend am participat la un eveniment cultural de excepţie, Zilele Poeziei, organizat de revista clujeană Tribuna la Hotel Seven din Cluj-Napoca. A fost un regal poetic la care a participat ca şi co-organizator, unul dintre cei mai valoroşi poeţi post-decembrişti Adrian Suciu, liderul Direcţiei 9. Pe Adrian Suciu nu-l mai întâlnisem din anii 90, când participam la cenaclurile de poezie Echinox şi Zalmoxis, fiind un idol al generaţiei 90.
La întâlnirea de la Hotel Seven excelent organizată de amfitronii, filosoful Mircea Arman, managerul revistei „Tribuna” şi poetul IP Azap, redactorul şef al publicaţiei, aceştia au reuşit să creeze o atmosferă specifică întâlnirilor poetice ale avangardei interbelice. S-a citit poezie de calitate şi s-a vorbit despre miracolul poeziei care nu poate fi castrat de definiţii teoretice uscate şi impotente. La întrebarea pusă de Mircea Arman: ce este poezia: artă sau filosofie, poetul Adrian Suciu şi subsemnatul am susţinut ideea că poezia nu poate avea o definiţie matematică, ideologică sau teoretică: poezia e emoţie, sensibilitate, trăire, respiraţie, intimitate, o stare poetică dinspre particular spre general.
Mircea Dumitrescu, Sorin Grecu, Ştefan Manasia, Dan Herciu sau Adrian Suciu s-au duelat în versuri memorabile, care au dat o direcţie, vorba romancierului Grigore Zanc, prezent la întâlnire „dincolo de vârste şi generaţii”. Până la urmă la Zilele Poeziei putem vorbi de o şcoală poetică non-conformistă şi avangardistă de la revista Tribuna, dincolo de cutume şi ierarhii osificate impuse de Uniunea Scriitorilor. S-a discutat despre forţa metaforei şi lirism la poeţii ardeleni, ca despre manifestul poetic ”intimist” de la Hotel Seven, că „poezia e dincolo de definiţii şi încorsetări” pentru o poezie pură şi liberă de direcţii tiranice instituţionale. Întâlnirea a dovedit că poezia nu a murit la Cluj-Napoca şi nu are nicio legătură cu titlurile pompoase europene de capitală europeană culturală a oraşului, ce au devenit mai mult o metodă de sifonat banii publici decât de promovare şi încurajare a noii mişcări poetice clujene ce oferă o excelenţă specifică Clujului perioadei blagiene. Aşteptăm şi pe alţi poeţi clujeni să se alăture: Adrian Bumb, Dorin Crişan, Dumitru Cerna, Marius Ţion sau Daniel Moşoiu.
În întâlnirea istorico-literară, aş putea spune, de la Hotel Seven filozoful Constantin Barbu, care a coordonat proiectul „Integrala Manuscriselor Dimitrie Cantemir”, a ridicat o problemă stringentă pentru cultura de azi: înfiinţarea şi transformarea literaturii române pentru străinătate în oficină a serviciului secret român de externe, care continuă o tradiţie din perioada comunistă, când ”dizidenţii” Pleşu, Blandiana sau Dinescu erau trimişi de ofiţerii DIE pe la congrese internaţionale în ţări capitaliste sau Indonezia să reprezinte cultura oficială de partid comunist. Asta dacă nu venea maşina ambasadei sovietice cu portbagajul plin de icre negre să nu crape unii „dizidenţi” de foame. În 1989 dizidenta Ana Blandiana participa, ne spunea Constantin Barbu, la Congresul mondial de poezie de la Macao din Asia, aşa „rezistenţi” ar fi vrut să fie tot poetul român muritor de foame care stătea la coadă pentru un salam cu soia în România comunistă.
Această tradiţie letală, o conspiraţie a mediocrităţii securiste, care ucide cultura şi literatura română astăzi o continuă ICR, înfiinţat sub oblăduirea SIE, unde se sifonează şi cheltuie inutil banul public al românilor promovându-se tot felul de scriitori rataţi şi fără talent sau har. S-a ajuns ca tot felul de ofiţeraşi, informatori, turnători de duzină şi agenţi mediocrii să publice o carte pe banii sau influenţa serviciului secret extern şi să fie trimişi pe banii publici la tot felul de sindrofii culturale foarte scumpe în capitalele lumii Paris, New York, Madrid, Roma sau Viena, ca să reprezinte cultura română, de fapt să o compromită. S-a ajuns ca ICR să devină o filială a SIE unde mediocritatea, lipsa talentului şi a valorilor, să reprezinte ruşinos şi suburban cultura română în străinătate.
Trăim un capitol tragic al culturii române în străinătate, unde ofiţeraşii SIE se folosesc de scribi rataţi sau promovează mediocritatea pentru a mai ciupi şi sifona bani de la bugetul naţional. Dezbaterea deschisă de filosoful Constantin Barbu a iscat vii discuţii şi o singură concluzie: literatura română pentru străinătate nu poate fi apanajul unui serviciu secret extern, care compromite proza, poezia, arta şi cultura română, în general, ducând-o în mediocritate, derizoriu şi ridicol. Vocea poeţilor ardeleni de la Zilele Poeziei din jurul Revistei Tribuna arată clar şi distinct, încă o dată, vorba poetului că ”nu mor caii când vor câinii”. Manifestul liber al poeţilor de la Hotel Seven, paradoxal fără să fie un manifest scris, descrie o stare de spirit intimă a valoroşilor poeţi ardeleni, care doresc să scoată literatura română din mediocritate, dar şi din controlul serviciul secret extern de sifonat banii românilor pentru promovarea plagiatorilor şi secăturilor literare. ”Ridică-te Eminescu, Ridică-te Nichita Stănescu!”
