Duminică 23 octombrie 2011, am participat alături de alți prieteni, pentru prima dată, la serviciile Bisericii Agapé: www.agapearizona.com (pastor Petrică Lascău). O biserică apărută recent în constelația bisericilor evanghelice din Phoenix, AZ. Mă pregătisem mai de mult, în sensul că citisem cu atenție așa numita „platformă program” a noii biserici, prezentată pe blogul „PAȘI SPRE LUMINĂ”: http://lascaupetru.wordpress.com/
Am remarcat câteva aspecte privind „Viziunea noastră”, deci a Bisericii Agapé:
Biserica Agapé dorește să creeze un climat prietenos tinerei generații care trebuie să-și găsească locul și rolul în biserică; să dezvolte un nou sistem de conducere inspirat din Noul Testament care să elimine toate elementele moștenite din modelul comunist împrumutat din biserica originară din RO; un nou mod de închinare în care focusul să fie pe participarea întregii biserici, eliminând modelul „vino și vezi” care transformă biserica în artiști și spectatori; dezvoltarea unei atitudini de slujire care să elimine mentalitatea de consumator al participantului, atitudine care să producă slujitori ai Împărăției.
Într-adevăr, câteva obiective inedite, după unii chiar oarecum îndrăznețe, dar în același timp interesante – și de ce nu și captivante -, în sensul înțelegerii necesității unei schimbări în anumite concepții din comunitățile noastre…
Documentat cu aceste considerente, am pășit oarecum sfios, dar și dornic de a percepe cel puțin într-o oarecare măsură, atmosfera. Surpriza a fost neașteptată! Un optimism relevant pe fundalul unei atmosfere calde, de degajare a bucuriei, de încredere și ospitalitate, care instantaneu amintea de Faptele Apostolilor, cap. 2: „Toți împreună erau nelipsiți de la Templu; ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți.” Zâmbetul afișat pe fețele celor de acolo (peste 150), trăda involuntar dar cu certitudine, expresia unei trăiri lăuntrice, a bucuriei, a încrederii și dragostei, caracteristice adevăraților închinători!
Acum, a doua zi, reflectând la cele văzute și trăite la Agapé, îmi amintesc de o scurtă relatare, dar plină de învățăminte, a fratelui nostru R. Wurmbrand: „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre.” (Romani 5:5)
Odată, pe când Isus mergea pe străzile Nazaretului, glăsuieşte o poveste musulmană – mulţimea îl acoperi cu ocări. El îşi continuă liniştit drumul, rugându-se cu voce tare pentru cei ce-l batjocoreau. Cineva îl întrebă cum putea fi atât de senin. Iar El răspunse: ,,Am dat singurul lucru pe care-l aveam în punga mea – seninătatea!”.
Spargi o sticlă plină cu lapte. Nici o picătură de oţet nu va curge din ea, pentru că nu conţinuse oţet. Cum pot cuvinte de ură şi de răzbunare să curgă din inima unui creştin? Creştinul nu are de ales între mai multe posibilităţi. El nu împlineşte porunca dragostei pentru că Hristos i-a poruncit astfel. Dacă ar vrea să urască, n-ar şti cum s-o facă, deoarece Dumnezeu i-a înnoit inima. El are numai dragoste.
