Asta ar fi una dintre concluziile atunci când abordăm vestita şi „îmbătrinita” transnistrie, unde o mână de nostagici, aflaţi la cîrma puterii artificiale de la Tiraspol, ne ţin în şah, iar, susţinătorii lor morali, financiar şi militar de dinafara R Moldova, prin „griza integrităţii”, NE ŢIN ÎN ŞAH CU INTENŢII FALSE.
Cine sunt acei de dinafară nu e nevoi să ghicim- ei singuri se laudă …
Indiscutabil, fărădelegile impuse de către şevciucii din Tiraspol, se pot pune, majoritar, pe contul forţelor imperiale de la Moscova.
Dacă analizăm tacticile lui Putin din ultimii ani, la suprafaţă apare nostalgia lui –bolnavă, pentru refacerea imperiului rus de altă dată, apoi, mai observăm că la baza lor, stau prevederile vestitului Testament al controversatului ţar Petru cel Mare. Cine l-a citit va înţelege mai multe lucruri.
Atât politica externă a fostului imperiu rus, cât şi actualul joc geopolitic al Federaţiei Ruse au foarte multe tangenţe cu acest testament al ţarului Petru 1– „a privi poporul rusesc ca fiind chemat a stăpâni
în viitorime toată Europa…Eu am găsit Rusia ca un pârăiaş şi o las ca un râu mare, iar moştenitorii mei o vor face şi mai mare…”.
În contextul dat, dacă Moscova, ca rol-chee, nu s-ar preface/n-ar juca teatru/ în intenţiile sale de-a rezolva problema cu Tiraspolul, demul tema dată trecea la naftalină. Nimeni nu mai are dubii în rolul decisiv al Moscovei. În timp ce occidentul tot mai crede vorbelor şi promisiunelor strecurate prin „vestitul” format 5×2, Şevciuc împreună cu servilii săi promoscoviţi, continuă să-şi arate colţii, la fel, datorită susţinerii de la Kremlin. Evident, dacă Moscova nu se lasă de ambiţiile sale geostrategice în această zonă, nici pacea nu prea are şanse să se instaureze aici.
Şi cum nu se încearcă întoarcerea problemei pe diferite variante, pentru a fi scoasă de pe ordinea de zi:-Tiraspol-Chişinău, perspectivele devin şi mai sumbre, nerealiste atâta vreme, repet, cât Putin nu va renunţa la nostalgiile sale imperial-hegemoniste.
Pentru a înţelege mai multe lucruri, să conştientizăm ce se petrece în Ucraina, unde s-a instalat, în ultima instanţă ,marcanta linie roşie între Est şi Vest.
Dacă, până la evenimentul-Vilnius, noi auzeam de la președintele Putin că ” aderarea Ucrainei – nu e treaba noastră “, mai aproape de eveniment, spusa lui Putin a devenit periculoasă chiar şi pentru Ianukovici .
Știm cu toții ce se întâmplă cu dușmanii Rusiei .
Fiind în pragul incapacităţii de plată , Putin în ultimul moment ,i-a pus piciorul în prag Ucrainei, apoi… „l-a salvat pe Ianucovici” şi „gaşca lui de oligarhi” prin finanţare şi, chipurile, reducerea preţului la furnizarea gazului rusesc spre Ucraina.
Legătura dintre rechinii-afaceriştii din business-ul ucrainean/ o mare parte din care sunt pro- Rusia, alta, pro- UE/ şi puterea centrală, nu putea să-l lase pe Ianukovici din mîni, iar fisura ditre ei s-a produs, în „Familie au apărut diverjenţe şi conflicte de interese.” Doar ,preşedintele Ianucovici” este „proiectul” şi „creatura” lor. În acest context R Moldova nu este departe:-nici geografic, nici , privind situaţia ei social-politică ulterioară.
Acuma să ne întrebăm:-Cine poate să-l convingă pe Putin să se dezică de poftele sale imperiale? Mai crede cineva că Rusia poate fi atâr de uşor influienţată spre „modernizare şi schimbare”, dacă, deja de peste 20 de ani de la prăbuşirea urss, Rusia, post-sovietică îşi tot „creşte vestita barbă” a lipovenilor / staroverii—credincioşi de rit vechi/, care odată cu întroducerea unor măsuri drastice de europenizare a ruşilor de către ţarul Petru, au luat drumul pribegiei ori ascunzişurile prin taigalele ruseşti, numai să nu se modernizeze şi europenizeze.
Vom sta în „ţarcul rusesc” denumit „Transnistria” atâta timp cât va dori Federaţia Rusă ori atâta timp cât nu va îndrăzni altcineva ,de dinafară ,să ne ea sub „ocrotirea sa”.
La sigur Rusia nu va ceda Tiraspolul, dar cine va merge împotriva ursului roşu?….
