La Margina, judeţul Timiş, stă în picioare imensa ruină a fabricii de oţet, cea mai mare hală industrială din fostul judeţ Severin. 90 de ani de industrie vor fi îngropaţi aici, odată cu dispariţia acestui colos, a cărui istorie începe în 1910. Atunci, societatea budapestană Rozskatol a solicitat firmei germane R.H. Mayer Mannover-Heimholz proiectul unei fabrici la Margina, pentru distilarea chimică a lemnului de fag. În 1912, fabrica intra în funcţiune, în noul şi impunătorul său sediu.
În 1915, societatea Interessen Clotilde Chemische Industrie, care avea şi alte distilerii de lemn în Imperiu, preia firma de la Margina. După Marea Unire, fabrica se va numi “Margina. Societate Românã pentru Distilarea Lemnului”, cu 51% capital românesc şi 49% capital străin. Societatea va fi dotată cu utilaje noi şi moderne în 1922, iar în 1926-1927 va fi retehnologizatã. Între anii 1932-1933, conform Mărioarei şi lui Napoleon Ceauşescu, monografii comunei, producţia a atins apogeul: s-au produs 800 litri de alcool metilic şi 95 tone acetonă, folosind 51 de milioane de tone de lemn! În 1938 se înfiinţeazã şi o secţie de conserve.
În anii ’80, la Margina lucrau 800 de salariaţi. Gelu Hedre a fost angajat timp de 33 de ani la Fabrica de la Margina. Din 1968, a lucrat primii cinci ani ca şi controlor de calitate la depozitul de lemn, apoi a trecut la sectorul de aprovizionare-desfacere, pe care l-a şi condus până în 2001. În prezent, Gelu Hedre e viceprimar al comunei.
El spune că fabrica de oţet a adus prosperitate oamenilor din Margina. “Pe vremuri, aveam două sectoare mari. Unul era vechea fabrică în care se făcea distilarea uscată a lemnului, ca produs principal, iar secundar – era partea volatilă care, printr-un sistem tehnic de condensare, se transforma într-un acid, un lichid de culoare brun-negricioasă. La rândul lui, era materie primă pentru aşa-zisul diluant, adică alcool metilic. Faza a doua de distilare avea loc într-o secţie foarte sofisticată şi super-tehnică, unde se scotea acidul acetic, cu o concentraţie de 40-60%”, explică Gelu Hedre.
Cu alte cuvinte, la “Solventul” Margina se fabrica un produs solid – mangalul de retortă şi unul lichid – alcoolul metilic. Acesta se tranforma în solventul EA (acetat de metil) şi în esenţa de oţet. Erau trei categorii de oţet: “glacial” de 99%, alimentar, de 80%, care se dilua şi oţetul de 9 grade, cel care ajungea pe rafturile magazinelor.
În anii ‘80, odată cu introducerea variantei a doua de producţie a solvenţilor organici, la Margina lucrau în jur de 750-800 de angajaţi. Personalul tehnic şi administrativ număra în jur de 100 de persoane. Mulţi erau tineri ingineri, aflaţi în perioada de stagiatură. Pentru că Margina era secţie a Combinatului “Solventul” din Timişoara, studenţii timişoreni o porecliseră, în glumã, “Absolventul”…
În anii ’70, când încă se mai făceau murături (castraveţi, gogoşari etc.), aici lucrau şi numeroşi muncitori sezonieri, în perioada de vară. Însã, în anii ‘80, instalaţia a fost vândută la Lugoj, unde s-a înfiinţat Secţia CLF, care producea murături.
Mangalul de Margina, din care erau scoase gudroanele, era renumit pentru puritatea sa. Alţi sezonieri erau angajaţi la Margina în perioada exportului de mangal – exclusiv pentru grătar şi grill, care trebuia pus în saci de 2 kg, pentru piaţa externă. În acei ani, se obişnuia să fie pusă o bucată de mangal în frigider, pentru odorizarea acestuia – dat fiind faptul că absorbea toate mirosurile. Se mai folosea la măştile de gaze, la degazolinare, în farmacii – ca şi cărbune activ, pentru pansamente gastrice.
Practic, cu utilajele originale s-a lucrat până la închiderea activităţii în 2008. Acestea erau în proporţie de 80-90% din cupru. Doar la ultima retehnologizare, cuprul folosit la utilaje avea 80 de tone. În total, cantitatea de cupru electrolitic (peste 90% puritate) ar fi fost mai mare de 200 de tone. O istorie de 90 de ani de industrie la Margina a dispărut, pentru că tentaţia era prea mare pentru “regii” şi “împăraţii” noii Românii.
De atunci, zona nu şi-a mai revenit. “În anii ’80, un muncitor calificat de categoria a V-a câştiga 3000 de lei, iar un inginer, cam 3500. Aveam şi sporuri de toxicitate şi pentru munca de noapte. Zilnic, aici veneau opt trenuri personale cu care fãceau naveta muncitorii, erau şi patru accelerate. Nu mai puţin de 12 marfare (pe zi!) aduceau lemne, blocând gările de la Ilia până la Lugoj. Unele garnituri aveau şi o sută de vagoane. Primeam sute de mii de tone de lemn pe an”, spune Gelu Hedre.
Margina a electrificat toată zona, inclusiv Făgetul. “Eu, la mine acasă, am avut curent electric din 1938. Şi asta datorită patronatului de atunci, care se interesa de nivelul de trai al oamenilor. Un an mai târziu, reţeaua s-a extins la Făget, care a fost electrificat cu curentul de la Margina”, îşi mai aminteşte Gelu Hedre.
Astăzi, marea construcţie industrială de la Margina (cea mai extinsă din fostul judeţ Severin), cu toată suprafaţa sa de 12 hectare, cu tot cu câmpul de decantare, este o ruină care probabil că va fi demolatã. Cu structura de rezistenţă afectată, ea mai rezistă datorită excelentei cărămizi Muschong, însă fundaţia cedează, treptat. După 90 de ani, un capitol de istorie industrială a Banatului dispare, odată cu prosperitatea celor din Margina.
