Ceea ce spunea Eugen Lovinescu că artistul, fie el scriitor sau artist plastic, este expresia spaţiului unde germenii formării lui au început să încolţească, se confirmă la cunoscutul pictor şi scriitor Lazăr Morcan. La această constatare aforistică mai adaug faptul că întotdeauna datorită primei înghiţituri de aer inspirată din locul naşterii ne face să purtăm cu noi acel dor inefabil de locurile natale. Atât în pictură cât şi în scrierile sale poetice Lazăr Morcan păstrează amprenta peisajului, a tradiţiilor etno-folclorice, în care descoperim, nu de puţine ori, filonul etnogenezei şi etnologiei oamenilor din Ţinutul Moţilor. Acel spaţiu mioritic care şi-a pus amprenta definitorie pe întreaga operă plastică şi poetic-rabsodiană a lui Lazăr Morcan.
Artistul vine din România Tainică, acel areal în care majoritatea personalităţilor s-au format, creeînd şi construind în tăcere “edificiul” spiritului românesc, fără să agreseze opinia publică cu apariţiile intempestive pe primele pagini ale ziarelor şi ecranele televiziunilor.
Dacă la pictorul Lazăr Morcan imaginea este retorica culorii, la poetul-rapsod Lazăr Morcan versul este retorica oamenilor din spaţiului în care a inspirit prima înghiţitură de aer la naştere, „Pe meleagurile Moţeşti”, construcţie lingvistică ce dă titlul acestui volum de catrene şi strigături.
Prezentul volum este structurat în „buchete” de catrene dedicate dragostei, acel sentiment specific speciei umane şi strigături ce se zic „la joc”, „la claca de cosit”, „la nunţi” şi „şezători” în zona munţilor lui Avram Iancu.
Citind prezenta carte mi-am adus aminte de ediţia critică (1962) a lui Ion Muşlea a culegerii de folclor întreprinsă de Nicolae Pauleti la 1838. Culegere ce cuprinde folclor din zona Blajului. Spre deosebire de aceasta, „Pe meleaguri Moţeşti”, volum semnat de Lazăr Morcan, nu cuprinde o culegere de folclor ci o creaţie proprie ce tangenţiază cu folclorul, având rădăcina în tradiţiile oamenilor din zona Munţilor Apuseni.
Poetul-rapsod (din fr.rhapsodie) Lazăr Morcan este un artist al verbului condensat. Nu e uşor să abordezi laconismul expresiei lui.Lucru ce-l făceau Pindar şi Tacit. Catrenele parcă sunt cizelate în roca dură a Munţilor Apuseni, în comparaţie cu catrenele rapsozilor din Câmpia Română care parcă sunt fluide. Fraza densă exprimă exactitatea trăirilor oamenilor din zona satului lui Horea.Poetul Lazăr Morcan ia realitatea ca punct de plecare şi o continuă prin dorinţă.
„Strigăturile” lui Lazăr Morcan sunt la fel de gustate precum aforismele culte, apoftemele, reflecţiile şi zicerile populare. Ele sunt mai elaborate decât „ţipuriturile” din Ţara Oaşului. Aceasta ţinând de temperamental locuitorilor. Cei din Ţara Moţilor (al cărui fiu este autorul), sunt mai contemplative faţă de oşenii care sunt mai temperamentali. Catrenele de dragoste înglobează sentimental inefabil faţă de jumătatea mitologică a bărbatului, femeia. Iar strigăturile ce se zic în diferite împrejurări sunt expresia unei morale temperate ce înglobează în versuri ritmate şi rimate obiceiuri şi mentalităţi, având ca scop evidenţierea defectelor pentru îndreptare, sau lăudând calităţile, devenind astfel exemplu pentru comunitate.Astfel se confirmă faptul că această specie a liricii populare mai este, încă, folosită în impunerea tacită a unor reguli de purtare între oameni, alcătuite, de obicei, dintr-un catren, cu aluzii satirice sau glumeţe, ori cu un conţinut sentimental, ce se strig în timpul jocurilor populare, la şezători, la nunţi sau în alte ocazii în care se lucrează la camp având şi martori pe aproape cu aceeaşi îndeletnicire, sau în alte ocazii în care se petrece şi se joacă.
Eseul cu care se încheie „Pe meleagurile moţeşti” confirmă faptul că autorul este preocupat de tradiţiile locuitorilor din Ţara Moţilor, a creaţiilor acestora, în care descoperim perenitatea înţelepciunii străbunilor.
În cadrul integrării noastre în Europa şi a fenomenului de globalizare există o tendinţă de estompare a elementulor etnografic şi etnofolcloric autohton izvorâte din România Profundă. În aceste condiţii cartea lui Lazăr Morcan rămâne ca zestre pentru viitorime, este „memoria” neamului nostru ce ne reprezintă.
Această nouă carte a lui Lazăr Morcan, alături de „Lumina de sub geana muntelui”, lărgeşte evantaiul preocupării sale de aşi exprima sentimentele prin versuri având în ele seva poeziei populare, semn că iubirea de ţară, aşa cum spune Mihai Eminescu”… e pururea şi pretutindenea iubirea trecutului; patria vine de la cuvântul pater şi numai oamenii care ţin la instituţiile părinţilor lor, la petecul de pământ sfinţit de sângele părinţilor pot fi patrioţi.”
